ASLRQ

Biografie

Lia Ruse s-a născut în comuna Teiu, judeţul Argeş. Urmează şcoala primară în satul natal şi liceul “Mihail şi Sevastiţa Vasilescu” din Piteşti. “Originea socială” şi trecutul politic al familiei i-au permis accesul doar la studii post-liceale de farmacie.

Activitatea literară

Are preocupări literare din timpul şcolii dar nu poate publica din aceleaşi motive. Abia după decembrie 1989, i se publică prima poezie “Biserica cu ceas”, la 21 ianuarie 1990 în “Argeşul liber”. O mare bucurie îi aduce citirea mai multor poezii la postul de radio “Vocea Americii” în mai multe emisiuni, începând cu 18 februarie 1990. În continuare a colaborat intens la “Argeşul liber” şi după înfiinţare la săptămânalul argeşean de cultură “Săgetătorul”. Publică la “Glasul Dreptăţii” la Piteşti, iar mai târziu la “Tribuna noastră” şi “Pagini Româneşti” din Montréal.

Debut literar

“Freamăt de mai în colorit de toamnă” poezii, 1994, la editura “Neagoe Basarab” din Curtea de Argeş

Volume publicate

“Freamăt de mai în colorit de toamnă” poezii, 1994, la editura “Neagoe Basarab” din Curtea de Argeş
“Aerul din preajmă” poezii, 1995, la editura “EXAS” din Piteşti
“Picturi Sonore” poezii, 1996, la editura “TIP-NASTE” din Piteşti
“Lumi Străvezii” poezii, 2000, la editura “Zodia Fecioarei” din Piteşti
“Sculpturi în aripa timpului” poezii, 2001, editura “Info Litho Pige” Québec
“Lumini Suave” poezii, 2005, editura “Info Litho Pige” Québec
“La poarta unui anotimp” poezii, 2006, editura “Info Litho Pige” Québec
“Desprinderi” poezii, 2007, editura “Club Imprimerie” Québec
“Clipe sprijinite-n gânduri” in curs de apariţie decembrie 2008

Opinii critice:

Poezia Liei Ruse este mitologie, filozofie de toate vârstele şi o graţioasă imagistică feminine în decoraţiunea gândului şi ţinutei intelectuale ca o dogmă. (Prof. Nicolae Spinei)

În peisajul diversificat al poeziei actuale, dominat de duritate, prozaism, sexualitate şi morbid, poezia Liei Ruse aduce o oază de normalitate, de bucurie a trăirii, a împlinirii omului prin iubire conjugală şi maternă, prin comunicare cu natura, cu semenii şi cu divinitatea, chiar dacă nevăzutul ceasornic bate mereu “Ora clopot”. (Scriitor, prof.univ. Sergiu I. Nicolaescu)

Lia Ruse este o poetă a cărei sensibilitate discretă conjugă în mod fericit un evantai tematic generos cu formule când tradiţionale, când îndrăzneţ temperate. (Scriitor, Jurnalist, prof. Al. Th Ionescu)

Poezia fostei noastre concitadine se remarcă prin graţiozitate, suavitate, dar şi prin “revelaţii axiomatice”, semn al unei evoluţii certe în peisajul liricii contemporane. (Director şi editorialist al ziarului Argeşul, Mihai Golescu)



Fotografii reprezentative

Lia Ruse - Poezii

ARMONIE

Rămân în armonia plantelor
Cu aromă veşnic crudă
S-adun din mine duioşia,
De sferele albastre,
Să-mi şterg privirea udă.
Sunt nemişcate gândurile mele…
Clipa parcă a înţepenit!
Aş vrea să se oprească vremea
-Acum-, pe nucul ruginit…
Ce moale lumină pe palmele lui cade!

