Eveniment în cultura românească: Nicolae Mareș a împlinit 85 de ani

Un virtuoz al cuvântului

Cu cele aproximativ 1 500 de aforisme, Lec se dovedește un virtuos al unor înaintași celebri: Euripide, Seneca, Chanfort, Rochefoucauld, Lichtemberg. La noi, îi ține tovărășie demnă Tudor Mușatescu. Nicolae Mareș, el însuși un virtuoz al cuvântului, ne înlesnește prin această traducere o cunoaștere cât mai exactă și expresivă a acestor cristale de înțelepciune umană.

Ion Andreiță, Reconsiderarea aforismului, Magazin, 1991

Sincer prieten al Poloniei

....În ultima vreme mi-au ajuns pe birou două cărți, editate la București, în 1972, în limba română. Tirajele din câte am aflat – s-au epuizat grabnic – și cu siguranță vor fi în curând reeditate. Prima din ele se prezintă ca un album, consacrată fiind Varșoviei, a doua este o monografie amplă. Ambele au fost scrise de Nicolae Mareș, exeget al literaturi polone, cercetător al raporturilor polono-române, un sincer prieten al Poloniei. Autorul, ca umanist,consacră numeroase pagini istoriei și culturii poloneze din cele mai vechi timpuri până azi. (...) Pentru acei dintre cititorii noștri care îi preocupă mai îndeaproape cunoașterea contactelor polono-române ar trebui neapărat să citească această carte: Republica Populară Polonă, scrisă într-o frumoasă limbă română. Găsim în ea alte abordări decât cele cunoscute nouă asupra contactelor bilaterale... Exemple? Cine dintre noi mai știe că Jagillo, pregătindu-se atent pentru bătălia împotriva Cavalerilor Teutoni, a pus la cale o alință. Exact în coaliția respectivă a fost atrasă Moldova. Jagiełło a pregătit până și o întâlnire la vârf cu domnitorul Moldovei, Petru Mușat și cu mitropolitul Kievului. Efectul acestei înâlniri a fost participarea moldovenilor la bătălia de la Grunwald, precum și diversiunea efectuată de aceștia la granița cu Ungaria, aliată a Cavalerilor Teutoni. Cine dintre noi știe că poezia lui Kochanowski era bine cunoscută de români, că aceasta l-a inspirat pe Dosoftei? Etc. etc...

Lectura trezește numeroase reflexii. Ne permite să privim la țara noastră cu ochii amabili ai unui străin, să aflăm ce l-a frapat mai mult sau mai puțin pe acesta, să cunoaștem părerile și judecățile sale. Scriind de ani buni despre România, mi-aș dori să ajung cândva la acel grad de penetranță în cunoaștere la care a ajuns în cartea sa domnul Nicolae Mareș, scriind despre Polonia.

Przemyław Burchard, „Favorabil despre Polonia”, Poznaj Swiat, iunie 1975

Antologie întru totul remarcabilă

.....Sub îngrijirea lui Nicolae Mareș (selecție și traducere), Editura Univers ne oferă un florilegiu reprezentativ din poezia poloneză contemporană, de la Leopold Staff la Małgorzata Hillar. Sunt prezenți în această antologie zece poeți de primă importanță a căror creație a intrat de-acum în patrimoniul culturii literare polone, fiecare din ei fiind deopotrivă o personalitate și un termen de referință istorico-literară. (...) Antologia întocmită de Nicolae Mareș ni se pare a fi, în ciuda câtorva absențe mari, întru totul remarcabilă, prilejuind cititorului nostru un contact instructiv cu poezia poloneză de azi, o poezie de valoare incontestabilă și de o profund disctinctă personalitate.

Mircea Moga, „Cartea străină: Zece Poeți polonezi”, Contemporanul, nr. 22 (1647) din 2 iunie 1978

Un dar de mare preț. Într-o carte o bibliotecă reală

....Împătimit și tenace, Nicolae Mareș supraveghează, cercetează și interpretează de mai mulți ani la noi, - mi-e teamă să spun de două decenii, deși de atunci se pulverizează studenția noastră! – fenomenul literar polonez și iată că abia acum are cutezanța realizării unei antologii de poezie din acest spațiu și gestul său, în sensul celor spuse mai sus, e semnificativ: abia acum, presupun, a reușit să știe la ce să renunțe – pentru că aceasta e mare dificultate – și cum să camufleze această renunțare, absențele nefiind într-un astfel de caz niște simple eliminări, ci un instrument estetic obligatoriu: singurul care poate condensa într-o carte o bibliotecă reală și de aceea prezentă chiar și atunci când rafturile i-au fost sigilate. (...) ... traducătorul nu este ispitit de a crea în spațiul limbii române, folosind incertitudinea oglinzii, precum o făcea Miron Radu Paraschivescu, alte poeme, ci doar de a le „muta” în sonoritatea noastră, la o scară cât mai apropiată originalului. Astfel spus, el nu aduce, de exemplu, plopii de aici – arbore blazon al acestei poezii – pentru a-i pune alături de cei ai lui Eminescu, Arghezi, Botta și, mai ales Bacovia, păstrându-i în continuare pe malul Vistulei sau pe străzile Varșoviei, adică acolo unde au încolțit.

