« Revista ASLRQ
 
Victor Constantin Măruțoiu - Despre dialoguri celeste și întâlniri cu Dumnezeu
(Vasile Hatos - Întâlniri cu Dumnezeu)
 
 
    Timpul actual necesită cel mai pur panaceu pentru o nouă redimensionare a dialogului interuman și o reevaluare a condiției harice a omului. Această nouă realitate pandemică nu atinge doar trupul, ci și mintea și sufletul tuturor. Nu există scăpare, decât în ceea ce a reprezentat singura cale de reîntoarcere spre Dumnezeu: Via Dolorosa și limbajul acesteia, care nu este altceva decât Poezia. Întreaga credință este redată prin cele mai frumoase rugăciuni, care sunt poeziile sufletului. Fie că sunt în forma Psalmilor lui David, fie că sunt în expresia ludică din Cântarea Cântărilor a lui Solomon, fie că sunt puternicele Molifte ale Sfântului Vasile cel Mare sau ale Sfântului Ioan Gură de Aur, acatiste, paraclise sau rugăciuni la diferite necesități, toate însumează fondul poetic al manifestării legăturii dintre om și Dumnezeu.

    Poezia, în sine, este și rugăciune, medicament și har. Ea transfigurează chipul omenesc spre datul celest al asemănării după slava Creatorului. În 6 această linie de gândire se situează și volumul de versuri Întâlniri cu Dumnezeu semnat de Vasile Hatos, care accentuează imanența transcendentului în cotidianul lumesc de astăzi. Această prezență ascunsă și harică este atât benefică, dar, mai ales, folositoare. Ea nu invadează arealul nostru, ci așteaptă la marginea existenței, sperând la deschiderea care să-i ofere șansa de a ne pătrunde sufletul cu Lumina Neînserată a Celui ce Este și va Fi.

    Nu putem să rămânem indiferenți, căci totul se îmbracă în haina degradării și singura noastră salvare este deschiderea porții sufletelor noastre spre ceea ce este lucrarea Duhului Sfânt. Chiar dacă această experiență vine prin durere, căci precum orice vindecare sau îndreptare necesită jertfă, asumare și luptă pentru a ne ridica din patul durerilor sufletești și trupești, tot la fel și renunțarea la haina grea a dezumanizării sociale actuale este un drum greu de urmat, dar pe care pășește împreună cu noi Dumnezeu.

    Dedublarea personală are loc în momentul în care interiorizarea rugăciunii devine atât de puternică încât poetul poate comunica în dialog deschis cu sufletul său: „Față-n față cu sufletul meu / stau de vorbă cu el mereu...” (Rugăciunea). Precum un vechi pustnic, acesta regăsește puterea rugăciunii care permite evaluarea interioară a sufletului. Aș putea spune că autorul pășește pe linia paulină a 7 credinței creștine care vedea o trihotomie a omului, acesta fiind considerat a fi format din trup, suflet și spirit. Și, în acest fel, eul poetic poate discuta cu sufletul său, într-un dialog dintre suflet și spirit. Această imagine trihotomică este descoperită ca trăire în sfera armonioasă a Poeziei. Datul paulin transpus în poezia dialogului inter și transpersonal cu divinitatea este prezent pe parcursul volumului ca o dublare a căii epistolare a apostolului, autorul dorind să sublinieze necesitatea întoarcerii la liniile credinței primare punctând importanța sufletului omenesc și a comunicării dintre uman și dumnezeiesc și nu atât forma în care este redată această conversație creatoare.

    Pasul nostru zilnic devine dublat de cel al Tatălui Ceresc, sau noi pășim pe urmele pe care Acesta le imprimă în existența noastră, netezindu-ne drumeagul pe care noi călcăm? Aceasta este marea întrebare pe care o sădește în sufletele noastre volumul de poezii Întâlniri cu Dumnezeu de Vasile Hatos.
 



 

Sursa: Vasile Hatos, 3 august 2021