Biografie


George L. Nimigeanu s-a născut la 3 ianuarie 1938, în Comuna Tereblecea din fostul Judeţ Rădăuţi, România Mare – actualmente în Ucraina, datorită raptului teritorial. Refugiat, peregrin fără ţintă, prin ţară, stabilit temporar în Banat, deportat în Bărăgan, lipsit de drepturi civile, cu D(omiciliu) O(bligatoriu), fără dreptul de a părăsi locul detenţiei şi fără dreptul de a urma studiile liceale şi superioare... Dar, peste ani... A trecut în neființă pe 11 februarie 2018.
Absolvent al Facultăţii de Educaţie Fizică, Universitatea „Al. I. Cuza” din Iaşi (Şef de promoţie pe ţară, 1965).
Profesor de educaţie fizică în Mediaş, Judeţul Sibiu.
 - Membru al Uniunii Scriitorilor din România.
- Membru al Societăţii Scriitorilor Bucovineni.
- Membru colaborator al Asociaţiei Scriitorilor de Limbă Română din Québec, Canada.
 
Debut cu poemul „Vârste incandescente”, în ziarul judeţean „Tribuna Sibiului”, 1968.
Debut editorial cu volumul de versuri „Colinele singurătăţii”, Editura „Dacia”, Cluj, 1983, cu un cuvânt înainte de Ion Mircea şi cu sprijinul Filialei Sibiu a Uniunii Scriitorilor din România.
 
Cărţi publicate: COLINELE SINGURĂTĂŢII, Ed. Dacia, Cluj, 1983, cu un cuvânt înainte - Ion Mircea; FOTOGRAF DE OCAZIE, Ed. Transilvania, Sibiu, 1990; TÂRGUL DE FLUTURI, Casa de editură MUREŞ, Tg.-Mureş, 1994; DESENE PE APĂ, Ed. Transpres, Sibiu, 1994; SEMNE PARTICULARE, Casa de editură Mureş, Tg.-Mureş, 1995; FIINŢA ÎNTREBĂRII, Casa de editură Ardealul, Tg.- Mureş, 1996, cu un cuvânt înainte - Iulian Boldea; VIAŢĂ DE REZERVĂ, Ed. Ardealul, Tg.-Mureş, 1998, cu un cuvânt înainte - Al. Cistelecan; PE STREAŞINA VEACULUI, Ed. Augusta, Timişoara, 1999, cu o postfaţă - Adrian Dinu Rachieru; VINOVAT DE SINCERITATE, Ed. Augusta, Timişoara, 2001, cu un cuvânt înainte - Ion Roşioru; TĂMĂDUIREA DE SINE, Ed. Ardealul, Tg.-Mureş, 2002; SEMINŢELE FOCULUI, Ed. Ardealul, Tg.-Mureş, 2004; ALE VIEŢII SUNT TOATE CUVINTELE, Ed. Ardealul, Tg.-Mureş, 2005, cu un cuvânt înainte - Cornel Moraru; AERUL DIN CÂNTECUL PIERDUT, Ed. Ardealul, Tg.-Mureş, 2006, cu un cuvânt înainte - Iulian Boldea; PIETRE DE RÂU PETE DE SÂNGE, Ed. Ardealul, Tg.-Mureş, 2006, cu un cuvânt înainte - Ionel Popa; LUMINA DE LA ÎNCEPUT, Ed. Ardealul, Tg.-Mureş, 2006, cu un cuvânt înainte - Ionel Popa; JOCUL OCULT AL ŢĂRMULUI CU MAREA, Ed. Ardealul, Tg.- Mureş, 2006, cu un cuvânt înainte - Adrian Dinu Rachieru; FAŢA NEVĂZUTĂ A DURERII, Ed. Ardealul, Tg.-Mureş, 2006, cu un cuvânt înainte - Dumitru-Mircea Buda; ÎNTOTDEAUNA VIAŢA PUNE ÎNTREBĂRI, Ed. Ardealul, Tg.-Mureş, 2007, cu un cuvânt înainte - Cassian Maria Spiridon; NOBLEŢEA TĂCERII, Casa de editură Samuel, Mediaş, 2008, cu un cuvânt înainte - Liviu Dorin Clement; TREPTELE MĂRTURISIRII, Editura SAMUEL, Mediaş, 2010, cu un cuvânt înainte - Ion Roşioru; ZODIA NEDREPTĂŢII, Editura SAMUEL, Mediaş, 2010, cu un cuvânt înainte - Dumitru Mircea Buda; MEMORIA CLIPEI, Editura SAMUEL, Mediaş, 2011; FERESTRE LA DRUM DE SEARĂ, Editura SAMUEL, 2013, cuvânt înainte - Ligia Csiki;  EXERCIŢII DE ECHILIBRU, Editura Samuel, 2014, cuvânt înainte - Maria Radu; AMINTIRILE UNEI MAŞINI DE SCRIS, Editura SAMUEL, 2015, cuvânt înainte - Titu Popescu,
 