Din acest motiv, lectura cărții se face cu o oarecare distanță, dar încep să cred că e preferabilă unui proces de indigenare. (...)

Trecând peste grafia numelor – consider că fonetica românească are suficiente virtuți pentru o transcriere onomastică fidelă – putem spune că în prag de an nou Nicolae Mareș și Editura Dacia au făcut cititorilor noștri un dar de mare preț.

Darie Novăceanu, „Poezia poloneză contemporană”, „România Literară”, nr. 3, 1982

Traduceri deseori perfecte; Cea mai bogată antologie de poezie contemporană din secolul al douăzecilea tipărită în străinătate

.....În urmă cu aproape un an a apărut în România o amplă antologie a poeziei poloneze, cuprinzând peste 80 de autori, de la Leopold Staff până la Ewa Lipska. „Poezia poloneză contemporană”, precedată de o prefață semnată de Vasile Igna, și care prezintă 350 de poezii bine transpuse, traduceri deseori perfecte, efectuate de Nicolae Mareș. Cu siguranță este cea mai bogată antologie de poezie contemporană din secolul al douăzecilea tipărită în străinătate. S-ar putea să o întreacă culegerea extrem de largă pregătită în Iugoslavia de Milovoj Slavic, dar la apariția căruia va trebui să mai așteptăm.

Jan Koprowski, Literatura i sztuka polska w świecie, Obraz nie jest szary,(Literatura și arta polonă în lume, Imaginea nu este cenușie), în Trybuna Ludu, 1983

Un eveniment extraordinar - Munca uriașă - și să recunoaștem - autorul este fermecat de polonitate

.....Antologia poeziei poloneze contemporane, traducere și note bibliografice de NICOLAE MAREȘ, prefață de Vasile Igna, apărută sub auspiciile Editurii Dacia din Cluj-Napoca, în 1981, 344 de pagini, înseamnă din multe puncte de vedere un eveniment extraordinar. Rar se întâmplă ca selecția și traducerea tuturor poemelor să o facă un singur om, persoană care trebuie să pătrundă în poetici diferite și să găsească corespondențe românești pentru cele mai diverse expresii lirice. Este adevărat că Nicolae Mareș cunoaște excelent limba polonă, a petrecut aproape douăzeci de ani în țara noastră, a studiat la Universitatea din Varșovia, iar în funcția de consilier cultural ala ambasadei române, a stabilit contacte personale, deseori amicale cu poeți și artiști plastici, ceea ce face ca selecția versurilor să fie într-un anumit fel impusă de preferințele traducătorului și nu de rangul autorilor; reproducerile operelor artiștilor plastici contemporani crează un anumit climat, care permite cititorului român să înțelegă mai bine creația poetică. (...) Selecția celor treizeci de ilustrații sunt o dovadă a preferințelor artistice ale traducătorului și a înțelegerii sale a curentului profund al culturii poloneze. (...) Fiecare antologie vorbește mai mult despre creatorul ei decât despre lucrările introduse în ea. Această dovedește, în primul rând, încântarea produsă asupra lui Nicolae Mares de arta țării noastre. (...)

Recenzenții români au subliniat că o valoare deosebită asupra cititorilor din această țară o are diversitatea operelor transpuse ca și a concepțiilor ideologice și artistice. Pentru prima dată românii au prilejul de a cunoaște poezia poloneză într- o sferă atât de amplu. Majoritatea numelor le-a fost până acum necunoscută, de multe din fenomenele poetice nu auzise. Chiar și adversarii editărilor de antologii recunosc că cea la care ne referim le face o impresie – fie și în linii mari – asupra poeziei poloneze contemporane. (...) Se cuvine a fi apreciată munca uriașă depusă și să recunoaștem că autorul este într-adevăr fermecat de polonitate, că polonitatea a lăsat o asemenea urme asupra tinereții sale, în anii maturității lui, că probabil îi va fi în continuare fidel în demersurile sale literare, cât de necesare în apropierea celor două popoare – care în ciuda atâtor acorduri de colaborare culturală – tot mai puțin știu unul despre celălalt.

Danuta Bieńkowska, Poezia poloneză contemporană în România, în „Literatura na świecie”, nr. 8 (145), 1983

Realizări notabile. Apropiere de puritățile cristaline ale lui Różewicz

....Printre specialiștii din generația de mijloc care trudesc cu hărnicie și pasiune pentru răspândirea prin traduceri a valorilor reprezentative ale literaturii polone pe solul spiritualității românești se înscrie, cu realizări notabile, și Nicolae Mareș. Judecând după cărțile oferite în veșmânt românesc cititorului de la noi după 1970, când debutează editorial, eforturile mai vechiului absolvent al Facultății de polonistică din Varșovia se localizează precumpănitor în spațiul literaturii contemporane, înăuntrul acesteia preferințele îndreptându-se spre poezie.

