« Revista ASLRQ
Adrian Botez - Poezii
 
CE-A AJUNS OMENIREA

ce-a ajuns omenirea? – o sumă de
trunchiuri – zăcând – lâncede şi
râncede – pe suporturi de
lemn mort – trunchiuri care – din
când în când – au nevoie de
surcici şi
măturici – potrivite – cu care să-şi
scarpine o mâncărime
epidermică oarecare – superficială şi
trecătoare (ca orişice
modă...): surcica-Shakespeare
măturica-Femeie – surcica-Platon
măturica-Alcool – surcica-Dumnezeu
măturica-Voiaj...

după ce mâncărimea cu pricina (indiferent
care va fi fost) a trecut – aceste trunchiuri
lăbărţate se lăţesc şi mai
mult - grohăind de
plăcerea satisfacţiei fiziologice – se lăţesc şi
moţăie – din nou
inerte – pe suporturile de
scânduri – aşteptând – cu molfăituri
mormăite prin
somn – o nouă incitantă
mâncărime... – ...şi iar surcici – şi iar
măturici...

...mod de a trăi? – conştiinţa
şi eroismul tragediei
cosmice? – stare de
spiritualitate? – avânt şi
ideal
sideral?... – ...acestea au devenit – de
milenii – nişte simple dar ilizibile
expresii – expresii care se mai găsesc
inscripţionate (de fapt
zgâriate - zgrepţănate - stângaci – frivol şi
inutil desenate...) - nesuferit de
enigmatic – doar în
dicţionarele pentru
pescuit adâncimi – ale
ne-născuţilor abraşi – nou-născuţilor
gingaşi - cel mult ale
sugacilor încă
nărăvaşi...
***


ZEII ŞI EROII

numai cei care scormonesc – adânc şi cu
iluminată râvnă – pământul cel
somnoros dar blând – şi-l seamănă acolo-n
străfund - cu seminţele minunilor deghizate-ale
cerului – iar apoi îl
păzesc şi plivesc – îl prăşesc de toate
umbrele (pietroase - căpăţânoase
barbare) - cei care fac – aici - în
sfârşit – tot ce este de
cuviinţă – spre a convinge
Sfinte Seminţele să se
descătuşeze din narcisismul lor – din
frumuseţea lor
statuară – şi să devină – din nou
Florile Sărbătorii - Feerice
Zboruri ale
Văzduhului – ori să devină - tainic
GRâul Pâinii celei spre fiinţă: da
numai aceia pot fi socotiţi Oameni
vrednici de veşnică
cinstire

numai cei care aduc spre lumină - din
visul abisal al
pământului – toate alintate
pâraiele şi – în horă - toate
celelalte mândre-oglinzi
argintate – Apele – întinsele - cele care
sărută - într-ascuns şi extatic
Rădăcina
Rădăcinii – acolo unde-s
miri Munţii şi logodnicii
Dealuri – spre a înmuia inima
posomorâtă-a adâncului – spre a-l
face să se-ndure-a dezrobi
Sfinte
Seminţele Florii şi
GRâului (…ba chiar a le
socoti - pe ele – orfane străine zburatice
fiicele lui…) – apoi aduc
Dreptatea şi Buna
Rânduială în lume (iar nu
“legile” şi “justiţia” – care-s cele mai
de ruşine cuvinte: spume-nveninate la gura
pizmaşilor - beţivilor – îngropaţi – de-o istorie-ntreagă
în leagănul mlaştinii…) – da
numai luminătorii cu straie de-odăjdii ale
Munţilor - Apelor şi Tronurilor
Semeţiei Fulgerelor – numai ei se pot numi
Zeii şi Binefăcătorii acestei
lumi

şi chiar nu are nicio
importanţă (…nu avem nici măcar
vreme să ne gândim la
asta…) dacă există
lumea cealaltă: cei care ne-am împlinit - aici
truda şi datoria – am chemat şi am
luminat – adică – aici - Izvoarele Vieţii – orişicine
ne-ar chema spre o nouă
Rodire – într-un cu totul alt – nou şi
încă barbar – netrezit
tărâm – vom merge cu El – Îl vom
urma şi-nsoţi – cu paşi
solemni – cu fruntea sus şi cu
palmele deja bătătorite şi înţepate de
lemnele spinii şi piroanele lumii trecute – da
bătătorite pentru orice fel de treabă – spre
mereu şi oriunde reînnoită
Buna Rânduială