Referinţe critice: Mircea Ivănescu, Ion Mircea, Alexandru Condeescu, Victor Felea, Ion C. Filipaş (Ion Cristofor), Negoiţă Irimie, Ioan Mariş, Ioan Suciu Moişa, Serafim Duicu, Ion Creţu, Al. Cistelecan, Iulian Boldea, Horea Poenar, Adrian Ţion, Ionuţ Caragea, L. D. Clement, Adrian Dinu Rachieru, Maria Toacă, Florin Lazăr, Constantin Hrehor, Ion Beldeanu, Ion Roşioru, Laura Lazăr Zăvăleanu, Ligia Csiki, Ioana Macrea, Vasile I. Schipor, Cornel Moraru, Dumitru Mureşan, Ioan Veza, Dumitru-Mircea Buda, Ion Chichere, Ioan Moldovan, Raluca Dună, Carla Bratu, Ioan Adam, Ionel Popa, Cassian Maria Spiridon, Rodica Mureşan, Aura Lepădat, Valeria Manta Tăicuţu, Dinu Mirea, Răzvan Ducan, Titu Popescu, Radu Maria, Cornel Nistea, Constantin Blănaru, Emilian Marcu, Vasile Rusu, George Bodea, Jenel Marin, Emil Satco, Aurel Sasu, Miron Ţic, Vasile Tărâţeanu, Ileana Sandu, Eugeniu Nistor, Boris Crăciun, Alexandra Georgescu ş. a.
 
Colaborări: Almanahul „Ţara Fagilor”, Almanahul „Bucovina literară”, Actualitatea canadiană (Montreal), Apostrof, Arca, Ardealul literar, Astra, Bucovina literară, Candela (Montreal–Canada), Citadela, Concordia (Cernăuţi), Convorbiri literare, Crai Nou, Cronica, Dacia literară, Discobolul, Euphorion, Ex PONTO, Familia, Fereastra, Glasul Bucovinei (Cernăuţi), Luceafărul, Libertatea Cuvântului (Cernăuţi), LitART, Litere, Mişcarea literară, Oglinda literară, Orizont, Orfeu, Pagini culturale, Poesis, Poezia, Plai Românesc (Cernăuţi), Pro Saeculum, Rapsodia, Revista noastră, Revista Română, România literară, Rostirea Românească, Revista Literară Radio, Semenicul, Semne, Steaua, Transilvania, Târnava, Tribuna, Tribuna Sibiului, Ţara Fagilor, Vatra, Vatra veche, Vitralii, Vox Mediensis, Zorile Bucovinei (Cernăuţi) ş.a.
 
Prezent în diverse antologii şi istorii literare.
 
