- Gheorghe
Dan Obogeanu - Poeme
-
-
-
-
Aşteptare…
Am să mai vin...străinul
ce niciodată n-am fost mai străin...
prea mare ţi-i durerea
iar chinul un stigmat…
strigătului tău mă supun
neabătut!
Să fie doar farul cu lumină
sau dorul ce-ţi toarnă
venin în atriul stâng
şi lacrima într-un ventricul...
de ce plângi?!
Voi fi pe nicăieri
aievea nicicând...
doar marea mă va aduce
şi vântul ma va îndepărta!
Mă mai aştepti
ca pe un Duce?!
Poate că sunt Cel
care se...duce
în largul albastru
cu dorul în pânze...
Adună-mă in gândul tău
cât încă mai poți visa
şi rupe vâsla luntraşului!
Poarta disperării tu o închide
să nu-ţi pătrunda iaraşi
gândul şi dorul…dă-i un sărut
celui dintre lumi!
Apucă dorinţa
de o toartă
şi iubirea cu cealalta inimă….
Poate că numai aşa
ai să inţelegi
că iţi voi veni ca o cumpănă
la care o inimă
işi va risipi
ultimul strop din lacrima albastră!
Cireşar
Cireşar cu dulce soare,
Între zori cu infinit,
Vei aduce în cărare
Bobul alb de mărgărit…
Să-mi spăl ochiul şi obrazul
Cu agheazma din trifoi,
Am sa las uitat necazul
Într-un crâng de pe zăvoi.
Şi să curgă în neştire
Râul rece printre stânci,
Cu un braţ de netrăire
Tu, de mână, să m-apuci!
Ca mergând pe malul verde,
Numărând paşii grăbiţi,
Dorul pare că se pierde
Printre sărutări fierbinţi…
Cireşar cu fân în floare
Şi parfum din flori de tei
Niciun vers nu ma mai doare…
Ia-mi, tot dorul, daca vrei!
Şi să-l risipeşti cu rime
Printre cărţi cu scoarţe moi,
Să-l citească în postume
Cititorul de apoi!
Decepţie
Doamne,
mi-ai pus în inimă dorința
şi-n suflet dorul să mă certe
şi vântul bate fără veste
între mirări, între uitări...
Acelaşi strop de lăcrămioare,
cristal lichid făcut odoare
topeşte file de poveste!
Şi mi-ai trimis făgăduinţa
într-o sclipire de albastre
pe mări cu soare-n răsărituri…
Corăbii rătăcite-n zare
cu pânzele întinse-n sfoare
şi stol de păsări călătoare
ce ma-nfasoară cu iluzii…
Şi mi-ai lăsat o netrăire
cu multe clipe de iubire
ce-s adunate într-un vis…
Rănita-i salcia ce plange
şi de durere i se fârnge
mlădiţa verde înrourată,
e plânsul ,,Ei’’…străina fată!
Şi m-a certat cu vântul serii
în ceasul blând al primăverii
şi plansul ei cu lăcrămioare
încă mai doare şi mai doare…
……………………………
Cristal lichid făcut odoare
din ochi de păsări călătoare,
privesc în marea de confuzii…
Făgăduinţele-s…iluzii!
Iubește-mă!
Mă cauți...mă adori, Fiintă,
Cu trupul tău sa mă-nfașori,
Mai este oare cu putință
A ma iubi ca să nu mori?!
De dor...mă caută pe mare
Cu luntrea scoasă dintre lumi,
Și valul te lovește...doare
Între doritele minuni…
Ma cerți ...cu zâmbetul pe față
Ca nu cumva să nu te iert,
De un sărut pe ochi te-agață
Ca eu cu cu gura mea să-l cert!
Și vei iubi...așa amor
Scufundă luntrea în adâncuri,
In inimă-mi rămâi cu dor...
În naufragiul tău de gânduri.
Rămâi...te-neacă de iubire
Și teafără te dcot din val,
Și iți mai caută prin fire
Iubirea mea pe verde mal…
Iubește-mă!
Trupul tău
Trupul tău...mătase albă,
O petala de pământ
Ce se-ntinde ca o salbă
Pe-al meu trup făcut Cuvânt.
Ca mătasea se-nfășoară,
Ca o haină mă-ncălzeste....
Dragostea ce mă doboară
Nu mă curmă...mă trezeste!
