ASLRQ

Lecţia despre cub

Se ia o bucată de piatră
se ciopleşte cu o daltă de sânge,
se lustruieşte cu ochiul lui Homer,
se răzuieşte cu raze
până cubul iese perfect.
După aceea se sărută de nenumărate ori cubul
cu gura ta, cu gura altora
şi mai ales cu gura infantei.
După aceea se ia un ciocan
şi brusc se fărâmă un colţ de-al cubului.
Toţi, dar absolut toţi zice-vor :
-Ce cub perfect ar fi fost acesta
de n-ar fi avut un colţ sfărâmat!

Somnul cu fierăstraie-n el

Somnul cu fierăstraie-n el
taie capetele cailor
şi caii aleargă nechezând cu sănge,
ca nişte mese roşii, fugite pe străzi,
de la cina cea de taină.

Şi caii aleargă, în aburii roşii
clătinând umbre. În şei, fantome.
Frunze se lipesc de gâturile lor
sau se prăbuşesc de-a dreptul în ele,
cum se prăbuşeşte umbra copacului în fântâni.

Aduceţi găleţi, aduceti căni mari de sticlă,
aduceţi căni şi pahare.
Aduceţi căştile vechi rămase din război,
aduceţi-i pe toţi cărora le lipseşte un ochi,
sau în loc de braţ au un loc liber,
care poate fi umplut.

Peste tot sânge de cal decapitat
curge în voie, şi
eu cel care-am vãzut primul
acestea
vă vestesc că am băut din el ...

Leoaică tânără, iubirea

Leoaică tânără, iubirea
mi-a sărit în faţă.
Mă pândise-n încordare
mai demult.
Colţii albi mi i-a înfipt în faţă,
m-a muşcat, leoaica, azi, de faţă.

Şi deodată-n jurul meu, natura
se făcu un cerc, de-a-dura,
când mai larg, când mai aproape,
ca o strângere de ape.
Şi privirea-n sus ţâşni,
curcubeu tăiat în două,
şi auzul o-ntâlni
tocmai lângă ciocârlii.

Mi-am dus mâna la sprânceană,
la tâmplă şi la bărbie,
dar mâna nu le mai ştie.
Şi alunecă-n neştire
pe-un deşert în strălucire
peste care trece-alene
o leoaică arămie
cu mişcările viclene,
încă-o vreme,
şi-ncă-o vreme...

Geneza poemului

Se zgâlţâie învelişul, se modifică-ntruna,
râde şi plânge în acelaşi timp,
întipăreşte cerul şi mai jos, copacii,
se lasă privit până când el însuşi
devine privire,
se preface mort numai ca să-şi poată da duhul
în linişte, deasupra lui, păsările lovite
şi sufletele bătrâne, sortite pieirii.
Se face elice, rotindu-se înnebunitor,
îndepărtând spre propriile lui margini
tot ce-i mai neînvins în el, mai tare,
mai solemn,
sau, transparent, se lasă străbătut,
adâncit în străfunduri miraculoase,
prin care frumoase cuvinte,
ca nişte peşti de platină,
dau elegant din coadă.
Oho, dar deodată totul dispare;
rămâne numai papirusul, hârtia, piatra,
soldatul execută ordinul sergentului,
rigida mână ascultă de rigidul suflet.

Nichita Stănescu

La leçon de vol

Tout d'abord tu serres tes épaules
ensuite tu t'élèves sur la pointe des pieds
tu fermes les yeux
et te bouches les oreilles.
Tu te dis à toi-même :
maintenant, je vais voler.
Après quoi, tu dis :
je vole
et c'est juste cela le vol.

Tu serres les épaules
à la manière des rivières qui se rassemblent dans un seul fleuve.
Tu fermes les yeux
pareillement aux nuages qui encerclent le champ.
Tu te hausses sur la pointe des pieds
telle la pyramide qui s'élève sur le sable.
Tu renonces complètement à l'ouïe
l'ouïe de tout un siècle
ensuite tu te dis à toi-même :
maintenant, je volerai
dès ma naissance jusqu'à la mort.
Après quoi tu te dis encore :
je vole -
et c'est bien cela le temps.

Tu rassembles tes rivières
pareillement à tes épaules
tu t'élèves sur le bêlement des chèvres
et dis : Nevermore
et tout de suite après : froufrou - flûte !
tu bats tes ailes de quelqu'un d'autre,
et ensuite
tu deviens ce quelqu'un d'autre
et celui-là sera
à jamais ce quelqu'un d'autre.

Traduit du roumain par Constantin Crisan

Mon âme, Psyché

Un ange est venu et m'a dit:
- T'es un porc de chien,
vermine et groin.
L'herbe pue sous ton ombre
qui lui pèse.
Et ton haleine sent la boue !
- Mais pourquoi, lui criais-je, pourquoi ?
- Sans raison !
Un ange est venu et m'a dit:
- Le verre est plus transparent
que la plus limpide de tes pensées !
Après ta mort, les vers
grouilleront dans tes narines, dans ta gueule,
dans ton groin, dans ta trompe !
- Pourquoi, lui criais-je, pourquoi ?
- Sans raison, m'a-t-il répondu...
Puis l'ange, ah, l'ange, ah, l'ange, ah, l'ange,
s'envola, ses ailes d'or flottant
dans l'air d'or.
Des papillons d'or
voltigeaient dans l'aura de l'ange d'or.
Il volait ahuri,
tout en or,
s'éloignant aux lointains mordorés
où sombrait un soleil baigné d'or.
- Pourquoi t'éloignes-tu de moi,
lui criais-je, pourquoi me quittes-tu, pourquoi ?
- Sans raison, m'a-t-il répondu. Sans raison...

Traduit du roumain: Lucia Sotirova
Consultant: Yves Heurté

Lettre médievale

Nous portions en hâte les pyramides de chaux,
non pour bâtir des murs, oh, non.
Nous portions les mots de cette langue roumaine,
non pour être dits sur des lèvres.
Nous sommes les mêmes, mon amour,
seule l'herbe a changé,
et les pierres.
Ici règne le violet, le silence,
la colle à charpente
pour recoller nos bras brisés.
Nous sommes les mêmes, mon amour,
mais on ne remarque même pas, oh, oui,
que nos âmes reviennent
d'un voyage dans le monde
des couples, l'une avec l'autre,
arbre avec arbre, herbe avec herbe,
pierre avec pierre.

Traduction Lucia Sotirova