Premii şi distincţii:
- Titlul de PROFESOR EVIDENŢIAT - 1989 - acordat prin Ordinul Ministerului
Educaţiei şi Învăţământului, nr. 7650, 1989;
- Premiul I al revistei Transilvania – 1974;
- Premiul II al Revistei literar-artistice a Radioteleviziunii Române, la concursul
Naţional de Poezie, 1976;
- Premiul I al Festivalului „Lucian Blaga”, ediţia I, Sebeş–Alba, 1981;
- Premiul II al Concursului Naţional de Poezie „Tudor Arghezi”, organizat de
Inspectoratul pentru Cultură al Judeţului Gorj, Tg. Jiu, 1993;
- Premiul revistei Târnava, pentru vol. „Semne particulare”, 1995;
- Premiul pentru poezie al revistei „Mioriţa Noastră”, New York, 1998;
- Premiul pentru poezie al Societăţii Scriitorilor Bucovineni, pentru volumul
„Pe streaşina veacului”, Suceava,1999;
- Diploma de Onoare a Primăriei Municipiului Mediaş, 2001;
- Premiul de Excelenţă al Primăriei Municipiului Mediaş, 2002;
- Premiul Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Mureş, pentru volumul
„Vinovat de sinceritate”, 2002;
- Premiul pentru poezie al Societăţii Scriitorilor Bucovineni, pentru volumul
„Tămăduirea de sine”, Suceava, 2003;
- Diploma de Excelenţă a Societăţii Scriitorilor Bucovineni, 2003;
- Premiul pentru poezie al Editurii „Ardealul”, pentru volumul „Seminţele focului”, Târgu-Mureş, 2004;
- Premiul „Magna cum amiciţie” al Zilelor revistei Convorbiri literare, Iaşi, 2005;
- Premiul Festivalului „Lucian Blaga”, ediţia a V-a şi al revistei „Târnava”, Târgu-Mureş, 2005, pentru organizarea la Mediaş a evenimentului cultural „Zilele revistelor culturale din Transilvania şi Banat”;
- Premiul „OPERA OMNIA” al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Mureş, Târgu-Mureş, 2007;
- Titlul de CETĂŢEAN DE ONOARE al Municipiului MEDIAŞ, 2008;
- Premiul pentru memorialistică, al revistei Discobolul şi al Filialei „ALBA-HUNE-
DOARA”, a USR, Alba Iulia, 2011;
 

Fotografii reprezentative:

 

 

Linkuri despre autor:

Wikipedia
USR Târgu Mureş
George Nimigeanu - cetăţean de onoare al oraşului Mediaş - Monitorul de Sibiu
Revista Poezia
Bookblog - Poemele de lângă noi
Convorbiri literare

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

George L. Nimigeanu - Poezii

 

 

 

ASCULTÂND IARBA

Auzi
surâde iarba sub tălpi parcă-n artere
de lut ar curge vara şi sângele prin noi
amurguri vinovate sub ceţuri şi sub ere
parcă-ar târî câmpia luminii înapoi

O dezrădăcinare a ploilor destramă
întârzierea noastră sub stele şi sub ani
auzi
vin caii toamnei cu frig şi vânt în coamă
pe-acoperişul lumii se scutură castani

Adorm la subsuoara nimicului albi fluturi
auzi
murmură lutul numele meu şi-al tău
n-ai vrea de umbra morţii sufletul să mi-l
scuturi
să îngropăm pustiul părerilor de rău

Păienjenişul clipei e împletit din funii
auzi
iarba surâde sub tălpi şi-l vom uita
pe celălalt de-alături murindu-ne păunii
parcă din altă viaţă de noi vom întreba

ducând în braţe poate verzi focuri vegetale
în gânduri poate veacuri şi vămi vom primeni
auzi
câmpii ni se fac munţii şi nu e altă cale
şi-n urmă veşnicia a prins a troieni


Noapte mereu

Pe marea mea noapte-i mereu şi plouă,
bat fără tihnă vânturi selenare;
stelele-n ceruri nu deschid cărare
teama îmi leagă mâinile-amândouă.

Şi, pâlpâind pe ţărmul de plecare,
bătrânul far în urmă mi s-a stins;
eu ard sub timp, de îndoială nins,
vremelnicind cu viaţa în eroare.

