Biografie Adrian Botez
 

ADRIAN BOTEZ s-a născut pe 10 noiembrie 1955, la Gura Humorului, judeţul Suceava. Doctor în ştiinţe filologice (din 1997). În 1999, fondează şi devine redactor coordonator al revistei bianuale CONTRAATAC - revistă de educaţie, cultură şi literatură, pentru elevi şi profesori - îndreptată împotriva prostului-gust, imposturii şi agresiunii imoral-antiartistice.

VOLUME DE VERSURI: 1-Jurnal din marea temniţă interioară (Axa-Botoşani, 1998); 2-Rog inorog (Salonul literar-Focşani, 1998); 3-Povestea unui colecţionar de audienţe (Corgal Press-Bacău, 2003); 4- Epopeea Atlantică (Corgal Press-Bacău, 2003); 5- Eu, barbarul (Casa Scriitorilor-Bacău, 2005); 6- Crezuri creştine - 70 de sonete cruciate; Van Gogh – perioada Borinage (tumorile artei), Casa Scriitorilor, Bacău, 2005; 7-Nu mai ridicaţi din umeri! (Ed. Rafet, Rm. Sărat, 2007); 8-În contra demenţei de astăzi în cultura română (Ed. ProPlumb, Bacău, 2008); 9- Aici – la-ntâlnirea tuturor câinilor, Ed. Rafet, Rm. Sărat, 2009; 10-Cartea Profeţiilor, Ed. Rafet, Rm. Sărat, 2010; 11-Liniştea lumii, Ed. Dacia XXI, Cluj-Napoca, 2011; 12- Obârşii, Ed. Rafet, Rm. Sărat, 2012; 13-La prohodul bradului, Ed. Rafet, Rm. Sărat, 2013; 14-Cavalerii Apocaliptici. Psalmodieri în Vârful Muntelui, Ed. Rafet, Rm. Sărat, 2014; 15-Eliberarea de trepte, Ed. Rafet, Rm. Sărat, 2015.

PROZĂ: 1-volumul Basme- pentru copii, pentru oameni mari şi pentru foarte mari oameni (Corgal Press-Bacău, 2004); 2-Nălucirile abatelui Bernardo – cinci povestiri fantastice, Ed. Rafet, Rm. Sărat, 2014.

CRITICĂ/HERMENEUTICĂ:1- Prigoniţii cavaleri ai Mielului - despre poezia cultă aromânească (Ed. Dimândarea părintească, Buc., 2000); 2- Spirit şi Logos, în poezia eminesciană - pentru o nouă hermeneutică, aplicată asupra textului eminescian (Ed. Rafet, Rm. Sărat, 2005); 3–Loja Iohanică Românească – ION Creangă, ION Luca Caragiale, IOAN Slavici - pentru o nouă hermeneutică, aplicată asupra textelor lui Ion Creangă, Ion Luca Caragiale şi Ioan Slavici (Ed. Rafet, Rm. Sărat, 2006) – a obţinut Premiul de excelenţă al Ed. RAFET, pentru 2006; 4-Cei Trei Magi ai prozei româneşti (Mihail Sadoveanu, Liviu Rebreanu, Mircea Eliade) – şi Epoca Mihaelică : pentru o nouă hermeneutică, aplicată asupra textelor lui Mihail Sadoveanu, Liviu Rebreanu şi Mircea Eliade (Ed. Rafet, Rm. Sărat, 2007) – a obţinut Premiul de excelenţă al Ed. RAFET, pentru 2007; 5- Opera scrisă a lui Corneliu Zelea Codreanu – între vizionarism şi alchimie naţională, Criterion Publishing, Bucureşti, 2009; 6-NORMALITATEA REACŢIONARĂ: sinergia scris-făptuire-fiinţare cosmică, la Grigore Ureche, Miron Costin, Ion Neculce – pentru o nouă hermeneutică, aplicată asupra textelor cronicarilor moldoveni: Grigore Ureche, Miron Costin, Ion Neculce, Editura Rafet, Rm. Sărat, 2012; 7-„DOSOFTEI – VESTITORUL LUI EMINESCU – prima abordare stilistico-poetică/hermeneutică, a operei Sfântului Mitropolit DOSOFTEI” – Editura Rafet, Rm. Sărat, 2014; 8-„EMIL BOTTA – închinător înfrânt Eminescului...?! Arheii emilbottieni” – Editura Rafet, Rm. Sărat, 2015.
ESEURI: 1-Ruguri – România sub asediu, Carpathia Press, Buc., 2008 (postfaţă de dr. Artur Silvestri); 2-Cartea Cruciaţilor Români, Ed. Rafet, Rm. Sărat, 2008; 3-„Cazul Dacia...”, Ed. Rafet, Rm. Sărat, 2011;
 