Înclinația structurală a traducătorului spre poeticile cu limpezimi clasice, spre exprimarea cursivă, este ilustrată și de volumul de versuri „Neliniște”, aparținând lui Tadeusz Różewicz, unul dintre cei mai interesanți poeți polonezi, stârniți de vitregiile războiului. Colecția de largă popularitate BPT asigură o binemeritată difuzare de masă a acestei personalități într-adevăr distincte în peisajul poeziei din Polonia după eliberare. (...)

Nicolae Mareș s-a apropiat de puritățile cristaline ale lui Różewicz fără complexe stânjenitoare, cu sensibilitate și comperhensiune, intuind întotdeauna cu acuitate tonalitățile emoționale și policromia bogat nuanțată proprii orginalului polonez. Cunoașterea temeinică a celor două limbi, emițătoare și receptoare, i-au înlesnit opțiuni fericite pentru echivalențele semantice și prozodice.

Stan Velea, T. Różewicz – poezia lucidității, România literară, nr. 38, 1984

La originile celor dintâi impulsuri artistice, o carte frumoasă

....O apariție remarcabilă, la Editura Junimea, la cumpăna anilor: Cântece vorbite, selecție și traducere de Nicolae Mareș, din poezia anonimă „primitivă” a popoarelor din Africa, Americile roșii, Asia Centrală, Indochina, Malaezia, Groenlanda, Melanezia, Micronezia, Noua Guinee și Polinezia. O carte frumoasă, fără îndoială, unde ai surpriza să întâlnești, nu o dată, începturile imemoriale ale lirismului. Citești și recitești „cântecele” cu sentimentul că ai coborât la originile celor dintâi impulsuri artistice, în afara oricăror preocupări de „tehnică”, unde gândirea mitică, animismul, o întreagă lume ce vorbește un limbaj antropomorfic își desfășoară fațetele miraculoase. (...) Într-o epocă de luciditate și supremație a tehnologiilor, inclusiv literare, florilegiul lui Nicolae Mareș ne amintește că în adâncurile tainice ale visului suntem asemănători cu toții, iar aspirația spre înălțimi, dincolo de treptele evoluțiilor sociale și determinări geografice, asigură premisele unei reale comuniuni unversale.

Adrian Popescu, Cântece vorbite, Steaua, nr. 1(392) 1980

Prilej de cunoaștere poetică și artistică remarcabile

....Apariția cărții „Cântece vorbite” la Editura Junimea, în selecția, traducerea și postfața lui Nicolae Mareș este, prin excelență, o noutate. Amplul periplu desfășurat în timp și spațiu asupra universului liric genuin oferă prilej și cunoaștere poetică și artistică remarcabile; el vizează o lume ancestrală, fixată în limite îndepărtate, dar care survine în prezent cu cele mai bogate tonusuri de trăire umană. Astfel, cititorul va fi solicitat, în și dincolo de mesajul imediat al cuvântului, să urmărească schimbarea teribilă a planurilor de viețuire arhaică în cele de renaștere superioară. (...) Tălmăcirea acestor cântece în limba română, oferă argumentul cunoașterii unei bogate spiritualități, al cărui itinerariu se desfășoară în stratigrafia cea mai insolită a lirismului planetar.

Vasile Popa, Convorbiri literare, nr. 8 (128), 1980

Prima monografie despre Ioan Paul al II-lea în lumea ortodoxă

...Cartea care vede lumina tiparului azi este o biografie complexă a Suveranului Pontif, Papa Ioan Paul al II-lea, scrisă de colegul nostru Nicolae Mareș, prima monografie despre Ioan Paul al II-lea, după știința mea, care apare în spațiul est-european, în lume ortodoxă.

.... Nicolae Mareș are vechi ștate de serviciu în materie de literatură, fiind unul dintre cei mai semnificativi traducători din literatura poloneză în limba română pe care îi avem la această oră. Dacă ar fi să amintim doar faptul că printre autorii traduși de domnul Nicolae Mareș se numără poeți de nivel prim, precum Wisława Szymborska, laureată a Premiului Nobel, Tadeusz Różewicz, Jarosław Iwaszkiewicz, prozatori de o anvergură asemănătoare; dacă avem în vedere numărul mare de cărți pe care domnul Mareș le-a tradus din literatura poloneză, cred ca avem imaginea completă a unuia dintre cei mai redutabili poloniști din România.

....Tocmai pentru că este atât de strâns legat de lumea culturală poloneză, Nicolae Mareș a avut ocazia să îl cunoască pe Suveranul Pontif încă, după părerea mea, încă ca scriitorul Karol Wojtyła să devină Ioan Paul al II-lea, pentru că trebuie să știți că actualul Papă s-a afirmat în literatură cu multă vreme înainte de a ocupa Sfântul Scaun.