Pe marea mea, rătăcitor prin vise,
încrâncenat ţin valurilor piept,
dar nu-nţeleg spre ce liman mă-ndrept
către ce vămi şi porturi interzise

Unde mă duc, speranţa n-are nume,
doar înlăuntrul gândului aprind
câte-o feştilă-abia mai pâlpâind
pe-o nelumească margine de lume.

Pe marea mea - corabia şi eu...
şi-n mine şi deasupra - Dumnezeu!


DECEMBRIE

Ca o desfrunzire de pãduri de-argint
ninge ... şi în clinchet argintiu se-aude
vie legãnarea cetinilor ude
de-nstelãri mirate ... într-un Sfânt Colind

Cad din cer petale fragede de crin
peste întrebarea trecerii prin viaţã ...
Sufletu-n vecie Calea o învaţã
desluşitã-n runa semnului divin

Raza de luminã - care încununã
între ani fereastra inimii - plutind
prin Împãrãţia Sfântului Colind
împlineşte-n rosuri Gândul-împreunã ...

Cã-n Colind de Slavã sufletul se-atinge
undeva în cele câte sfinte sunt
- şi în cel din frunte şi în cel mãrunt ...
Şi acea Luminã în decembre ninge ...


PRAG DEŞTEPTÃRII

Prag deşteptãrii - gândul ... clipa lui
ţine cu nesomnul tainic sfat
peste suflet arcuindu-mi cerul ...
Ca şi cum tãcerea m-ar fi întrebat

cum îmi rostui anii şi-n ce tâlcuri
prin ce adevãruri Muntele mi-l sui
de durerea cãrui Moş ulciorul
sufletul da seama ... apa lui

când îmi stinge setea la amiazã
nume dându-i celui care sânt ?
Cã lumina vie care-mi ştie
prin tãcere drumul spre cuvânt

cerne aur sfânt la vadul serii
bucurând clipita gândului înalt
uşile-ntrebãrii clãtinându-mi
dintr-un tâlc anume-n Tâlcul Celãlalt

Gândul treaz încuie-n pietre taina
paşii cumpãnindu-i presãraţi pe drum
memorându-i parcã şi însingurându-i
pe cãrãri abrupte printre nori de fum

rar spãrgând ferestre ochiului spre vale
înapoi spre raiul visului pierdut ...
Gândul însã - prag al deşteptãrii
tâlcuie-nceputul ... de la Început ...


SEMNE DE ÎNTREBARE

Uşã deschisã-n zidul nopţii tale
când clipa dã nãvalã sã prãvale
zãdãrnicia-n pragul peste care
te zbaţi precum speranţa în eroare

ştii Cine viaţã sângerã în tine
vecia-n clipã sã ţi se-nlumine ?
Fereastrã-n cer te-ai vrea când sui în Munte ...
Dar le alegi pe mari dintre mãrunte ?

Pe drum pãgân hai-hui dupã himere
ştii ce pricinã drumului te cere
rob dându-te risipei ?... care - încã
din primul pas - din pâinea ta mãnâncã ?

Şi cum Lumina prunc din flori te are -
ştii cã în van pe nelumeşti cântare
te mântui în bãtaia lor ?... Deşarte
ţi-s umbrele-ntre care ţi se-mparte

puţinul ... Însã Cel ce-ţi face semne
spre cumpãnire dreaptã sã te-ndemne
vieţii - în Adevãrul Izbãvirii
nu te alege martor al Zidirii ?

Şi - cu departele-nflorit în pleoape -
din ce izvor ceresc mijeşti pe-aproape
în clipã sã te-aduni trecut prin moarte
punct viu Luminii sã-i rãmâi în Carte ?


POVESTE

Noaptea umblam prin stele ziua de-asemenea
mã-nveşniceam cu visul pe tron de împãrat
credeam cã tot ce zboarã e bun şi de mâncat ...
Dar lumânarea clipei în mine scãpãta

cu pâlpâiri firave ... pe când - cu gânduri şui -
nu pridideam sã vãmui grãdinile-n vecini ...
Azi bântuit de smârcuri şi-nnobilat de spini
mãsor cu umbra drumul prin ţara nimãnui

Şi cât de largã viaţa la naştere era ! ...
Ce strâmtã pare astãzi ... cu pragul „ la soroc “
unde cântarul Noimei danseazã ... ca pe foc
precum nesãbuinţa nevârstnicã dansa ...