-DIN 15 MAI 2004, ESTE MEMBRU AL UNIUNII SCRIITORILOR DIN ROMÂNIA.
-DIN 18 SEPTEMBRIE 2011, ESTE MEMBRU COLABORATOR AL ASOCIAŢIEI SCRIITORILOR DE LIMBĂ ROMÂNĂ, DIN QUÉBEC/CANADA.
 

ACTIVITATE PUBLICISTICĂ:

I-în colectiv redacţional Scara-Bucureşti, redactor la Starpress Vâlcea Turism (revistă internaţională ROMÂNO-CANADIANO-AMERICANĂ online, de turism, cultură, afaceri, diaspora şi ştiri), redactor la Ziarul MIORIŢA USA, Singurul ziar românesc INDEPENDENT din America - redactor Ardealul literar-Deva, redactor Crezul nostru-Bacău, redactor Salonul literar-Focşani, redactor Negru pe alb-Odobeşti, redactor Confluenţe-Adjud.

II-A publicat în şi colaborează (regulat sau sporadic) la revistele şi ziarele: Steaua-Cluj, Cetatea culturală-Cluj, Citadela-Satu Mare, Zodii în cumpănă-Oradea, Nova Provincia Corvina-Hunedoara, Vatra veche-Târgu Mureş, Viaţa Românească-Bucureşti, Luceafărul-Bucureşti, Dimândarea-Bucureşti, Deşteptarea aromânilor-Bucureşti, Permanenţe-Bucureşti, Rost-Bucureşti, Origini-Bucureşti, Cotidianul-Bucureşti, Collegium-Iaşi, Poezia-Iaşi, Porto Franco-Galaţi, Plumb-Bacău, Credinţa Ortodoxă-Bacău, Fereastra-Mizil, Pro-Saeculum-Focşani, Oglinda literară-Focşani, Observator/München-Germania etc. – precum şi la revistele electronice ARP-Artur Silvestri: Neamul Românesc, Ecoul, Epoca, Luceafărul Românesc, Dacologica, Studii etnoistorice, Monitor cultural, Arhiva românească, Tânărul scriitor, Scriitori români contemporani, Universul cărţilor, Boabe de grâu, Soarele - dar şi la Agero-Stuttgart, Noi nu, Clipa-California (SUA), Vâlcea Turism-Canada, Mioriţa USA/California-SUA, Sfera online, Curentul Internaţional/Canada, Revista Phoenix/Arizona-SUA, Bruxelles Mission – portal al românilor din Ţările de Jos, Slova Creştină, Revista Zeit-Brăila, Napocanews , Starpress Vâlcea Turism/Canada, Destine literare/Canada, Constelaţii diamantine-Craiova etc. etc.
 
PREMII/DISTINCŢII:
 
-Premiul U.S.R., pentru POEZIE - pentru anul 2005.
-Premiul U.S.R., la CRITICĂ/HERMENEUTICĂ, pentru anul 2006.
-PREMIUL PENTRU PUBLICISTICĂ: joi, 3 iunie 2010, la sediul Uniunii Scriitorilor din România, i-a fost decernat Premiul pentru publicistică (în cadrul Premiilor Asociaţiei Internaţionale a Scriitorilor şi Oamenilor de Artă Români - LITERART - XXI şi ale revistei Origini – Romanian Roots, pe anii 2008-2009): prof. dr. Adrian Botez (cf. revista Conexiuni, Anul VI, nr. 64, iulie 2010).
-CETĂŢEAN DE ONOARE AL MUNICIPIULUI ADJUD – 2009
-Este laureat al Marelui Premiu al Salonului Literar-Dragosloveni - ediţia a 26-a, noiembrie 1998.
-Marele Premiu al Festivalului Internaţional de Literatură „Titel Constantinescu”, Rm. Sărat, 2011 – pentru volumul de eseuri „Cazul DACIA...”
-Nominalizat la Premiile ARP (Asociaţia Română pentru Patrimoniu), pentru 2007 - prin lucrarea Loja Iohanică Românească.
 