Sigur că acest amănunt a contat enorm în relația privilegiată pe care Nicolae Mareș a avut-o și o are cu Ioan Paul al II-lea. (Vreau să vă reamintesc că tot lui Nicolae Mareș i se datorează și apariția în limba română, în două ediții – 1992 și 1999, a primei antologii din poezia lui Karol Wojtyła).

Apoi, ceea ce trebuie numaidecât semnalat în legătură cu Nicolae Mareș este că distinsul autor s-a apropiat de subiectul monografiei sale dintr-o dublă perspectivă, care probabil i-a fost sugerată chiar de Ioan Paul al II-lea, acesta spunând, la un moment dat, despre sine însuși că există două moduri de a-l vedea: unul din exterior și altul din interior. Nicolae Mareș a avut, prin urmare, tot grație acestei legături speciale despre care vorbeam, posibilitatea de a-l privi pe Ioan Paul al II-lea deopotrivă din exterior și din interior.

....Nu-mi rămâne decât să-i mulțumesc domnului Nicolae Mareș pentru că s-a nimerit (în cel mai pozitiv sens al cuvântului) ca, în România, opera lui Ioan Paul al II-lea să încapă în mâinile unui om din toate punctele de vedere competent în această privință.

Laurențiu Ulici, Președintele Uniunii Scriitorilor din România, din cuvântul rostit la lansarea monografiei Ioan Paul al II-lea, Papă pentru mileniul al III-lea, București 7 iunie 2000.

Adevărat florilegiu sacru

...Cartea pe care ne-o oferă astăzi distinsul om de cultură Nicolae Mareș este, de fapt, prima biografie, primul eseu de largă respirație spirituală scris în limba română despre Papa Ioan Paul al II-lea. Mă bucur foarte mult să observ că românii sunt interesați de biografia Papei, cititorii acestei cărți având în plus privilegiul de a se întâlni cu o ipoteză dintre cele mai interesante, în paginile deosebit de bine documentatei lucrări a domnului Nicolae Mareș, punându-se în discuție originea românească a Sfântului Părinte.

De fapt, abordându-se această ipoteză, mă simt dator să adaog că, în timpul vizitei pe care a efectuat-o Sanctitatea Sa în România, s-a reamintit poziția românilor în ceea ce privește originea Papei. Iar Sfântul Scaun nu a contrazis oficial această supoziție.

... Dincolo însă de orice altă discuție pe aceste coordonate, după părerea mea, cel mai important lucru realizat în această biografie este privirea pe care autorul o aruncă asupra Omului care este astăzi capul Bisericii Catolice. Minunata carte a domnului Nicolae Mareș este cu măestrie împodobită cu numeroase fragmente lirice selectate din poemele Sfântului Părinte, fragmente ce se constituie într-un adevărat florilegiu sacru, pe care de-altfel, cititorul român a avut privilegiul de a-l parcurge integral în traducerea aceluiași rafinat om de cultură care este domnul Mareș.

....Ceea ce autorul aduce nou în cartea sa este insistența cu care se oprește asupra valorii umane extraordinare a Papei, lansându-se în comentarii extrem de bine documentate asupra carierei spirituale a acestuia.

Jean-Claude Perisset, nunțiul apostolic la București, din cuvântul rostit la lansarea monografiei Ioan Paul al II-lea – Papă pentru mileniul al III-lea, la sediul Uniunii Scriitorilor, București 7 iunie 2000

Cunoașterea îndelungată și din interior a literaturii și a culturii poloneze

....Fie că e vorba de lucrări monografice, de popularizare....; ori de volume aparținând, în majoritate, spațiului cultural polonez, Nicolae Mareș înțelege să ofere cititorului român toate datele necesare receptării complete și corecte a unei culturi străine. Interferența în istorie, a destinului celor două țări e un motiv în plus de atentă interpretare a detaliilor, de considerare și reconsiderare a contextului. Traducerile sunt de cele mai multe ori, însoțite de prefețe, postfețe, note explicative, argumente sau fișe biobibliografice. Fenomenul cultural este unul viu, în mișcare, traducerea este activitatea necesară, în ciuda „trădării” inerente; de aceea, pentru Nicolae Mareș însoțirea pedantă a variantelor românești cu „dosare” explicative este de la sine înțeleasă. Cunoașterea îndelungată și din interior a literaturii și a culturii poloneze garantează atât menținerea la un nivel acceptabil a subiectivității, în cazul antologiilor, cât și expresivitatea nuanțată a corespondentului românesc.

Irina Petraș, MAREȘ Nicolae, Dicționarul scriitorilor români, M-Q,coordonatori: Mircea Zaciu, Marian Papahagi, Aurel Sasu, pp. 79-80, Editura Albatros, București 2001.