Şi cum n-aş vrea întoarse la început de drum
cãrãrile pierdute !? ... şi ce n-aş da sã pot
lumea s-o iau cum este - cu ale ei cu tot -
în Întrebarea Vieţii - cu mintea de acum


JOC PERFECT
  
Citeşti
 
urma degetului meu
în apele Mării
 
urma caldă a degetului meu
 
până la marginea albă
a foii pe care scriu
 
pe tine
din tine alungându-te
într-o altă viaţă
 
A cui?
 
Cu unghia existenţei mele
în apele unei trădări fără nume
scriu
 
Şi tu citeşti


PE MUCHIA ZILEI
 
Un bici amarnic fulgeră pe cai
caii trag viaţa printre iad şi rai
şi în dorinţă ne-aşezăm în rând
străji veghetoare în cetăţi de gând
 
Dintr-un tărâm arid spre alt tărâm
suim pe muchia zilei... coborâm...
Ochiul se-abate năzuind spre rai
iadul aşază alte vămi pe cai...
 
Ne strigă-n timp un fluier fermecat
dar fluierul rămâne încuiat...
Şi suntem când un cântec ne-nceput
când aerul din cântecul pierdut...
 
Că jos ori sus în bâlciul cu oglinzi
ce iei pe strigăt pe tăcere vinzi...
Şi ne-avântăm cu ce avem mai sfânt
călări pe vorbe... şi.. călări pe vânt...

   
IPOSTAZĂ
 
Comori străvechi sub flăcările vieţii
iar sângele un tropot lung de cai
sufletul roi de stele căzătoare
la rădăcina lumilor din grai
 
Şi gândul câmp şi depărtare văzul
şi caii vieţii trag de sânge-n sus...
fierbinte rană – clipa... dorul – fluier
de os... în munţii veacurilor dus...
 
Auzul – flori adâncurilor... paşii
surpate nopţi pe înălţimi... născând -
în adevăruri - nesecate fluvii...
şi-n ritm solar iubirile... curgând...
 
Parcă-n Suprema Lege-aş fi rostire
şi unduire ierbilor... sub timp...
semn mic prezent în Marea Carte-a Firii
şi – poate – în călcâiul morţii... verde ghimp...


GLONȚUL NIMICNICIEI
   
Ies pe stradă... păşesc
de-a dreptul în amintire
 
Linia imaginară a prezentului
pâlpâie doar în imaginaţia mea
 
Amintirile visează amintiri
visele memorează vise
 
Tăcerea întoarce în mine ornicul
de pe limbile căruia
îmi cad pe gură cuvinte
 
Larma lor devastează oraşul
sunet cu sunet
până la nefiinţă
 
Mai apuc să aud ca un fel de salut
glonţul nimicniciei şuierând
îndoielnic împărţindu-mi clipa în două
 
partea care tocmai a trecut
şi cea care încă nu a venit
şi între ele
linia imaginară a prezentului
 
care pâlpâie doar în imaginaţia mea


PRIVELIŞTI INTERIOARE
 
Cuvântul unei limbi universale
străluminează-n propriul nostru grai
unul prin altu-nstăpâneam vecia
dar n-aveam nume nume nu aveai
 
Eram fereastra celuilalt ...şi raza
care-o spărgea... când taină îmi erai...
cădeam din rai cu frunza căzătoare
pe un surâs ne întorceam în rai
 
Timpul pe gură degetul ne-apasă
se-aud în gânduri ploile cum vin...
În Cântec amurgeşte jocul nostru
cu încă o poveste mai puţin
 
Cu încă-o zare-n grai lumina scade...
Pe nume ne chemăm însă nu ştim
ce nume-am dobândit... şi nici pe cine
cu focul nostru îl sărbătorim...
 

