Pe trunchiul gros al copacului cu respirație umană atârnă greoi căsuța piticilor. Căsuța e făcută din piatră şi din scânduri. Zidul rigid de piatră acoperă emoțiile şi trăirile a treisprezece pitici. Pe acoperiş, alunecă încet apa unei ploi triste care hrăneşte rădăcinile copacul. Ferestrele micuțe reflectă zâmbetul sufletului. Din horn, se scurge fumul unei aparențe. Aparența e fumul unei sobe care arde esențele piticilor. Uşa îngustă se deschide într-un hol de speranțe ce le îmbracă viața. În mijloc, luminează un ring pe care nu calcă nimeni. Pe marginea ringului, treisprezece orificii țin în captivitate liberă esențele piticilor. În fiecare cameră bate o inimă mare de pitic. Inima recită gândului. Gândul le desfăşoară viața. Viața primeşte o vizită.

Piticul cititor vede lumea prin cărți. Visul lui e prins în cartea fericirii. Fericirea rezidă din fiecare lectură. Fiecare exemplar îl împiedică să admire jocul pueril al realității desfăşurat sub ochii lui. Realitatea rătăceşte printre filele cărților. Piticul rătăceşte într-o realitate neatentă. Neatenția cititorului surprinde visul.

Piticul sănătos deschide fereastra ca să respire sănătatea aerului poluat; mănâncă vitaminele unor mere de plastic; cultivă plantele pe un pământ sterp; aşteaptă o viată lungă ocupată de gânduri. Vrea să trăiască veşnicia negării sfâşitului. Sfârşit sănătos după ani de viață toxică.

Piticul somnoros doarme cu ochii deschişi. Se culcă devreme, dar mintea îi este mereu trează. Când se trezeşte, visează să adoarmă. Îşi adoarme gândurile rele şi se apucă robotic de sarcini anoste. Plictiseala antrenează spectacolul minții. Aplauzele spectatorilor surprind talentul acrobatei.

Piticul harnic face mereu curat, dar curățenia-l copleşeşte. Praful îl îneacă. Respiră aerul îmbâcsit al pereților murdari. Pete de mucegai se lipesc de tavanul minții şi-i alterează gândurile. Gânduri curate dansează pe podeaua lipicioasă.

Piticul circumspect respinge dreptul la învredere şi îl încalcă prin precauție. Atenția sporită se luptă cu ceilalți pentru o victorie fără câştig. Suspiciunea îi otrăveşte mâncarea, iar pericolul îi umple paharul. Inimă neîncrezătoare în trup temător ce bate cu grijă.

Piticul fricos e atletul fricii, iar frica îl transformă în campion. Frica fuge de umbra fricii lui. Umbra e imaginea trecutului ezitant. Ezitarea e trofeul temerilor prezente. Prezentul pierde de teama zilei de mâine. Mâine care e mereu ieri.

Piticul sârguincios vrea să le ştie pe toate, dar mintea îl contrazice. Tot ce ştie îl face să uite că ştie; să uite de el. Un tot care nu se poate cuprinde. Voința distruge scopul prin sine. Exercițiul uitării rezolvat în voința cunoaşterii.

Piticul visător deține o afacere importantă. Fabrica lui extrage resurse prețioase din mina de valori. Resursele sunt prelucrate în fabrică până la stadiul de idealuri. Idealurile sunt vândute pe piață cu ambalajul de dorințe irealizabile. Ambalajul face tranzacția imposibilă.

Piticul dedicat opreşte ceasul ca să-şi termine treaba. Timpul nu ştie să ia pauză. Ritmul se întrece cu timpul într-o cursă care sperie cronometrul. Îl sperie, pentru că ritmul depăşeşte timpul. Cursă în care timpul e invers. Piticul se extenuează obosind timpul.Timp obosit ce aşteaptă pauză.

Piticul entuziasmat îşi consumă entuziasmul din exces de nerăbdare. Entuziasmul îi dă aripi şi zboară până la cer. Acolo se izbeşte de nori şi cade în golul aşteptării. Trupul secretă adrenalina nerăbdării până când aterizarea îi dezamăgeşte entuziasmul. Aşteptare aventuroasă spre un final previzibil.

Piticul gânditor analizează ce nu-i gând în biblioteca lui de gânduri. Arde toate gândurile interzise pe rugul conştientului. Nu ştie că cenuşa lor se va presăra în subconştientul trăirilor admise. Trăire întârziată de incertitudine. Inconştientul e cheia bibliotecii lui când intră pe uşa de urgență. O uşă deschisă în suflet.

Piticul pesimist îşi trezeşte mintea cu cafea. Nu pune niciodată zahăr, dar speră să bea o cafea dulce. Dizolvă apoi optimisnul în solvent negru. Spală rufe albe în negru, deşi le vrea roz. Îşi scufundă iluzia în întuneric, până ce finalul îi aprinde lumina. Se mulțumeşte cu răul nedorit al binelui evident. Binele ce poartă negru.

Vizita se încheie cu miros de pitici. Inspir esențele. Expir parfumul. Parfumul firesc al iluziei ce-l respiră. Respirația devine iluzia creierului care-şi ştie piticii. Piticii devin uriaşi în propria lor microlume. Sensul lor îi face mari în sistemul internațional al piticilor. Mintea capătă sensul piticilor. Piticii dansează împreună în hora existenței şi umanizează ringul de dans. Ringul deschide jocul respirației. Mintea începe să respire în căsuța piticilor.