Un mesaj umanist de superioară spiritualitate

…Poetul Pontif se remarcă “printr-o mare concentrație cerebrală, amintind pe această linie de abstracțiunile sculpturale ale lui Brâncuși (…) pătrunderea sensurilor de profunzime presupunând nu o dată timp de reflecție, cultură vastă și perspicacitate, ciclurile care alcătuiesc culegerea de Poeme conțin marele întrebări ale existenței umane în relație cu divinitatea. Au deci finalități filosofice integratoare în marele tot, în universalitatea văzută și nevăzută, palpabilă și imaterială…Fiindcă Poemele converg prin a exprima un mesaj umanist de superioară spiritualitate, autorul socotind poezia drept o călăuză a sufletului spre divinitate.” Aceste judecăți se potrivesc de minune cu mesajul ca și cu construcția Tripticului roman, unde “misterul marelui tot are un sens care i se va arăta abia la sfârșitul vieții trudnice dintre naștere și judecarea de apoi. De aici nevoia perseverenței de a tinde mereu spre izvorul care-i va descoperi rosturile fundamentale; indiferent de dificultățile întâmpinate pe parcurs. Marele adevăr s-a născut din El și va fi cunoscut abia la reîntâlnirea celui făcut din humă cu maica-născătoare”.

Iovan Poiată, Poezia – comunicare cu divinitatea, Crai nou, nr 3474, 16 august 2003

Lucrare cu caracter interdisciplinar, alchimie mirabilă

....Precedate de numeroase intervenții publicistice în reviste din România și Polonia, investigațiile și exegezele autorului s-au închegat în forme coerente în alcătuirea unei lucrări întemeiate pe o documentare exemplară; informațiile de-a dreptul luxuriante provenind din planuri multiple, încearcă o explicitare din interior a uneia dintre cele mai complexe personalități ale vremii noastre – poetul, dramaturgul și ecleziastului-papă Ioan Paul al II-lea pe numele-i adevărat Karol Wojtyła. (...)

Între cărțile pe care polonistul român le-a consacrat reconstituirii vieții și operei Sfântului Părinte, Receptarea Papei Ioan Paul al II-lea în România sau despre intrarea Pontifului în conștiința românilor are un regim aparte. Deși continuă informațional pe alte paliere, ca și celelalte, expunerea monografică amintită, materia înfățișată și structura acesteia sunt acum subordonate altor criterii, lucrarea înscriindu-se precumpănitor în tipologia studiilor comparatiste. Chiar dacă și aici se fac simțite, e drept, într-o măsură mai restrânsă, și procedeele istoriei literare sau al altor discipline înrudite. Natura mirifică și sorgintea teologică, filosofică, istorică, estetică etc. a informațiilor și comentarea lor într-o curgere logică accentuează diversitatea derutantă, fără exagerare, a discursului care se dovedește mai puțin recalcitrant față de intențiile ordonatoare ale autorului, în special pe direcțiile nu atât de constrângătoare și mai tolerante ale comparatismului. Iată de ce textul dens în idei abundă de asocieri, asemănări sau deosebiri, și de puneri în ecuație, care înșiruite cu ingeniozitate, cronologic și tematic, îi imprimă cel mai adesea un caracter interdisciplinar. (...) Alchimie mirabilă, fără tăgadă, aparținând specialistului, vrednică de laudă și așteptarea posterității.

Stan Velea, Papa Ioan Paul al II-lea în conștiința românilor, Steaua, nr. 1-2, 2005

Nicolae Mareș – Omul zilei

Nicolae Mareș, fost diplomat în Ministerul Afacerilor Externe, și-a lansat ieri volumul “Încă Polonia...”, publicat la Editura Colosseum. Cartea prezintă cititorilor articole pe care autorul le-a scris și publicat de-a lungul anilor în diferite ziare și reviste românești, toate consacrate Poloniei. “Îmi doresc ca prin această lucrare să contribui la o mai bună cunoaștere reciprocă între cele două țări, prin prezentarea cîtorva reflecții asupra evoluțiilor actuale din Polonia”, a spus autorul. Nicolae Mareș este absolvent al Universității din Varșovia. Diplomat de carieră (’66-’99), Mareș a trecut prin concurs toate treptele diplomatice. A fost director în Ministerul Afacerilor Externe (’90-’94) și este membru al Uniunii Scriitorilor din 1980. Pentru noua sa apariție editorială, Jurnalul Național îl declară pe Nicolae Mareș “Omul Zilei”.

Jurnalul Național, 21 aprilie 2008

Un îndreptar util pentru o introducere în cultura poloneză

Profesorul Nicolae Mareș nu este „unul dintre“ cei mai avizați cunoscători ai civilizației si culturii poloneze din spațiul românesc. Este, nu risc dacă spun, „cel mai“ avizat. Mi-e greu să cred că experiența lui de lingvist, diplomat, traducător si animator cultural orientat spre limba și cultura polonă are un egal la noi. S-ar cuveni de fapt, și Nicolae Mareș o argumentează, să fie altfel si mai ales să existe o reciprocitate. O cultură de mărimea si importanța celei poloneze este încă prea puțin cunoscută la noi și, de asemenea, prea puțin este exportată cultura românească în Polonia, acolo unde ar putea avea un ecou însemnat si un public numeros. .Aceste lipsuri a căutat să le acopere Nicolae Mareș și încearcă să o facă și prin volumul „Încă Polonia...“, Editura Colosseum, care ne restituie o parte a demersurilor sale susținute.