Referinte:
ESTE PREZENT ÎN: Dicţionarul scriitorilor români de azi (din România, Basarabia, Bucovina de Nord, Banatul sârbesc, Europa Occidentală, Israel, America) – de Boris Crăciun şi Daniela Crăciun-Costin, Iaşi, 2011; Vocaţie şi destin - dicţionarul personalităţilor vrâncene, Ed.Terra, Focşani, 2000, al lui Valeriu Anghel; Dicţionarul scriitorilor şi publiciştilor vrânceni, al lui Florin Muscalu, Ed. Revista”V”, Focşani, 1999; Dicţionar elementar de scriitori români contemporani – în revistele electronice ARP; Album biobibliografic “OCTAVIAN VOICU” – Creatori din Moldova de Mijloc, Ed. Casa Scriitorilor, Bacău, 2005; Ateneul Scriitorilor – Ed. Ateneul Scriitorilor, Bacău, 2008; Harfele harului - antologie de poezie creştină, realizată de Eugen Evu şi Ion Urdă, Ed. Corvin-Deva, 2007; Cuvinte pentru urmaşi, vol II, Modele şi exemple pentru Omul Român, Carpathia Press, 2007 – ed. îngrijită de Artur Silvestri; Al Cincilea Patriarh, Intermundus, Buc., 2007- ed. îngrijită de Artur Silvestri; Antologie literară, Valman, Rm. Sărat, 2007, ed. îngrijită de Gh. Neagu; Antologiile revistei SINGUR (vol. I – Poezie + vol. al II-lea - Proză); ANTOLOGIA SCRIITORILOR ROMANI CONTEMPORANI DIN INTREAGA LUME , Starpress 2011 (vol. I – Poezie + vol. al II-lea - Proză). Criticul MIRCEA DINUTZ îi face profilul literar, în revista Pro-Saeculum, nr. 3-4, Focşani, mai-iunie 2005 (Adrian Botez - un cavaler al Graalului ). Este ales pentru distincţia THE RESEARCH BOARD OF ADVISORS, este nominalizat ca “MAN OF YEAR 2005”, pentru merite în cultură şi educaţie – şi pentru THE WORLD MEDAL OF FREEDOM - de către THE AMERICAN BIOGRAPHICAL INSTITUT, Raleigh, North Carolina, U.S.A.
 

Fotografii reprezentative:

 

 

Sit personal:

http://www.adrianbotez.com/

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 
  

Adrian Botez - Opere

 
FETIŢA ŞI FLUTURELE


- poveste franceză -


-Vai, ce frumos eşti! strigă fetiţa, îmbrăcată în rochiţă roşie, sărind într-un picior de bucurie şi agitând plasa de fluturi, în jurul unui fluture mare, cu aripi stropite cu roşu şi tivite cu galben , portocaliu şi, fin de tot, cu albastru, ca o dantelă de ducesă.
- Te rog, lasă-mă să zbor! - se rugă, printre lacrimi, tăcute şi mari, de rouă, fluturele.
- Imposibil, trebuie să te prind, să te înfig într-un ac şi să te aşez pe o pagină nouă de insectar! Să vadă şi prietenele mele ce frumuseţe de fluture am prins eu - să crape de ciudă! Iu-huuu! - striga, în delir, micuţa fetiţă, ţopăind într-un picior şi rotindu-şi, tot mai ameninţător, ca pe-o secure grea de război, plasa.
- Te rog, lasă-mă să trăiesc!, se rugă fluturele, şi roua se însângera, treptat, scurgându-se pe mânecile şi-apoi pe palmele strânse şi -ncordate ale fetiţei.
- Nu se poate, cum să te las să trăieşti, când după-amiază ne adunăm toate colegele de grădiniţă? Eu cu ce să le dau gata? Ia zi! - striga, cu arţag, fetiţa în roşu, frământându-se, nerăbdătoare, şi tropăind din picioare.
- Te rog, voi veni şi mâine, tot aici, îţi promit - voi veni, în fiecare zi, să te-ntâlnesc, mereu aici, şi voi străluci din ce în ce mai frumos, cu fiece zi a vieţii tale - se tânguia fluturele, iar pe mâinile fetiţei se prelingea sânge curat, strălucitor şi mustrător.
- Nu mă interesează , nu vreau să ştiu de mâine - eu acum te prind, acum te înţep, acum te pun în insectar - iar după-amiază ai să faci cunoştinţă cu prietenele mele, pe care am să le fac să crape de invidie - îşi urmă strigătele neînduplecate, fetiţa în roşu, toată în roşu.
Şi-l prinse pe bietul fluture, în plasă - dar culorile lui imperiale, solzişorii lui roşii, şi galbeni, şi portocalii, şi albaştri, albaştri ca adâncul cel mai adânc şi misterios al cerului - fie pentru că fetiţa a agitat prea mult plasa, fie pentru că fluturele a agonizat prea mult şi dureros - s-au scuturat şi risipit. N-a mai rămas decât un biet trup cenuşiu de insectă oarecare. Şi aripile se zdrenţuiră, apoi se rupseră. Fără să plângă prea mult (un pic tot plânsese, de necaz că, după-amiază, n-o să aibă cu ce să le facă să crape de ciudă pe tovarăşele ei de joacă, bunele ei prietene) - fetiţa străpunse chinuitul trup, care acum avea ceva de viermişor în el - şi nimic de zbor şi imperial bal al zborului celest - îl străpunse cu un bold mare, se duse acasă şi prinse în insectar fluturele, acum biet vierme, de care atârnau două cioturi grosolane, care fuseseră, pe vremuri, aripi.
A doua zi dimineaţă, la locul din câmp, unde fusese prins în plasă nobilul fluture imperial, o femeie frumoasă, în negru, strângea, bocind, stropii de rouă şi sânge. Alături de ea, un bătrân falnic, cu barba lungă şi albă, gânditor, înveşmântat în negru, ţinea în mână, aşteptând, un imens potir de aur.
***

Adrian Botez



 
 
LA PETITE FILLE ET LE PAPILLON

- conte français -

par Adrian Botez

- Mais comme tu es beau! cria la petite fille dans sa petite robe rouge, sautillant de joie et agitant le filet à papillons, tout en tournoyant autour d’un grand papillon avec des ailes bordées de jaune, d’orange et de bleu et avec de fines nervures rouges, pareilles à une dentelle de duchesse.
- Laisse-moi voler, je t’en prie, murmura le papillon, à travers de grandes larmes silencieuses.
- Bah, c’est hors de question ! Il faut que je t’attrape, que je t’épingle et que je te fixe sur une nouvelle feuille de ma collection. Et oh, comme mes amies seront envieuses de mon papillon ! Excellent ! criait frénétiquement la petite fille, sautillant sur un pied. Le filet à papillon décrivait des cercles toujours plus menaçants, comme une hache de guerre.
- Je t’en prie, laisse-moi vivre, la priait le papillon. La rosée devenait de plus en plus rouge et elle coulait tout au long des mains et puis, des poings fermés et tendus de la fille.
- Pour rien au monde ! Comment je pourrais le faire, quand j’ai rendez-vous cet après-midi avec toutes mes camarades de la maternelle ? Par quoi les laisser abasourdies, elles ? Dis donc ! La fille en rouge criait et trépignait des pieds, déjà très irritée.
- S’il te plaît… Je reviendrai demain, juste ici, je te le promets, moi… Je reviendrai chaque jour pour te rencontrer et te voir et je serai de plus en plus beau et de plus en plus brillant, juste pour toi, gémissait le papillon, alors que les mains de la fille étaient toutes pleines de sang frais, étincelant et réprobateur.
- Ça ne m’intéresse point, je ne veux rien savoir du jour prochain. C’est aujourd’hui que je t’attraperai, t’épinglerai et te fixerai dans ma collection d’insectes – et, pendant l’après-midi, tu vas rencontrer mes amies et elles vont enrager de dépit. Les cris de la fille en rouge, rien qu’en rouge, étaient inflexibles.
Et elle attrapa le pauvre paillon dans son filet – mais ses couleurs impériales, ses petites écailles rougeâtres et jaunâtres, orange et bleues, bleues comme les plus insondables et les plus profondes profondeurs du ciel (soit que la fille ait trop agité son filet, soit que le paillon ait agonisé trop longtemps et trop douloureusement) se sont fanées et se sont éparpillées. La seule chose qui soit restée, c’était une pauvre carcasse grise d’un insecte quelconque. Les ailes se déchirèrent, puis elles s’effondrèrent. Sans trop pleurer (elle pleura quand même juste un peu, de dépit, car elle n’allait plus avoir de quoi se vanter cet après-midi-là auprès de ses amies), la fille épingla le corps torturé qui avait maintenant en lui quelque chose d’un vermisseau – rien de l’ancien vol et du ballet impérial du vol céleste. La fille rentra chez soi et, à l’aide d’une grosse épingle, elle plaça dans sa collection le papillon devenu maintenant une pauvre larve, des deux côtés de laquelle traînaient deux bouts grossiers de dentelle, qui furent jadis des ailes.
Le lendemain matin, dans le champ, à l’endroit même où le noble papillon impérial avait été attrapé, une belle femme en noir ramassait, en pleurant, les gouttes de rosée et de sang. Tout près d’elle, un vieil homme pensif, encore imposant, avec une barbe longue et blanche, vêtu de noir lui aussi, tenait dans ses mains, comme attendant quelque chose, un immense calice en or.