Trupul tău se face strofe,
Poezii și note bune,
În saruturi prea amorfe
Trec dorințele nebune;
Și se fac viscol și sete
Și chiar boare...poate val...
Fluturii iți zboara-n cete
Pe stomac...din mal în mal!
Iar în inima de soare
Norii potolesc dorința,
Nici o dragoste nu moare
Când renaște-n zori ființa,
Nici nu poti să lași durerea
Să înghețe-n oase reci,
Tu iubește cu puterea
Care vrea să nu-mi mai pleci!
Trupul tău...mătase fină,
Albă nea cernită-n Cer,
Pe o coală de velină
Îl tot scriu c-un fin mister…
Și il sorb cu o privire,
Îl descânt cu trupul meu;
Strop de timp și devenire,
Inger alb în versul meu!
Celei din ,,taină’’
Nu vei plănge niciodată, dorul pare depărtat
De un gând uitat în vremuri, peste care a plouat
Și s-a scurs cu apa-n valuri pan’ la capul Marii Moarte;
Tristi raman corabierii…valul dorului să-i poarte…
Doar Credința te întoarce dintr-o tainică durere,
Inima neprihanită iți rămâne ca avere....
Gustul tainic de iubire, Soare între ghețuri reci,
Încălzește-un strop de iarbă pe tăcutele poteci…
Netraind amarul clipei...negustând o fiere crudă,
Nu vei plânge peste ape...lacrima-ți răsare nudă...
Suflet cu pelin în brațe, flori de gheață pe Cuvânt...
Peste foaia cea velină, azi ai scris un Legămînt!
Epitaf cu Cruce Nouă, chinul din Pământ răsare
Ca o floare în zăpada, ,,fructul’’ ei amarnic doare…
Și se scrie o poveste în secunde fără sori,
Doar o Stea, la capul Lumii, înca străluceşte-n zori.
Că și ziua iți omoară noaptea albă de catran
Care-n brațe te cuprinde, cu amorul tău orfan,
Și se face punte lină între Viață și Abis…
A fost dorul tău de Viata, Raiul chiar s-a făcut Vis?!
A fost Îngerul la vreme, cu un crin în palma moale,
Un sărut ți-a dat pe frunte, unul mic să nu te scoale…
Som netulburat de zane, inima cu dor sa-ți bată,
Praf de stele căzătoare strălucesc pe a ta față?!
Am simțit oftatul vremii, suflet cu durere-n Porți,
Armonii și muze blănde, portative peste Sorți,
Doar pășește cu dorinţa, pasul tău făcut bemol…
Și iubește-mă în Taina…sufletul nu-ți fie gol!
Mi-e dor de inima ta!
Timpul meu în care te-am.găsit,
Zorii care astazi ne-au iubit,
Visul care nu te va uita...
Mi-e dor de inima ta...mi-e dor de inima ta!
Viața mea în care te-am luat.
Versul meu în care ai plouat,
Cerul meu în care eşti o stea
Mi-e dor de inima ta...mi-e dor de inima ta!
Apostrof pe un cuvânt de fier,
Cratimă ce taie un mister,
Dorul pentru Noi te va purta...
Mi-e dor de inima ta...mi-e dor de inima ta!
Verde câmpul cu miros de fragi,
Albă neaua cu paşii tăi dragi,
Frunza-n vânt e numai dragostea...
Mi-e dor de inima ta...mi-e dor de inima ta!
Rătăcit în albele poieni,
Bradul verde-n plopii tăi mireni,
Munţi cu dor ce-i nu-i mai poți uita ...
Mi-e dor de inima ta...mi-e dor de inima ta!
Iubire autumnală
Îmi vei veni cu dor albastru
Cu aripa de înger frânt...
Te voi primi c-un gând de astru
Şi cu Lumina din Cuvânt!
Şi vei veni în zorii zilei
Pe linia ce ne desparte ,
Cu albul viselor şi-al milei
De-a te afla mereu departe...
Îmi vei rosti numele-n zare
Pe norii dorului hain ,
Şi ploaie rece care doare
Îmi va ploua într-un suspin.
Şi tunetul cu versul lumii
Mă va urla peste Cuvânt,
Se pierde în negura spumii
Tot ce-i frumos în trist pământ.
Rămâne vechea legătură
Sau legea unui vis amar,
Mesteacănul îşi pierde-n ură
Frunzişul galben şi sumar.
Şi se aşterne pe morminte
Frunzişul tânăr, pe poteci,
Covorul galben din cuvinte
E tot mai trist când vrei să-mi pleci!