Cu acest prilej încearcă să ne facă mai cunoscute, încă o dată, valorile poloneze. Cele 400 de pagini ale cărții cuprind reportaje si consemnări despre Polonia, despre cultura poloneză si creatorii ei, despre scriitorii români traduși acolo și despre fenomenul literar polonez receptat în România. De la reflecții istorice precum cele despre discreditarea imaginii lui Sobieski al III-lea pentru campania sa în Moldova până la acelea despre opera marelui polonez care a fost Karol Wojtyła, pontif sub numele de Ioan Paul al II-lea, cartea-mozaic a lui Nicolae Mares cuprinde date si meditații interesante, o informație bogată si o exemplară aplicare la subiect.

Literatura si arta poloneză au repere în general stiute prin numele lor, dar puțin cunoscute în substanța lor adâncă în România. Desi acelasi Nicolae Mareș a tradus mult din scrierile lui Karol Wojtyła, de pildă, și a prezentat în mai multe volume biografia lui, nu se poate vorbi de o familiarizare suficientă a publicului cu personalitatea acestuia care, indiscutabil, a fost una dintre marile figuri ale secolului XX. La fel stau lucrurile cu literatura poloneză clasică, la care românii au avut acces, o literatură care a dat nu numai câțiva laureați ai premiului Nobel, dar si o pleiadă de autori remarcabili de toate genurile. Un inventar de nume si titluri se află în memoria fiecărui cititor, fără a fi neapărat siguri că s-au parcurs efectiv acele cărți. În privința literaturii contemporane însă, s-a tradus și s-a publicat puțin. Nu altfel stau lucrurile, ne asigură în cunostință de cauză Nicolae Mareș, cu literatura română în percepția publicului polonez. Și se poate continua cu filmul, arta plastică, muzica din ultimele decenii.

Cu rigoare în documentare si cu stil agreabil, pledoaria lui Nicolae Mareș pentru relații culturale strânse româno-polone se cuvine ascultată. Dincolo de ea, cartea este în sine un îndreptar util pentru o introducere în cultura poloneză.

Horia Gîrbea : Polonia - o cultură prea puțin cunoscută, Săptămâna finanicară, prima pagină, 16 mai 2008

Interesantă privire asupra poeziei unei țări sau Ochii versului polonez

La Nădlac, sub oblăduirea lui Ondrej Štefanko, ființează editura Societății Culturale și Științifice Ivan Krasko, sub egida căreia apare revista Oglinzi paralele (Rovnobe né Zrkadlá), care a oferit cititorilor, ca supliment, în colecția Punți, o serie de volume de poezie, unele bilingve (mai ales română-slovacă). Despre parte din acestea am scris la vremea lor. (1)

O apariție recentă la Editura Societății Culturale și Științifice Ivan Krasko din Arad a Antologiei poeziei poloneze, sub semnătura lui Nicolae Mareș este o interesantă privire asupra poeziei unei țări, a unei limbi care a dat patru laureați Nobel dintre care doi sunt poeți.

Nicolae Mareș alege, spun eu nimerit, să înceapă antologia cu poeți ca Stanislaw Wyspiański (1869-1907), Leopold Staf (1878-1957), Kazimiera Iłłakowiczówna (1892-1983), Jarosłav Iwaszkiewicz (1894-1979) – afirmat în cadrul grupului Skamander, Kazimierz Wierzyński (1894-19569) – printre fondatorii grupării/ revistei Skamander, ca și Julian Tuwim ori Antoni Słonimski. Apoi, până la Julian Przyboś, sunt antologați Władyslaw Broniwski, Janina Brzostowska (a tradus prima în limba polonă un grupaj de poezie eminesciană), Włodzimierz Słobodnik, membru al grupării literare Smok (4), și Aleksander Wat. Sunt nume importante ale literaturii poloneze (parte emigrați și în România, pentru scurte perioade, în preajma celui de-al doilea război mondial – printre aceștia Czesław Miłosz, Julian Tuwim, Kazimiera Iłłakowiczówna, care a învățat românește pentru a-l putea citi pe Eminescu în limba noastră, traducându-l apoi în polonă; a tradus și din Sorescu, Blaga, Bacovia ș.a.), reformatori (Stanislaw Wyspiański, de pildă, este considerat „unul dintre reformatorii de seamă ai teatrului național”, un personaj aparte din cultura poloneză, una din piesele sale, Wesele/ Nunta, e apreciată drept una din cele mai importante drame poloneze din secolul al XX-lea fondând/ colaborând la sau conducând mișcări/ grupări literare, edituri, reviste (ca Smok, Skamander, Zwrotnica, Linia) ș.a.. „Lista” poeților antologați se încheie cu Anna Janko (n. 1957) și Zbigniew Machej (n. 1958).

Fiecare dintre aceste nume reprezintă, în sine, o pagină din istoria literaturii poloneze.