NOR DE NOIEMBRIE
 
Noiembrie e doar o amânare
din care viclenind ademeneşti
spre nefiinţă paşii mei lumeşti
clipa să se-ndulcească la visare
 
Şi dacă-n joc mă prind pe o vecie
doar cu scânteia visului mă mint...
fluture scump cu aripi de argint
clipa se stinge în nimicnicie
 
iar vântul taie – ca un bici vrăjmaş -
pustiul lui Noiembrie... că vii
- ca nişte răni de care nu mai ştii -
tăcerile ne plimbă prin oraş
 
la numărat de cuiburi părăsite...
paşii pierduţi... Iar frunzele...din noi...
parcă ar spânzura în pomii goi
la porţile dorinţelor oprite...


RĂZBOI ÎN BIBLIOTECĂ
  
Halucinantă
viaţa secretă a bibliotecii
infernale maşinării de război
cărţile
 
Armate întregi pe rafturi
în interminabile
războaie civile
 
Miroase a praf de puşcă
mâna ta răsfoind tomul cutare
şi un abur ca un narcotic se ridică
de pe fiecare pagină
 
Umbra altuia
îţi cade pe chip
într-un gând furat ascunzându-te
 
parcă n-ai fi decât un străin
care nu înţelege cum se face că
râma aceea de la piciorul elefantului
eşti chiar tu
fără îndoială – o victimă...


ARBORELE LUMII
 
Rostuindu-şi rădăcinile-n cer
şi acoperind
clipele mele puţine
cu Umbra Lui deasă
 
zise Arborele din mine
 
eşti un fel de lumină
cu care înşel curgerea vremii
spre fructul din floare
 
Taina...
Taina mea viitoare
 
seva când - în venele mele
a veşnicire
a veşnicire sfânt doare
 
Eu deci îţi port cântecul
setea bucuria şi...rana...
 
Pentru mine
tu eşti...o viaţă...
Eu
clipei tale
Coroana...


PREŢUL SINGURĂTĂŢII
 
Pe foaia albă nevăzute
toate cuvintele
 
Nu-mi rămâne decât să le împrumut viaţa mea
pentru ca voi să puteţi afla
câte săgeţi m-au ucis în poem
 
În rest
totul e o problemă strict personală
din care însă
voi nu puteţi lipsi niciodată
 
Pe foaia albă
nevăzute
toate cuvintele
 
şi în ele tăcerile
 
În faţa lor
eu
preţul singurătăţii
 
 
 

 
 
 
CLATINARE

Cu tîmpla încãlzindu-i clipei golul
în pret te amãgesti cu îndoiala
în care cazi plãtindu-i vietii fala
si împlinindu-i linistii ocolul

Mori în cuvînt dar noime sfinte mutã
de pe morminte pietrele-nvierii
si moartea e o nastere tãcerii
cuvînt sã fii cu apa ne-nceputã

Îţi esti pustiul si prin el cãrarea
si sub pustiu izvor ce lumineazã
în somn adînc mirifica ta oazã
vecinã în rãsfãt cu disperarea

Si strîmb te vinzi pe-un joc viclean de stele
si-n cumpãt esti înaltã clãtinare
si mîine-i peste-un veac de asteptare
si-n tine toate-s cîte-or sã te-nsele


CLIPA

Cu viata ta cu viata mea
se pare
sporim în pret comorile dintîi

în vesnicie umbra-i gata sã coboare
tu
pasul umbrei vesnic îl amîi

Surîsul tãu
precum un fruct pe ramul tîrziului
din veci a sãgetat
si raza lui în douã se despicã

Pe ce suis în raza lui
am stat?

Prin cîte vieti ne-a petrecut putinul
acestui înteles?