………………………………
Rămâi,în toamna cu iubire,
Povestea brumei cu uimire!
Cadou de ziua mea...
Mi-aş lua şi Luna de pe bolţi
Şi stelele cu nopţi albastre,
Dar tu să nu mai pleci...tu poţi,
În dimineţi cu stinse astre?!
Mi-aş lua şi zilele de post
Şi toate câte-s cu păcate,
Să-ţi cer...mai are azi vreun rost
Să-ţi laşi dorinţele plecate?!
Ţi-aş lua în mine suferinţa
Şi o iubire ce-i prea 'naltă,
Dar îţi mai rabdă azi Fiinţa
În suferinţa-îndelungată?!
Şi te-aş lua numai pe tine
Cea mai de preţ iubită bună
Şi sufletul ţi-aş da din mine...
Cu dorul meu să-ţi fac cunună!
În braţe eu ţi-aş pune capul
Şi-n inimă o mare ninsă,
Din stele ţi-aş culege praful...
Să ţi-l presar pe mâna-ntinsă!
Să o sărut cu fericire
Că tu eşti floarea mea din toamnă,
Doar Domnul îţi va da de ştire...
Eu te iubesc, frumoasă doamnă!
De vei pleca prin, ,amănunte"
Vei fi măiastră-n colivie,
Doar libertatea-i cât un munte...
Rămâi să zbori...să fii tot vie!
Nu te-ai legat de o ,,poveste",
Nu-ţi calc cu pasul trecător,
Ţi-am fost trimis să-ţi dau de veste...
De-ai suferi, nu vreau să...mor!
Cele ,,trei Graţii,,
Prima iubire a contat….
Şi fiindcă nu se va uita
Cum nici amintirile nu pier,
Cum toate zilele au un Cer
Şi noptile un albastru;
Doamne…căt din mine să iţi mai cer…
Să risipesc din prima iubire
Şi să-mi rănesc amintirile cu uitarea?!
Acelei secunde iubiri,
Celei mai fecunde
Şi mai lungi
Cerul i-a facut dungi
Cu ale Tale Porunci…
Ai plâns în lacrimi de prunci
Si mult dor
Sa umble calator…
Stelei Urzite
Şi mie Ursite,
Cerul albastru mă uneşte cu Mine;
Doamne…cat din Mine să iţi mai cer
Şi cât sa mai las
Iubirii de pripas?!
Ma iartă, Doamne,
Ma ceartă
Cu terţiara Idee…
De n-o fi Femeie,
De n-oi fii barbat
Cu dorul plecat;
Risipeste în patru zări cenuşa mea…
Praful să-mi ridici pe o Stea
În serile de Ajun!
Magie să nu rămâna
Când Maica îţi suspină…
Doamne, căt din mine să-ţi mai las
Şi cărei Iubiri să îi spun ,,Pas,,?
,,Priviri’’ de Evă…
În lacurile ochilor senini
Îmi pierd suflarea câteodată,
Și poți, prin geană, să lumini
Tot Cerul, c-un senin de fată?!
Și în oglinda irisului calm
Răsare luna dezmierdată...
Și stele-ți ard ca un napalm
În plânsu-ţi chinuit în şoaptă…
Și, iar, peste cărări îmi luminezi,
În nopţi, cu tristele corăbii,
Şi-n gând, pe pernă, să oftezi,
Din suflet să îţi fugă…,,corbii’’.
Și prin oglinda ochiului rebel
Privesc în sufletu-ţi de ceară...
Mă văd Adam, sau chiar Abel,
În Raiul tău de vis pe seară...
Să nu clipești, ca versul meu să piară!
,,Natură" moartă
M-am întors la cafeaua mea amară
Iar pe birou mă aştepta şi o țigară...
O adiere de gânduri îmi umblă printre foi...
A rămas mirată la o poză cu ,,noi,,!
Cafeaua fierbinte şi fără caimac
Flamandă aştepta să o gust...să o plac...
Să o sorb numai cu o înghițitură,
Să nu-i simt acreala, clătindu-mi a mea gură.
Am luat şi linguriţa cu dulceață ,
Şi gura de apă...parcă făcută din ceaţă...
Din gheața topită, din falsa băutură...
Amarul ei îmi strepezeşte a mea gură!
Şi stă pe birou fetişa despuiată
Cu ,,aburii,, aceia de cafea mirată,
I s-a albit pe margini acelaşi caimac....