După ce prezintă siluietele multor poeți și creația acestora, exegetul că acestea "sunt numai câteva aspecte care relevă spectaculozitatea, efervescența literaturii, a poeziei poloneze despre care mulți spun că mai mereu este foarte dificil de tradus.

Nicolae Mareș a antologat (alegând drept criteriu de „ordonare” anul nașterii) multe dintre numele importante ale poeziei poloneze, de la Czesław Miłosz (laureat Nobel în 1980, care, în preajma războiului al II-lea Mondial, a emigrat în România, pentru scurt timp, plecând apoi la Vilnius pentru ca, după ocuparea Lituaniei de sovietici, 14 iunie 1940, să revină la Varșovia, stabilindu-se din 1958 în SUA) la, de pildă, Wisława Szymborska – al patrulea scriitor polonez care a primit premiul Nobel – despre a cărei poezie traducătorii spun că, din cauza varietății stilistice, este foarte dificil de tradus. Ori la Karol Wojtyla (devenit Papa Ioan Paul al II-lea), Tadeusz Kubiak, Herbert Zbigniew, Mieczysław Jastrun (pe numele adevărat Mieczysław Agatstein; comparat adesea cu Rilke, pe care l-a tradus strălucit) sau pitorescul Jerzy Ficowski (1924 – 2006), considerat un exeget al lui Bruno Schulz (15) , și având o afinitate aparte față de cultura țiganilor. De altfel, pentru a le învăța limba, timp de mai mulți ani a călătorit cu o șatră de țigani. Ficowski a fost și un cunoscut traducător. Între altele, în 2004, la Editura Pogranicze, a publicat volumul Meșterul Manole și alte tălmăciri, în care sunt și mai multe versiuni poloneze ale unor creații populare românești.

Poate că un studiu critic ar fi fost bine venit pentru o mai bună familiarizare a cititorilor cu ce înseamnă literatura/ poezia de limbă polonă, poate că ar fi fost mai nimerit și un titlu de tipul „O antologie a…”. Dar, la urma urmei, orice antologie este, într-un fel, aidoma unei fotografii a unui loc de suflet, a unei nații ș.a.. Limitele și calitățile depind de ochiul/ poziția fotografului, modul în care alege să încadreze elementele ș.a.. Cred că această antologie este, în sine, o realizare bine venită, și care trebuie premarcata.

Marius Chelaru, Ochii versului polonez în limba română, în Convorbiri literare,februarie 2008

Un excelent diplomat-scriitor

„Sunt câțiva diplomați-scriitori autentici, pe care i-am cunoscut în perioada când eram activi în diplomație, iar mai apoi în domeniul scrisului literar, eseistic, memorialistic. Printre ei, un condei afirmat plenar în ultimele trei decenii, NICOLAE MAREȘ, autorul mai multor cărți temeinic gândite și inspirat scrise. L-am remarcat mai cu seamă de când a început să se dedice studiului biografic și traducerii operei strălucitului Papă Ioan Paul al II-lea. O făcea și în calitatea sa de mai vechi cunoscător și tălmăcitor al poeziei și prozei poloneze. /.../ Dintre cele peste 50 de volume publicate, au fost remarcate lucrările sale monografice și de referință, dedicate Poloniei, limbii, culturii, artei și literaturii acestei țări. Trei dintre cele mai recente sunt: Antologia poeziei poloneze, 2007; Încă Polonia, 2008; Ioan Paul al II-lea – un Papă sfânt, publicat la Editura „Curtea Veche” în 2009. Dintre cele anterioare, originală și plină de interes s-a dovedit antologia din 1979, Cântece vorbite, lirica primitivă.

Așadar, o muncă imensă, orizonturi largi de cultură națională și universală. /..../

Recent, ne-am întâlnit la presitigioasa Fundație Europeană „Titulescu” (14 mai 2010) să cinstim memoria Papei Ioan Paul al II-lea, reînviată prin cărțile lui Nicolae Mareș, și considerațiile unor personalități recunoscătoare la împlinirea a 90 de ani de la naștere. /.../

Săvârșind lectura capitolelor inspirat intitulate /prezentate de Ion Brad/, rămânem cu senzația și convingerea că, dincolo de acribia istoricului și pasiunea literatului, valurile de admirație nu puteau veni decât de la omul și diplomatul care l-a cunoscut personal, l-a vizitat și corespondat cu neuitatul Papă. De aici, poate, și unele exagerări de ton și sugestii, dar care fac și trebuie să facă bine sufletelor noastre, însetate de dragoste, de adevăruri sacre. Nu știu ce păcate a putut avea în viața sa de septuagenar Nicolae Mareș, dar sunt convins că toate i se vor ierta pentru devotamentul și efortul său imens de a ne aduce mai aproape și a permanetiza memoria celui care se va ruga, în Ceruri, și pentru noi.

