Biografie

 

 

Scriitor, jurnalist şi om de afaceri, Eugen Enea Caraghiaur s-a născut pe 15 august 1923, în localitatea Comrat din Moldova. Este membru al Uniunii Scriitorilor din România şi membru al Uniunii Scriitorilor din Moldova. Este membru al Asociaţiei Scriitorilor Români din Canada.

Eugen Enea Caraghiaur a absolvit Politehnica din Timişoara - Facultatea de Mine şi Metalurgie. A urmat cursuri de geologie la universităţile din Roma, Nancy şi Sorbona.

Prinţul Eugen Eni Khan Caraghiaur este al 51-lea Şef al Casei Cumane de România Panciu, descendent direct al Casei Cumane de Panciu.

Eugen Enea Caraghiaur este deţinător al medaliei de aur Mihai Eminescu (1977) decernată la Chişinău de Liga Culturală pentru Unitatea Românilor de Pretutindeni şi de Uniunea Scriitorilor din Moldova.


Activitatea literară

Coredactor al ziarului Dreptatea din New York (1973-1982), fondator al revistei Datina Străbună din Montréal.
Colaborează cu mai multe publicaţii din Moldova şi România.


Debut literar

A debutat cu volumul Poeme din Canada, Editura La Voix du Peuple, Montréal, Québec,1977.

Volume publicate

Autor al unui număr de 50 de titluri (poezie, eseu, economie politică, istorie, roman) apărute în Canada, Italia, România, Moldova.

Titluri reprezentative: Visuri şi Realităţi, Gând şi suflet, Poeme de Toamnă, Mărturisiri Rimate, Şoaptele Inimii, Poeme de Suflet, Iernatice Stihuri, Stropi de Lumină, Speranţe şi Hotare, Bugeac Străbun.   

 
Fotografii reprezentative

Linkuri despre autor:

www.cumanroyalhouse.us
www.moldova.110mb.com
Comunitatea Moldovenilor din Quebec
Liga Culturală a Românilor de Pretutindeni
Informaţia.ro - Secretul crizelor financiare

 

Youtube

Eugen Caraghiaur invitat de Victoriţa Duţu

 

 

 

 

 

 

 

Eugen Enea Caraghiaur - Poezii

 

 
Bugeac
  
Grâul tău sub ceruri arde.
Pîinea ta ca somnul mut,
Îţi împresură chemarea
De la Nistru până-n Prut.
 
Vârful tău e gândul slobod
Peste glie când străbate
Cu aripi de negru dohot
Din visările furate.
 
Valea ta este limanul
Plin de ghioluri albăstrii
Unde lacrima-ţi cât banul
Se revarsă pe câmpii.
 
 
Ochi matern
 
Blând e ochiul tău căprui
Pe sub cerul său albastru;
Sfând ca ochiul nimănui,
Ochiul marelui Sihastru.
 
Sfânt e ochiul tău căprui
Desprinzându-se din soare
Peste goi şi nesătui,
Peste omeneasca mare.
 
Treaz e ochiul tău matern
Peste mine când se lasă,
Peste inimă şi gând,
Peste dorul de acasă!
 
 
 
Eroilor
 
Au vărsat prinos de sânge
Trandafiri de pe cetate.
Cine-n urma lor mai plânge
Sub un semn de libertate?
 
Pe sub brazde şi ruine
Ţineţi sfatul ortăcesc.
Visul vostru curge-n vine
În tot neamul românesc.
 
Într-o zi un val năvalnic
Izvorâ-va-n ce-am pierdut.
Va renaşte libertatea
De la Nistru pân` la Prut.
 
 
Fără titlu
 
Inima de om flămând
E uşoară ca un gând.
Inima de om sătul:
Oscilaţii de pendul.
 
 
Arderi
 
S-au amestecat limbile
Ca la Babilon.
Numai sufletul poeziei
Arde în inima lumii.

 

Trec anii
 
Trec veacuri în tropot de ani,
Galop peste vremuri de ură.
În mijlocul vieţilor stai
Cu liniştea inimii... pură.
 
Trec zile, dar tu nu te schimbi.
Grădina ta încă e verde.
Prin suflet şi gând mi te plimbi
Pe drumul ce nu se va pierde.

 

Satrapii hapsânilor
 
M-apropii de tine,
De apăsarea ce te sugrumă.
Ne privim reciproc
Împietriţi
În gândul libertăţii,
În sufletul revoltei.
 
Satrapii Ukrainei
Îţi sorb lumânările
Dar tu trăieşti, trăieşti,
Iar sângele tău pulsează
În tâmplele mele...
 
Credinţă

Ieri eram culcat
Ca o râmă în întuneric.
Săpam micro-labirinturi.
Trăiam fără umbră.
Bezna o înghiţise.
Speranţa era negură.
Umbra invizibilă
Era speranţă.
Azi umblăm.
Suntem voinţă.
Candelă,
Credinţă,
Aprinzând lumina
Întunericului tău.


Viitorul sticlete

Urile împietrite
Îşi întind lianele
Prin aspra realitate.
Mâini ce-ar vrea să oprească
Pulsul apocaliptic.
Inima tu mi-o cunoşti.
Spasmele ce te frământă
Şi-au înfipt călătorul freamăt
În lutul meu.
Cleştarul sunetelor
Mă pătrunde gălăgios
Şi privirile bogate
Se îndreaptă pe drumul cunoscut.
Vom merge împreună
Cu paşi siguri
În lumina zilei
Răbufnind ca un pocnet de gheaţă
În primăvara Québecului canadian.


Urzind covorul viitorului

Mormane de ani,
Vălătuci de timpuri.
Viorile mute.
Orchestrele corbilor.
Un drum ce renaşte
Din cuvântul trecutului.
Din sufletele ce respiră
Şi inimile care bat
Prin labirintele încrederii.
Iubito, ţară de dor,
Tresari fără mine în agonia dragostei
Urzind covovorul viitorului.


Ce suflu mână firul vieţii?

Ce strigăt aspru te-nfioară?
Ce sunet viu te împresoară?
Ce vifor rece te îngheaţă
Ca pe un vis ascuns în ceaţă?

Ce undă `naltă te împinge
Spre malul ce te va înfrânge?
Ce suflu mână firul vieţii
Rostogolind pe drum scaieţii?

Cât strigătul va fi un strigăt,
Iar sunetul va fi un sunet,
Cât viforul va fi de gheaţă
Şi visul tău ascuns în ceaţă

Gândeşte-te la nemurire,
La viaţă, moarte şi iubire,
Făr-de-nceput, făr-de sfârşit
Pentru bogat sau necăjit...


Praf de oxidări

Peste tot a curs rugina
Cu al vremii plug.
Numai inima, virgina,
Arde pe-al său rug.

Peste munţi şi peste ape
Au căzut rugini,
Numai inima în şoapte
Sângerează-n spini.

Peste ţări şi peste lume
Ruginiri şi teasc.
Numai inima în glume
Arde pe-al său vreasc.

Peste sori şi peste stele
Praf de oxidări.
Numai dragostele mele
Sunt peregrinări..
 
 
 
.