« Revista ASLRQ
 
Alexandru Lascu - Poeme
 
 
 
Croitorie

Sufletele noastre sunt
bucăţi de material cusute
prin acul minuscul al vieţii.
Aţă unitară ne este
graiul tactil şi chinestezic.

Ne îmbrăcăm unul pe altul
şi respingem întăriţi
mâinile degerate ale iernii.
Nu ne rupem incendiaţi
felinarele de pe pod.

Sufletele noastre sunt
bucăţi de material cusute
pe masa cu picioare până la cer.


Cuvintele

Cuvintele jonglează
cu amintirile tale încât
trecutul pare bătrâna
cu care stai de vorbă
pe stradă, pe-o bancă.

Cuvintele sunt reflexia ta
în oglinda din
străfundurile solului.
Cuvintele, călăreţi la tot pasul,
căutând merinde sau arme,
murmură ceaţa lunii ce are să vină.

Cuvintele împuşcă pe cine
le ţine legate cu sârmă.
Îţi sunt şi surori şi duşmani,
o culoare cu mii de nuanţe.

Cuvintele au nevoie
de mângâiere.
Un glas să le îndrume
spre a se zidi
în sinea noastră.

Cuvintele au nevoie de noi.


Toamna din mine

S-a pus toamna peste mine
Și copacii tremură cheliți.
Îmi curge sânge negru-n vine,
Iar vederea mi-e la sateliți.

Aștept să cadă dramul de noroc
Cu care să prind o rază de soare.
Aprind în frunze-al ochilor tăi boboc
Și-nțeleg că frigul nu mai doare.

Înfumurat și egoist gândesc:
"Da, mai are să se-ntâmple.",
Dar eu nu vreau să văd că irosesc
Praf de stele pe la tâmple.

S-a pus toamna peste mine,
Iar vântul suflă răgușit.
Nimic nu mai vine de la tine.
Eu mă simt tot mai sfârșit...


Pe malul cerului

Pe malul cerului
te-aştept în fiecare seară.
Mă gândesc c-ai să apari
din trena unei comete sau
de sub vreun colţ de stea.

Gândurile mă ard continuu,
iar apa nopţii e rece.
Farul cu obrajii crăpaţi
întinde-o pătură de lumină
în căutarea ta. Un mare gol
e dezvelit de-o briză rătăcită
şi doar nisipul face castele
de afecţiune pe pielea mea.

Pe malul cerului
s-a strâns memoria chipului tău.
Torţă picurând lumină,
ea se depune încet-încet
pe scoarţa retinei mele.
Te-aştept...


Poezie matematică

Eu sunt tu,
O zecimală din tine.
Tu ești eu,
O fracție supraunitară din mine.

Sunt ca o fracție reductibilă
Merit să mă simplific
Nimic nu mă poate soluționa,
Nici măcar la pătrat să mă ridic...

Sunt ca un trapez
Fără triunghiul din vârf,
Un rege fără coroană,
O problemă de la info cu diez.

Aș vrea să fiu perfect ca cercul,
Împlinit și rotund ca sfera,
Cu tine,cu voi,cu toți;
Nemărginit ca intervalul deschis...


Rază de lumină

Întunericul nu mai încape de el însuși.
Groapa zilei a fost săpată de mult.
Și totuși mai exist eu în mijlocul lor.
Merg înrobit de norii de-azur, soarele de fildeș
Născut de mii de ori în fiecare vis
Schingiuit cu fiecare respirație tăiată.

Tot pășesc asediat de necunoscut
Cu mintea pe un frigărui încins
Nimic și totul pare cunoscut
Sunt regele de mine învins.
Cu fiecare cuget înflorind
Simt un rece cum mă pipăie avid
Timpul trece, trece, trece
Și eu rămân suspendat în vid.

Deodată crapă cerul lent
În cântec de dojană:
Raze de lumină străpung la metereze
Sosirea unei figuri lucind uluitor
Asemeni Lunii scăldată-n lac solar.
Picioarele îmi cad din mers,
Ochii fierb în fericire
Când silueta îmi întinde mâna.

Trezit am fost în cer
Cu stelele în mână
Și nebuloase argintii luceau
Vederea unui început...


Bypass

Copacii - călugări neîntinaţi ai lumii –
Mai închină o rugăciune atomizată
Pentru noi, fiii rătăcitori ai Terrei.

Unul câte unul, închinându-şi rugăciunea,
Primesc anotimp de anotimp
O nouă înfăţişare, asfinţind şi răsărind de două ori.

Turme de oi mărşăluiesc
spre vestul dimineţii
înflorit din braţele copacilor...


Conflict divin

Copacii nu înfloresc,
ci florile înfloresc copacul.
Nu avem lângă noi
un soare cu dinți,
e doar soarele ațipit.

Cerul nu se-nnorează,
doar că gândurile-i
îmbracă mintea-n
mantii de plumb.

Oamenii nu mor,
ci doar o iau
spre liniște ori haos.
Urcă pe tabla acestui
joc de șah, făurită
din lemnul Providenței.

Trăim între două perspective:
parfumul miticului și
ascuțimea științei.
Se ciocnesc în noi
și se revarsă an de an
în tocul istoriei...


portret

Te privesc. Ce văd?
Ochi. Portale translucide
ce mă aruncă în
brațele lui Horus.
Gură. Magnetul lui Isis
cu buzele vâsle spre apoi.
Păr. Șuvițele scânteind
ale Nilului aurit
de-a lungul căruia
navighează Ra.

Te privesc. Ce văd?
Văd însăși povestea.
Fiecare cm2 din tine
este ochi
este gură
este păr.
De ce? Pentru că
tu ești. Tu ești…


Creaţie

Stăteam încrucişat
Bătut în cuie de pat,
Priveam tavanul in colți
Și prin mine treceau volți
De creativitate...
Am părăsit corpul cetate
Dornic să-mi fac colier
Cu molarii din fier...
Tavanul înghițea umbrele
Și le trimitea spre mine zăbrele.
Exotrupul mi se încorda
Și coarda mentală a dezacorda
Nu mai putea
Slăbită
Să-mi susțină
Imaginația zidită.

Alex Lascu este membru al cenaclului Prietenii Poeziei din Oradea.
Click AICI pentru biografie.
 

Sursa: Alexandru Lascu, 2018