traducere de ANDREEA HOPÂRTEAN

 

POÉSIES D’ADRIAN BOTEZ
 
Prologue
 
celui qui tourne la page
aura du sang
sur les mains
 
            *
Ulysse
 
blasphème essaimant flotte par ici – hé toi, le non éprouvé
nautonnier: là où tu vogues maintenant, noyaux germent
depuis les mondes noyés
            *
Villon
 
assomme – secoue: beaucoup et bon nombre – témoignent
de ton passage
 
personne ne sait que tu te débats par plaisir – ou par
douleur: c’est l’affaire du vent d’apprendre de quel
lambeau il va rapiécer le paradis
 
malgré votre écoeurement pour la langue misérable – syllabe par
syllabe me répéterez-vous
            *
Les mélancolies de Jean
 
ô Christ – au bord de la mer
j’ai attendu – depuis roches et déserts - l’appel
 
personne ne t’aime – ô Christ – que celui par tous quitté
et dont les eaux répugnent à répéter - dans
 
leur langue glissante – l’ombre par trop sombre
comme il facile à trouver celui qui par tous – et par le Christ 
fut – pour sa confiance dans sa foi – quitté
            *
je suis à présent – toute une série d’ahans de lire: l’Intègre 
est celui que – dès la gloire de ses pas perdus
point je n’intègre
            *
j’m’absentai – de partout – pour un moment:
le Seigneur a tressauté - mécontent
            *
 j’envisage de m’arracher au clappement de la matière
me revêtir de la - subtile – vibration de l’esprit
 
la pointe de la flèche qui vise loin au-delà de
La Porte du Soleil: je veux franchir
 
Sain et sauf les confins
            *
les rythmes sont des vêtements toujours plus larges – où
avec moi – s’insinue – suave – l’ambition
 
les esprits d’autres mondes
            *
mes plaies se referment : une seule - qui
jamais n’a saigné – est restée
 
pour qu’en gicle – aveuglément – l’âme
partie pour trouver les célestes – invincibles armées
            *
Méditations ramificatrices
 
donnez-moi un lit – un livre et de la lumière:
c’est davantage que le monde: c’est la paix
je refais les symétries – ravagées par le spleen de la plèbe
            *
me revoilà – à mi-corps
dans la mare des rayons du pic : c’est moi le roi
 
les animaux sauvages acquièrent – sur la peau ou
entre les cornes – la flamme de la Croix
            *
Quelque temps
 
les hommes vivants s’enfuirent dans les escargots – s’enfuirent
dans leurs propres esprits: on ne voit plus un
rescapé – le front haut
donc – il n’y a plus de quoi le jour se lève
            *
les seuls vents cliquètent d’un son rouillé – l’héroïque armure de
quelque parole – chemin faisant vers le tas
de fer-blanc 
            *
Le Sculpteur
 