…ceilalţi – ce-şi zic
judecători – medici ori
dansatori pe sârmă – războinici - învăţători şi
comercianţi – nu sunt nimănui de
niciun folos: doar tulburători de
linişte sunt – numai încurcă şi
înnegurează lumina cea născută-a fi
limpede - numai spurcă
văzduhul cu
noduri şi-abisuri – da – înnoadă
răstignesc şi-ndurerează
văzduhul - din care s-au desprins şi s-au
închegat – maiestuos
Zeii şi Eroii – Seminţele şi
neprihănite – fiicele lor
Roade
***


E CAM PUŢIN PENTRU UN PSALM

în mine sălăşluieşte o
istorie întreagă – şi totodată un
singur om – cu o singură fotografie lipită de
chip – cu un singur zvâcnet al
fiinţei – mereu
acelaşi – mereu
răzvrătit
*
din Creator nu s-au mai păstrat decât
rămăşiţe –
total imorale: ritmul
valurilor – aproximativă
armonia stelelor – uneori
simetria frunzelor – frazelor de pe
ramuri

în rest – tot ce va fi fost – vast şi entuziast
odinioară – acum
sunt ţăndări (încă arzând – în
virtutea inerţiei) – care plutesc pe un
ocean invizibil de
cuvinte – executând
alternativ – mişcări
browniene şi de
flux-reflux

e cam puţin pentru un
psalm de slăvire...

teribil m-aş bucura să
greşesc – dar – deocamdată
decorul şi - indecent
răguşite - joagărele cântecelor din
pădure – jalnic şi fără greş – mă
confirmă
*
nu vreau să fiu înafara voastră – ci
mereu întru voi – puternic Zeu al
Tăcerii: simplu şi
inconştient în glorie – precum
bradul – singur şi
sigur de ceruri – precum
stânca muntelui – dar
mai ales – fermecător – infinit
diferenţiind – dezvăluind Cântecul
Frumuseţii – precum
valurile mării

oasele mă dor de toate durerile
stelelor – ochii mi se deschid de toate
tainele izvoarelor: abia acum şi
aşa – psalmodiez
de nerostit
Numele
***


PIROMANII

i-am căutat – azi dimineaţă – pe toţi
piromanii – care au dat – astă-noapte – foc
cerului: voiam să-i găsesc şi să-i
rog - ca – la noapte - să se tempereze – altfel
eram ferm hotărât să-i defer
justiţiei

nici aşa: una-două – dai foc lumii
folosind - iresponsabil şi
dement - toate
văpăile – din toate
galaxiile: la un moment dat – n-o să mai existe în
bordeiul ăsta cosmic – nicio
scânteie – nici cât să-ţi aprinzi
ţigara de la ea...

...i-am căutat prin şoproane – i-am căutat prin
păduri – am revenit în
oraş şi – din tufiş în
tufiş – din gard viu în gard viu – din
bloc în bloc – din
cameră în cameră – împietrită în
lustru - am sperat să-i aflu şi
să-i mustru

...e seară - peste tot se
simte târziul - bolborosind mânios între pereţii
formelor lucrurilor - şi
n-am găsit pe niciunul dintre zeii
turbaţi – din
ceata pângăritorilor scriitori cu
flăcări – pe paginile acoperişurilor
lumii

...îmi luam cina – ostenit – când
deodată – cineva a strigat: „oameni buni şi
oameni de hârtie – nu mai ieşiţi din
case – sau – dacă ieşiţi – feriţi-vă să vă uitaţi în
sus – că vă
aprindeţi ochii şi – apoi - vă veţi arde şi
topi burţile – chiar şi
chipurile – de presupus!...hei - oameni buni şi
oameni de hârtie – toţi piromanii s-au
dezlănţuit – din nou – cu şi mai mare
furie – asupra cărţii cerului – scriind
pe albastrele stânci – pe irizatul
damasc - cu
şi mai multă mânie – slove sfinte de
cununie – slove de zurlie
chiromanţie...!” – (...apoi - vocea
se pierdea
undeva...)

şi aşa şi era...

...m-am târât până acasă în
pat – şi - tolănit - am privit – pe
perete – imensul joc de umbre al
flăcărilor: din cer pe
perete – parcă nu mai părea tot atât de
spectaculos – tot atât de
periculos

era suportabil – aproape
agreabil – jocul disperat al
incendiului – privit dintre
aşternuturile – călduţe şi
moi – dintre aşternuturile
umbroase ale
prea puţinei păsări

...am început – din acea noapte – chiar să
am - inutile şi vag
încenuşate - mustrări de
conştiinţă... - ...dar asta e o altă – cu totul altă
poveste – şi să-mi fie ruşine că
era cât pe ce să v-o
spun...
 

Sursa: Adrian Botez, martie-decembrie 2016