Sa o mai sorb...amara… când ştie că n-o plac?!
Cât din bobul ei e negrul năut?
Câtă savoare să găseşti în cireaşa de lut?
Cate poveşti să vrei să mai crezi
Citind în gura cănii cu marginile-i verzi?!
Cât e sevă în apa ce-a fiert-o
Si câtă din boaba acelui care-a cules-o?!
Câtă din apa ce-i umblă prin fire
Mai seamănă a ,,poezie,, şi a simțire?!
Să bei otravă cu gust de dulceață
Cand doar ispita ei te sărută pe față...
O ,,Iudă,, în braţe te prinde să-i stai,
Să te sărute cu zahărul măturat din Rai !
……………………………………….
În fundul ceştii stă inima ta goală....
Ghicește în zaţ, nu-ţi trebuie prea multă ,,scoala"!
Pastel
Albul câmp pe-a ta retină,
Dorul muntelui de gheaţă,
Cerne visul fără vină
Pană-n zori de dimineaţă.
Lac albastru fără nuferi,
Valul unduind suspine,
Somn în care n-ai să suferi
Până-n ziua care vine…
Flori căzute dintre stele,
Mărgarit şi colb de lună,
Şir de gânduri subţirele…
Râu de lacrimi în cunună!
Zile cu mireasma tare,
Nopţi cu foşnetul încet,
Peste ani se-nşiră, rare
Gânduri fine de poet…
………………………
Albul gând pe-a ta retină…
Drag de mine fără vina!
Poesis...
Iarna peste lună cerne
Şoapte rupte-n depărtări,
Şi pe aură-i se-aşterne
Dorul tău din alte zări.
Cântă calmă pianina
Vechiul imn medieval,
Craiul alb din Salamina
Vine-n zborul unui cal
Bate zala cu piciorul
Timpul-l calcă nemilos,
Pe cărări işi uită dorul...
El, voinicul arătos!
Paşte calul de Ursită
Norii albi, sezuti din ploi,
Bate cerul din copită
Cu un fulger de război…
Trage Carul cu dorințe
Pan' la Steaua ta polară,
Seamănă pe nori semințe
De pelin si tămâioară....
Şi-ţi răsar pe suflet salbe
Cu flori ninse de-mprumut,
Luna mea cu zăpezi albe
Nu-mi răspunde ca un mut...
Cântă-n seară pianina
În solfegiul iernii moi,
Eu sun Craiul ...tu Mălina...
Cerul e stăpân pe noi!
..................................
Iarna peste lună cerne...
Dorul peste noi se-aştern
Mână întinsă....
Mâna ce-i intinsă astăzi, nu-i o palmă mult prea grea,
Ci e răsărit de Viaţă peste sufletul răpus,
Are-n ea nespuse Taine, are sori pe vreme rea...
Are Marea cu dorinţe lângă ţărm după Apus!
E stăpână peste clipa care bate cu suspin,
Risipeşte în uitare norii, viscolul şi gerul,
Îţi alungă peste umăr tot cei plânset sau e chin...
Mâna ce-i întinsă astăzi iţi înseninează Cerul!
Mâna ce-i intinsă ţie, seamănă cu-n ram de tei
Printre degete sunt frunze....flori de viaţă în brăţări,
Dă-mi a ta mânuţă fină, o sarut, doar tu să vrei...
A mea mână te cuprinde cu Lumina dintre zări!
Palma ta e stransă, moale, în căuşul mânii mele,
Îţi vibrează de iubire...stă cuminte ca un pui...
Tu vibrezi cu bucurie, inimă în un dans de iele...
Nu te minte, iţi vorbeşte...tu ai grijă ce îi spui!
................................................................................
Mâna ce-i intinsă iară, tu o prinde în mânuţă....
Eu sunt Bunul tău Prieten...tu îmi eşti mereu drăguţă!
Fantasma....
Alergi dupa stele,
Alergi dupa himere,
Hamesită de dorinţă şi singuratate
N-ai să poăi prinde în pumnul tău
Decat iluzia...
E cea mai aproape de liniştea ta!
Alergi dupa Lună,
Alergi ca o nalucă,
În disperarea anilor pierduţi
Câştigi secunde de pripas
Şi-mi spui ,,bun rămas’’...
Cat de departe ţi-e Fericirea!
Stai singură
Şi-şi plângi în pernă
O libertate de împrumut ce se caştigă
Prierzţndu-ţi iubirile!