au plus fort de la nuit – les voisins s’éveillaient
à cause du bruit fait par le marteau frappant la bédane
 
le matin dévoilait mon visage – marmoréen d’insomnie:
sur la table – devant moi – j’apercevais
les bras merveilleusement perdus de Vénère
            *
Plainte portée à Dieu
 
que faire – Seigneur - de la souffrance et de la mort 
des oiseaux qui volent de nuit  juste de nuit
que faire du corps – quand son coeur s’est égoutté
que faire du jour – quand on sent que c’est le dernier ?
 
tu laissas – Seigneur – trop à se démener dans
le saint esprit et à
guerroyer pour le pouvoir:
 
la balance du monde se détériore
même toute partie du tout  quand s’élève
à la lumière: il faut un peu
de dureté et de sarclage
sinon – tu auras eu beau Seigneur peiner pour l’infini
            *
L’aube
 
les couples d’oiseaux ne s’en font point: ils commencent
leur vol gracieux et prématuré – qui
sera tout aussi défiant et charmant
au dernier matin venu  du monde
            *
Epitaphe
 
il n’a pas péri celui qui chérit
non pas la victoire – mais le combat:
chantez gloire au brave chercheur
du Graal
 
quand – enfin – le livre du Seigneur fut terminé
portant sur les chevaliers de l’invisible – il en manquait le mot
Sort
            *
Le livre
 
les lettres
s’effacent l’une l’autre: il reste – Absurde
 
le Livre
            *
qui écrit et qui lit ?
qui comprend - qui on mystifie ?
 
l’Aveugle chuchote des épopées au sourd
Dieu appelle les sages pour deviner
dans la paume de l’absurde
 
l’aisselle n’abrite pas d’anges  loin de là
tu parles tout le temps – pour que tu ne saignes pas
 
là
 
c’est là l’hôpital du crime: fauter
c’est glisser dans le délire de la rime
            *
Extraits des méditations d’un vieux forçat
 
j’ai trop vécu – j’ai trop peu crevé
 
le serpent de la caresse
se glisse hors de la grotte de mon poing
 
quel spectre vaniteux – prisonnier de l’amour d’un autre
monde – me demande
de la sorte de le suivre dans son propre sort ?
 
du vieux sang pourrit en moi
les semences de la haine jurée  ravagent
d’ores et déjà – le sillon
de l’extase étrangère
 
on n’est pas les ennemis du Serpent – au contraire: ses
fidèles chevaliers
 
page songeur de la cité céleste: Satan
rendu malade par le plomb de nos pensées
            *
le vrai homme: Jésus Christ le miséricordieux
 
quiconque erre - est attendu
patiemment – par le Seigneur – pour trouver
 
serait-ce une erreur
et trop terrible – si un jour
le Seigneur comprend et pardonne
n’importe quoi ?
 
la mort: punition de l’absence
de courage d’embrasser
l’oubli
            *
est-ce qu’on ne peut être sage
sinon le crâne devant soi ?
 
il se fait nuit – toujours – bien avant de faire jour
des étrangers viennent: je l’ai deviné
depuis toujours
 
j’ai mis le feu  à toutes les croix
et au Rédempteur aussi
 
un démon oublié et triste
me figura bien avant
de venir à l’idée de Dieu
 
la mélancolie sans remède: autrement
ancienne que le Seigneur
 
je ne saurais prier personne – sinon
moi – pour
la mort de mon corps  de tristesse
 
le tonneau de l’ouïe vomit dans les vagues
mon âme est malade: le crime - ininterrompu
jusqu’au Diable m’habitant  est épuisé
 
ne battez plus le tambour – le temps ne changera pas:
sur des eaux refermées  un tombeau – il neige
désemplissage réconcilié
 
depuis les étoupes célestes  - retentit l’acharnement
du Christ: depuis son visage de Christ:
des branches de foudre – c’est que s’écoulent  les traînées 
de nos crachats
            *
je me glissse – coupable – parmi les meubles lourds: mes ans
flocon blanc – la démence: elle colle à ma tempe
 
 
Traduit du roumain par Constantin FROSIN