- Maria
Grigoriţă - Caleidoscop (2018)
LECȚIA SUFERINȚEI
Nu m-aș fi așteptat
să învăț răbdătoare lecția suferinței
atât de bine vreodată!
Pururi
în activități multiple antrenată,
să dau vieții sens preocupată,
am uitat ce repede trec anii
și-n ce fel îi irosim noi, oamenii.
Am traversat cu fruntea sus viața,
înfruntând nenumărate inechități;
Am sperat să se întâmple multe lucruri bune
și chiar s-au întâmplat,
dar am rămas
cu mâna întinsă
ca a regelui Lear,
căutând zadarnic,
morganatic,
o fericire cu neputință de atins.
Prin viața-mi efemeră
Mi-am purtat și "îmi port toate ale mele cu mine"
("Omnia mea mecum porto"):
neîmplinirile,
dar și izbânzile
compensatorii.
Și, totuși...
aș fi vrut
să fi cunoscut
măcar
"experiența unui an"
echivalent cu
ETERNITATEA
ca să pot spune faustic:
"OPREȘTE-TE, CLIPĂ!"
10 august 2016
CÂT DE APROAPE POATE FI FERICIREA
Motto: "Fericirea nu e ceva gata făcut, ea vine din faptele tale."
(Dalai Lama)
Întotdeauna,
fericirea e prea aproape de noi, dar,
pe măsură ce vrem s-o atingem,
se-ndepărtează,
precum Fata – Morgana,
și ne zâmbește trist,
parcă de dincolo de zidurile vieții.
Întotdeauna,
fericirea în cuplul binecuvântat cu copii
se trăiește
fie împreună,
fie separat
de cei doi protagoniști.
Întotdeauna,
fericirea nu poate fi atinsă,
când unul dintre parteneri
vrea să fie prea independent,
însă,
nu e decât un libertin inconștient.
Citiți cartea despre "înțelepciunea iubirii conjugale"
și veți învăța
cât de aproape de voi poate fi FERICIREA,
dacă vreți neapărat s-o găsiți!
10 august 2016
SĂ FIM REALIȘTI !
Am pierdut busola timpului
și bâjbâim prin praful drumurilor,
care nu se mai asfaltează
pentru noi niciodată.
Am pierdut busola timpului
și ne credem încă tineri
însă, în realitate, nu suntem altcumva
decât anxioși și neputincioși.
Asta n-ar fi nimic,
dacă ne-am raporta doar la fizic,
pe care-l mai putem cosmetiza din când în când.
Însă, după cum se știe, orice fel de cosmetizare
e amăgitoare.
"Bătrâni la spirit",
o sintagmă greu de acceptat,
spune destul de multe...
Pentru unii
bătrânețea vine mai repede
decât s-au așteptat...
și, oricât ar vrea să pară altfel,
nu sunt decât niște bolnavi incurabili în faza finală.
Pentru alții,
mai există puțină speranță
că pot face ceva util,
spre final de drum.
Însă,
oricum s-ar derula firul vieții,
starea de spirit a vârstnicilor
se definește sugestiv prin sintagma:
"VANITAS VANITATUM" ¹
22 august 2016
1 - deșertăciunea deșertăciunilor
CONFESIUNE
Motto: "Omului îi trebuie un vis pentru a suporta realitatea"
(Sigmund Freud)
Mi-am acoperit inima
cu un văl translucid de gheață,
să nu pătrundă niciun intrus,
în intimitatea ei,
unde mai pâlpâia o tainică speranță.
Cu timpul,
mi-am dat seama
că speranța mea nu era decât o iluzie.
Dădeau târcoale niște corbi
cu ciocul lor clămpănitor,
să se așeze la masa iubirii noastre,
în casa iubirii noastre,
ce de-abia se-nfiripase.
Erau prea mulți corbi,
cu croncăneli răutăcioase
ciugulind,
sfâșâind,
croncănind,
ciugulind...
Și-au sfâșiat bucată cu bucată
din iubirea noastră,
ce de-abia se-nfiripase,
dar, mai ales din inima-mi
tânără, prea tânără
și dornică de viață,
ah! cât de dornică de viață!
Și eu m-am prefăcut
că nu-i iau în seamă,
ca să nu le dau satisfacție,
ignorându-i pe toți.
Dar inima mea
s-a acoperit tot mai mult
cu mii de văluri translucide de gheață,
devenind, treptat,
o calotă încremenită în neclintirea Timpului.
5 august 2017
VÂRSTELE MELE
Mă-nvălui în verdele crud al primăverii,
în picăturile de rouă curată de pe flori și frageda iarbă.
Alerg pe cărările copilăriei,
cu privirile ațintite către
albăstrimi de cer și Soare-Răsare.
Alerg încrezătoare
în viața de la orizontul zilelor mele.
Mă-nvălui în amiezi de vară tumultuoase
cu privirile vâslind în auriul lanurilor de grâu
ce se coc la soare,
sau pe amețitoarele ape cerești
în toate nuanțele curcubeului.
Mă fascinează nopțile liniștite de vară sub cerul înstelat,
când imaginația mă poartă
în lumea astrală, eternă, imuabilă
a "umanității cosmice".
Alerg către o țintă
care se configurează la orizontul zilelor mele.
Alerg cu siguranța alergătorului de cursă lungă,
prin ploi, prin furtuni și viscole, pe mările și oceanele vieții.
Alerg cu siguranța unui om al timpului său,
fără să mă gândesc prea mult
că într-o zi o să mă opresc.
Mă-nvălui în albul copleșitor al zăpezilor,
la început de iarnă,
care se anunță friguroasă pentru mine.
Mă-nvălui în cenușiul mohorât al zilelor
cu ploi și furtuni,
cu ninsori și viscole
ale anotimpului incert, tot mai incert pentru mine.
Merg din ce în ce tot mai greu,
mai încet, tot mai încet.
Sunt într-o continuă luptă cu destinul,
la o răscruce de drumuri.
Tot mai des mă opresc din drumul meu, cu poticneli și frici.
Într-o zi, mă voi opri definitiv, pentru a intra
într-o nouă dimensiune a Timpului.
18 februarie 2018