Dar sunete moi pică…se răvăşesc domol !?
Umbre prelungite dansează şi tremură pe poale!
Dar frunzele se culcă…nucul ramâne gol!?
Înaintează gândul uitat într-o-ntrebare
S-aprinde ruga-n clipa cu irizaţii line…
În urmă-şi creşte un cristal de sare
Dorul -în ochii blânzi- alunecând spre tine.


SATUL MEU

Unde sunt oamenii tăi de-altădată?!
Cum se-adunau seara la poartă…
Unde-s căsuţele tale albe,bătrâne,
Cu prispă şi de voie pline?!
Unde-s copiii ce se jucau vara-n livezi,
Iarna de-a săniuşul prin zăpezi?
Unde sunt carele ce aduceau din câmp acasă
Toate bucatele şi pâinea dulce de pe masă?!
Unde-i frunzarul de salcâm, in august înălţat,
Când se ştia de-acum că intră toamna-n sat?…
…………….
Revin acasă-dar tata nu m-aşteaptă-n poartă
(Şi-aproape toti vecinii avură aceiaşi soartă)
Mama gârbovită,singură şi suparată!
Ce-aş da s-o mai văd tânără odată,
Să fim cu toţii adunaţi in jurul ei
Când viţa-n faţa casei –spânzură cercei-.
Pustietatea satului -simt- sufletul mi-l frânge
Tristeţea oamenilor mă doboară!O, Doamne să pot plânge…
În lacrimi să se scurgă tot amaru-n acest loc
Că satul nu mai este-acum,decât –bloc lângă bloc-.

ÎNTRE DOUA PARALELE

Ochii sclipesc miraţi în aceeaşi lumină…
Surâsul ei ne atinge, topindu-ne privirea
Dar, drumurile noastre
Sunt grele,
Selenare
Şi paralele.

EXTAZ

Omule! Treci prin faţa casei
Îmbraţişată de viţă sălbatică
La geam, o femeie-ngândurată
Împleteşte.în clipa extatică.
Cum ai dat de urma ei?!
Învăluită-n taină ca-ntr-o poezie
După-amiaza coaptă-n soare
Teama,o topeşte în euforie.
Prin cea dintâi privire,
Asupra străinei, s-a trezit
Spiritul curat! Pentru prima dată
Eşti descumpănit.
Vrei să te ridici la înălţimea ei!
Pe cărări cereşti
Tu om obişnuit
Doar din uimire “trepte să clădeşti”?
Ceva hypnotic porneşte
Din mângâierea timidă a privirii,
Ceva ameţitor! Nu!
Nu se mai poate pune stavilă pornirii!
De atingerea duioasă a ochilor aprinşi,
Fără de veste
Ea a uitat,doar pentru o clipă nestăpânită,
“Cine este”…

CLOCOT
Doină dulce, vis de foc
Amintirile se coc
Pe locul norocului,
Timpului,sorocului.
Amintirile se coc
În roua privirilor,
În dorul iubirilor,
În miezul inimilor,
Clipa nostalgiilor…

DOR

Un cer
De care norii se prind
Şi se desfac
Ne-a despărţit -în două lumi-
De ape…
Clipele zăcând,
Ca o mare-n furtună,
Tac
Şi ne rugăm
Spre-a ne afla aproape.

RUGĂCIUNE

Protejază-mi visele naive
Teamă dulce şi aurie,
Visele prin care te văd atât de bună
În această clipă târzie.
Prinde-mi în suflet un dor, de linişte scăldat,
Ce-şi caută un adăpost umil
Şi pentru a trăi în visul cel mai scump
Prinde-mi auzul în murmur de copil.
Clipele calme ce nu se mai întorc
Şi nu le voi mai simţi niciodată
Aranjază-mi-le în suflet duios,
Tu, vreme îngândurată…
Pentru zilele goale ale lumii
Opreşte frunza-n culoarea ei de-acum
Prin care zefirul trece în şoapte
Rămânând în al mirării parfum.
Milostiveşte-te şi lasă timpul
Să vâslească cu aripi de ceară,
Zeul-soare să-şi filtreze razele moi
Prin aerul ce mă-nconjoară.