Tu
cine esti?

cã-n mine o Privire cerceteazã
rãstãlmãcind cãrãrile lumesti

cã-n mine o Privire nelumeascã
rãstãlmãceste legile lumesti


NECUPRINDERE

În piatra vorbei
chipul tãu nelumesc transpare

luminã si-ntuneric
grãunte-n fiecare

Pletele tale vãluresc pe ape

aproape si departe
departe si aproape

Dar lumea
pe-amîndoi
abia ne-ncape

Ochii nostri
lentile imperfecte
prin care timpul priveste-n pustiu

ori
poate
la focul ceresc
cel pururea viu


LA CURTEA ERORII

Ne trage clipa-n somn
în hruba lui
visul ne-agatã într-un cui
bãtut în grinda cerului

dar noi în noi
din vis ne tragem înapoi
sã n-auzim în margine de timp
cum i se coace rîsului un ghimp

Si-n cumpãnirea zilnicã
desartã
mintindu-ne cã a trãi e artã
silabisim pãrelnici
o pãrere

ne învelim amarele în miere
si tristele în lucitor dichis
nãdãjduind la cele cîte-n vis...

Dar artã-i oare arta-n care mori
zidindu-te de viu între erori
dus în ispitã de-o ispitã
minciunã goalã ferches dichisitã?

Iar dacã-i artã
de ce Euterpe
ne scoate ochii tot cu cele sterpe?


AUTUMNALIA

Tot cîte una pãsãrile-si curmã
pe cerul meu cãrãrile spre Sud
vînt monocord mi-adulmecã pe urmã
şi-n mine depãrtãrile se-aud

Nordul magnetic îmi înclinã toate
pe coasa nemiloasã a lui ieri
(mi-)a mai rãmas pãrelnicia poate
sã mã mai poarte înspre nicãieri

Mã frînge toamna – vreasc bãtrîn de sînger
frunzele-n cer îngãlbenesc si picã
se zbate-n mine-o aripã de înger
dar zarea pleoapa mea n-o mai ridicã

Tot cîte-un gînd mã vînturã-n pustie
se ţes pe suflet pînze de paing
si nu mai ştiu ce clipã-i încã vie
şi care dintre stele mi se sting


CIVILIZAŢIA ÎNGÂNDURĂRII
 
În această civilizaţie
a îngândurării
înşirându-mi pe aţă clipele
inventez – încă o dată
trucul fericirii
 
Închipuirea se joacă
desigur – după cum prea bine ştim -
cu iluzia
 
nasturele acela strălucitor
pierdut de cuvânt
la marginea somnului
 
Numai că iluzia
dezbrăcând în grabă
cămaşa prea largă a nopţii
 
înainte de a se privi
în oglinda aburită care îi sunt
 
îngână... îngână mereu
- în cuvintele mele -
veghea
cu somnul cel fără de vise...


UŞĂ ÎNTREDESCHISĂ
  
Între lucrurile din jur cu viaţa mea puţină
în devoratoarea lor viaţă
 
încât lucrurile par a fi
chiar fiinţa mea cea de toate zilele
 
Rănile-mi sângeră - clipă de clipă
şi fără de leac
la toate încheieturile lucrurilor mele
 
Pipăindu-mi-le
degetele voastre se pătează mereu
cu sângele meu decolorat
de nedreptăţile vremurilor
de ura în care întemniţat sunt ca un nelegiuit
chiar de către lucrurile mele fără de care
viaţa ar fi incoloră inodoră insipidă
şi încă nu mai ştiu cum
dar – sigur - cu mult mai nesemnificativă
 
încât nu-mi dau seama care parte a vieţii
e cea adevărată şi importantă
a mea... sau a lucrurilor mele...
 
Aşa că şi întrebarea voastră
din care parte mă bate lumina cerească
sună a condamnare


DE TOAMNĂ
  
Te reazemă de pomul acesta
pomul acesta
sunt eu
freamătul frunzelor lui
este sufletul meu
 
De mine te sprijină
te vei sprijini de pământ
întinde-te pe sufletul meu
te vei întinde pe vânt
 
Şi
vorbeşte-mi
vei vorbi cu tăcerile
 
Tăcerile sunt
frunzele pomului
mie poverile...