Clopote bat...e ziua cununiei,
Inelul lui Saturn te uneşte cu Abisul
În zbor spre Libertate
Cu aripi de dreptate
Frânte în neputinţă....
Infinitele dureri
Se pierd in nepăreri
Şi prea departe-i Răsăritul!
Şi arde...cumplit mai arde
Singuratatea ta liberă
Pe altarul Legământului efemer!
Îti dau o bucată din Cer
Sa te acoperi tu...livada mea cu iarbă
Să ma povesteşti
Lumii în amănunte!
Zodiile-ţi sunt pe hârtie
Cu sorii aliniaţi
Pe eclipse paralele
De lumini şi umbre...
Si Răsăritul....Răsăritul...
Apus să fie?!
În ce Timp
Pe care Olimp
Mai creşte Măslinul?!
Eu sunt fructul....
Tu eşti ramul....
Hrăni-vom iluziile
Din care muşcă
Vulturul Neîmpăcării!
,,Sentința"
Ai vrut să-mi stai pe lângă suflet,
Să nu trăieşti în rătăcire,
Dar gându-ţi este numai umblet
Sau o fărâmă din neştire...
Nu-ţi spun poveşti americane
Şi nici nuvele franţuzeşti,
Te naşti din vechi foiletoane
Şi cazi în vechile poveşti!
Când visele iţi cad canonic
În vechi păcate pe altar
Mai vine îngerul demonic
Sa dea cu peria un var ...
Şi bat cărările întoarse
Aceleaşi arse, scrum, regrete,
Tot plâsul inimilor stoarse
Îţi face sufletul burete...
Şi judecata e minciună
C-un adevăr scurt la picioare,
Îţi cântă lira cu o strună
Păreri de vis într-o uitare...
Şi visul cade peste zori
Cu stelele în fundul mării
Te vei trezi...n-ai cum să mori
Punând doar semnul întrebării...
Mai lasă o mirare-n zi
Şi un regret într-o oglindă
Şi iţi voi scrie poezii...
În cartea mea tu îmi eşti grindă…
Eşti stâlpul verde lustruit
Ce-mi ţine candela aprinsă
Lumina ei m-a mistuit...
Străin eram cand dormea stinsă!
Acum...e bine...m-ai iubit
În cărţi, mi te-ai făcut citire,
Te-am răsfățat şi te alint...
Eu te condamn la Fericire!
Sentință grea, de n-ai s-o duci
Te va închide epitetul,
Metafora vei vrea s-o-ncurci...
Dar nu uita să-ţi pierzi...regretul!
...............................
Într-un recurs...din nou...citire...
Eu te condamn la Fericire!
Pe la tătuţu....
Tătuţul meu, eu vin la tine
Că nu-i uşor...eşti în etate...
Şi eu te ştiu, mă ştiu pe mine
Cum viață ai pe jumatate!
Atâția ani de frumusețe
Nu sunt uitați...au fost destui...
Ne depărtam de tinerețe
Şi gândul rău e ca un cui
Înfipt în aripa ce zboară
Sau în piciorul care fuge...
Sunt anii grei ...piatră de moară
Când dorul de ai tăi te frige.
Îmi ține-n palma ta muncită
Mânuţa mea ce te mângâie,
Că m-ai crescut...a ta fătuca...
Sunt mâţa ta cea mai zglobie...
Îmi amintesc... dorite zile
În fericirea de-a fi toți,
Chiar şi-ntr-o carte nu sunt file...
De-ar fi...nu poți să le socoti!
Mai sari o pagină pe fugă,
Se rupe alta pe la tiv...
Aşa-i şi seara ta c-o rugă...
Să ne mai vezi...găsesti motiv…
Ne amintim de casa noastră
De anii grei...de masa plină...
De glastra veche din fereastră...
De oala plină cu smântană...
De toți...de toate...ce s-au dus...
Şi noi ne-am dus la casa noastră...
Rămâne peste zări apus...
Apusă-i maica la fereastră!
Ne amintim de sărbători
De Pruncul cel născut în iarnă,
De nunți cu vechile viori...
De meri cu flori ce se aștearnă...
Se-aștearn prea albe peste iarbă...
Ca zborul zilelor furate...
Rămâi cu şoapta stinsă-n barbă...
Cu inima pe jumatate...
.................................
E prima iarnă...grea...cu dor....
Un Înger zboară visator!