PRIBEGIE

Sunt o nelinişte
Şi m-ascund în culoare
Versuri mă duc grăbite
Pe picioare
Şi-mi aştern pe soare,
Pe fire şi pe vreme
Sufletul şi privirea
Şi visele-mi poeme.

Trăire

Da, îmi amintesc! Învăţasem dorul
Şedeam în noapte consternată
Ca o statuie şi... amorul
Despica visu-n clipa-nsingurată.
Iubirea mea fusese-un paradis
O vreme limpede, strălucitoare,
Fostul meu dor era tăcut
Sufletul meu numai mirare.
Da, îmi amintesc! Trăiam mereu un vis
Când viu era prezentul... Era doar fericire
(Lumina ei cu raze dulci
Ce-atinge nemurire)...
Mai poţi să-mi dai acelaşi dor?
Şi-acelaşi crez mai pot să-l am?
Să salte inimile-n cor
Şi să visez precum visam?!


Sfârşit de vară

Vară, vară şi iar vară,
(Râde aurul spre noi)
Dac-ar sta pân-o s-apară
Timpul cu mărunte ploi...
Merge torcând lin din caier
Fire lungi de încins soare,
Ciucuri verzi înfipţi în aer
Stau în blândă legănare.
După răcoare tânjeşte
Mereu desenează umbre
Apoi, tandră picoteşte
Şi e prinsă-n vise sumbre...
Nu-i mirată, doar mâhnită
Cum iar frunzele-i atârnă,
Ca o năframă-nvechită
Peste faţa-i pală, cârnă...
Cerul alb prinde-n pahare
Abur dulce şi-l tot strânge
Şi pe semne de mirare
Se cutremură şi plânge...
O decolorează timpul!
Ameţită şi infirmă
Vremea-şi schimbă anotimpul
Înecând-o-n fum de smirnă.



NE-ADUNA APRIL

April se înscrie descoperind detalii …
Ca-ntr-o hiperbolă,singure,zilele cresc
Umbra mijeşte-n aur uitată-n vitralii
Pândite de ecouri chemările vorbesc!
Mirarea-i îmbrăcată în acelaşi tipar
Ne caută timpul în frăgezimi de soare!
Monadă cu monadă se adună şi apar
Clipe dulci, sonore şi promiţătoare…
…………..
Cutreierăm dintr-un gol într-altul, înapoi
(Suntem închişi,fără să vrem în amintire)
Şi-n fulgerarea clipei doar pe noi amândoi
Ne-adună fiecare-april pe-nchipuire…


SUNETE DE TOAMNA

Plouă cu sunete turtite,
Cu crengi desprinse-n şoapte
Întinse-n pragul toamnei
De mână să mă poarte…
Beteala lucitoare e-nclinată
În palmele serii
Pe frunzele plânse
Ce-au golit de zbateri, merii.
…………….
Poticnite-n vânt,umbre reci răsar,
Cerul mi-l răstoarnă
În spaţiul posac,rotindu-se-mi trec,
Peste umeri toamnă,
Prin ploaia uitată ce-mi stinge
Încet aşteptarea
Şi-n mijlocul singurătăţii
Plânge întrebarea…


INTROSPECTIVĂ

Mergeam spre interior...
Probam timpul
Prin gesturi şi priviri
Cu imagini legate
De-nvolburate amintiri.
Scuturam clipele
În liniştea mult colorată,
Mândră-naintam
Ca o lebădă
De valuri legănată
Şi... s-a aprins văzduhul!
Eram nedumerită ...
Prima torţă se lăsă
Pe umbra mea descoperită.
Inocent, sufletul,
Murmura o melodie
Mult înaintat
Spre sărbătoarea aurie.
Număram clipele
Aliniate-armonios,
Spice lungi de lumină
Pe care ochiul
Le arunca duios,
Umbrele ce se-atingeau
Într-un fel copilăresc ...
Pe uimirea aceea tăcută
Câţi îngeri odihnesc?!