CUMPĂNĂ IMPERFECTĂ
 
Ce oglinzi perfecte pietrele tale
şi ce oglinzi imperfecte pietrele mele
când numeri tu pietrele noastre
 
Şi invers
 
Dar cine oare ar putea spune
de ce e atâta dulceaţă în sâmburii mincinoşi
ai adevărului nostru
 
Şi de ce cu atâta putere
suntem ademeniţi în cortul poleit al erorii
 
Şi cine ar putea mărturisi
cât Înalt Adevăr ascunde totuşi în ea
minciuna cea de toate zilele
care – precum Toma – ne pipăie rănile vii
deschise pe locurile cuielor
 
Iar tu sine al meu – petrecând în oglinzi -
de ce mă alegi cumpănă
între Adevăr şi minciună
 
dacă pe ambele ţărmuri ale timpului
cetăţile ard...


COROANELE DE FUM

Aud...ascultă...auzi-vei cum
ne cad pe frunţi coroanele de fum
cum ni se şterg conturele pe hărţi
şi noimele... Şi-n cele patru părţi
 
cum moare Marea Noastră pe nisip
fără de zare vânătă la chip
şi cu miasme de corăbii moarte...
de casă veche cu ferestre sparte...
 
Mă mai ascund pădurile din tine?
Dacă te chem tu nu răspunzi...dar cine
geamăt adânc din mine rupt răspunde?
Unde îmi eşti? Ce veste duci şi unde?
 
Ferestre-n cer se sting... în noi se sting...
tainele noastre când se mai ating...
De parcă te-aş trăda...parcă m-ai vinde
pe flacăra ce-n joaca ei ne prinde
 
acolo-n vara ceea de departe...
În sfânt învăţ al lecţiei de moarte
prea ne-am dedat răsfăţului...şi-acum
ne cad pe frunţi coroanele de fum...


REST
  
Textele au viaţa lor
viaţa textele ei
astfel
eşti când viaţă
când text
 
când viaţă şi text
laolaltă
 
Dar numai sinele tău ştie
ce unde cum când
şi de ce
 
Tu încurcând înţelesurile
încurcând rosturile
traduci
 
în limba fiinţei – Nefiinţa
în limba nefiinţei
Fiinţa
 
până când din tine însuţi se-alege             
praful şi pulberea...


STOP – CADRU
 
Cald picură sângele
de pe limbile sfinte
ale jertfei diurne
 
În turnul vieţii Ornicul
îşi mută arătătoarele
pe urma Privirii Eterne
 
tu ca o trestie unduind
să nădăjduieşti
 
Realitatea însă pare să fie
un puzzle din care
întotdeauna
lipsesc elementele-cheie
 
Aşa că pleci şi vii mereu
din şi în
întrebările tale
 
toată agoniseala fiind
lumina pragurilor
peste care te clatini...


PRECUM TRANDAFIRUL
   
Să te rânduie-n cer
cum se cuvine
stelele căzătoare prin tine...
 
Să te murmure veste-poveste
ceea ce pare că nu e
dar este
 
Să mărturiseşti cu lumina luminii
precum trandafirul Noima
păzind-o cu spinii
petrecându-te prin durerea cuvântului
când legând
dezlega-vei nunţile gândului
 
Şi pe unde nu-i trecere slobodă
şi pe unde
anapoda – între întâmplările zilnice
te numără golul care pătrunde
- deschizând munţii -
cum ai deschide
cu un toiag fermecat necuprinsul
unor imperii lichide
 
cel care vine după tine
pe unde-ai umblat
să calce pe ape cum ar călca pe uscat


FAVOARE FINALĂ
 
Lentile vii şi imperfecte ochii
să te cuprinzi cu viaţa până-n vis...
să nu ştii cine te-a strigat pe nume
furând un colţ din raiul interzis...
 
Paşii învinşi de propria dorinţă
la marginea dorinţei eşuaţi...
şi clipa – ca o aprigă dojană
pe îngerii în noi întemniţaţi...
 
când vagă adierea unei Noime
lumina mai încearcă între noi...
prin ce-am pierdut să dobândim favoarea
întoarcerii privirii... înapoi...