IUBIREA TA
Iată clipa târând umbra schimbătoare
Pe podeaua lumii, când trece câte-un duh,
Când luna se arată alb cotropitoare
Cu arcuri nichelate legată de văzduh.
Punctată este noaptea cu bobi de chihlimbar
Stropiţi de lumini, proaspăt, aburite
Câtă risipă de întuneric şi cleştar
În sunete de aer naiv izbucnite.
Prin metalu-nvineţit zori dulce furişaţi
Sparg straturile dense şi înaintează
Trimişii nopţii fără nimb, sunt desfiguraţi
Pe luciul argintiu şi-n haos emigrează...
Spălată-n lacrimi, neîncepute, de cristal
Se-ntâmplă, atunci, să mă prindă dimineaţa.
Răcoarea mă-nfăşoară cu şalu-i de opal
Iubirea ta înceacă să-mi aprindă faţa.


Sub crengi de timp

Spart soarele în aer,
În apă prinde formă şi contur
Când o boare dulceagă-i proptită, alb,
Într-un nor de velur.
Valuri de semne lucitoare
Invadează luna mai
Pierdută-n detalii, vremea,
Sub ochi atent se face rai.
Cu ritm imperios,
Umbrele, reintră-n armonie
Straturi înalte de aer
Trec prin ziua argintie
Se rotesc fluturii
Stingând tristeţea vrejului de vânt
Şi iarba purtată primeneşte
Culoarea pe pământ
.......
Stau între pragurile casei
Sub crengi de timp şi mă-nfior
Clipele-s triste ca o toamnă
Căci s-au îmbolnăvit de dor.

Frunze roşii de castani

Glasul ceasornicului indiferent
Scandează-n surdină
Aur molatic se-alungă de sus
Pulverizând lumină
Timpul, din nou, meditează
În clipa asta supremă
Mirării dând chip de tăcere,
Visării, chip de poemă.
Şi-n toropeala asta dulce
Ziua-şi coboară cuminte
Vise trăite şi retrăite
În sculptura clipelor sfinte.
Râd în grămadă gânduri calde
Şi frunze roşii de castani
Mi-e dor de tine „a câta oară”?
Şi iar trecură –ori – câţi ani?!


Vino

Clipa pe care eu am simţit-o
Avea ritmul unui vals plutitor
Oare se ştie cum trece prin noapte
Sufletul meu scuturând candori?:
Deodată o inimă-nvie,
Salt-o-ntâmplare, aprinde-o privire,
Ies din emoţii scântei
Pe-o tandră amintire.
Vino! Îmi şopteşti
Tulburătoarea-mi suflare
O las să treacă prin noapte, mirat
Privirea ta naşte în clipele dulci
Fiorul unui strigăt curat.
Apoi,
Şi-o vorbă va face, deodată, lumină
Cu sunete calde răscolind privirea...
Într-o noapte cu stele şi lună plină
Se odihneşte, tăcută, iubirea.


Întrebare

Gând şi vise
Într-o seară
Repetată şi de alţii,
Unde doruri se coboară
În inimi ce tăinuiesc,
Unde clipele-s deschise
Mângâind vremea amară,
Gând şi vise,
Chipuri simple,
Din trecut, ce povestesc.
Râdeţi iar din suflet, dulce
Cu sunet de cristal alb
Nu simţiţi cum se tot duce
Timpul fără contenire,
Ca si cum arătătorul,
Pitit bine în artere
Ar alerga pe ceasornic
În grăbita-i învârtire?
Trece viaţa-n aşteptare
Nelipsită de tristeţe,
Fără dulcea ei uitare-n
Sărbători de paradis…
……….
Stingeţi doru-n întrebare
Şi aprindeţi în ea steaua
Cu luminile pe care
Le găsiţi, precis, în vis.