Cealaltă carte, Diplomație, Politică, Spiritualitate, Cultură, sintetizează toate virtuțile de diplomat și scriitor ale lui Nicolae Mareș, de istoric care caută să descopere adevărul în documente, în cărți, în evenimente, în viața și opera unor personalități contemporane. /.../

N-aș putea încheia mai potrivit, cred, această schiță de portret spiritual al diplomatului scriitor Nicolae Mareș, decât mulțumindu-i și pentru capitolul „La Blaj sau despre un nobil gest reparator” în care Nicolae Mareș gravează parcă în marmură rânduri memorabile (spuse de Ioan Paul al II-lea despre cardinalul Alexandru Todea sau arhiepiscopul Gheorghe Guțiu).

Asemenea cărți să tot scrie Nicolae Mareș și noi să le tot citim!”

Ion Brad, Printre alte mii de scrisori, Casa Cărții de Știință, Cluj-Napoca, 2010, pp.367-377

Remarcabila carte a lui Nicolae Mareș despre Lucian Blaga - diplomat la Varșovia. Un excelent și bine-venit manual de diplomație activă.

/.../Demersul lui Nicoale Mareș, om de cultură și diplomat cu o prodigioasă activitate pe tărâmul relațiilor româno-poloneze, este o supriză. În primul rând, pentru că aduce la lumină o latură încă, puțin cunoscută a personalității lui Lucian Blaga- diplomația-, mai ales, perioada de început, despre care nu s-a vorbit decât în treacăt. Este vorba despre cele zece luni din anii 1926-1927, cât acesta a funcționat ca atașat de presă la ambasada română de la Varșovia. Practic, despre rapoartele și informațiile de presă pe care Blaga le trimitea la București nu se cunoștea mai nimic. Ele nu figurează în cele trei volume ale crestomației ”Blaga. Din activitatea diplomatică” alcătuită de profesorul Pavel Țugui și poate că, fără eforturile de desfoliere a dosarelor din Arhiva Ministerului de Externe depuse de Nicolae Mareș, acolo ar fi rămas...

Așa încât observația lui Nicolae Mareș mi se pare perfect îndreptățită: ”Lucian Blaga a devenit în cele zece luni cât a lucrat la Varșovia, o veritabilă instituție de dezmințire și de contracarare a informațiilor false, defăimătoare sau rău voitoare la adresa României, strecurate în presă sau intrate în circuitul informativ al diferitelor agenții care funcționau în această țară.”

Aș fi putut încheia aceste însemnări cu o paralelă între ceea ce a făcut Blaga pentru țara sa, ca atașat de presă, în decursul mandatului la Varșovia și unele realități, deloc măgulitoare, din actualitatea imediată. Mă abțin (vorba aceea "prietenii știu de ce…”) și rămân la a recomanda remarcabila carte a lui Nicolae Mareș despre Lucian Blaga diplomat la Varșovia, ca pe un excelent și bine-venit manual de diplomație activă.

Serban Cionoff - Lucian Blaga, o lecție de diplomație activă - JURNALUL NATIONAL, 9 mai 2011

Înfățișarea unor procese istorice, într-o etapă decisivă, urmărite în desfășurarea lor universală; O contribuție importantă și meritorie la istoriografia relațiilor istorice româno-polone

Domnul Nicolae Mareș, diplomat încercat, și-a consacrat viața relațiilor româno-polone. Bun cunoscător al limbii, dar și al istoriei polone, a reprezentat mulți ani România la Varșovia (...)

După alte cărți și numeroase studii, de data aceasta ne înfățișează masiva lucrare în care a abordat unul din momentele istorice cele mai de seamă ale relațiilor româno-polone, dar în același timp și o etapă dramatică a istoriei universale. (...) Deși se acordă o legitimă prioritate izvoarelor românești și polone, autorul mai are și meritul de a fi făcut apel la o informație cu mult mai largă și de a nu fi restrâns demersul său numai la cadrul româno-polon, ci de a-l fi extins la dimensiunea de istorie a diplomției. Lucrarea - întemeiată pe bogate surse arhivistice și ilustrată prin fotografii sugestive - reprezintă prin aceasta în ansamblu înfățișarea unor procese istorice, într-o etapă decisivă, procese urmărite în desfășurarea lor universală. Autorul, integrat timp de ani de zile culturii dar și societății poloneze, demonstrează o înțelegere remarcabilă a dramaticei etape istorice pe care o studiază în acest volum. (...) În ceea ce privește România, se urmăresc, pe temeiul documentelor delicatele acțiuni diplomatice în anii 1938-1939, pentru a se face față presiunilor crescânde ale Germaniei. Nicolae Mareș demonstrează lealitatea față de Polonia a guvernului român. Ultima parte a lucrării este dedicată izbucnirii războiului, politicii de amiciție și sprijin a României față de Polonia și evident refugiului polonezilor pe teritoriul românesc, inclusiv a diriguitorilor Poloniei și a unei părți din armată. Noua carte reprezintă o contribuție importantă și meritorie a domnului Mareș la istoriografia relațiilor istorice româno-polone. Ea a rezultat având la temei bogatele cunoștințe ale autorului, dar și talentul de care dă dovadă în expunerea cursivă și plăcută a unor pagini de istorie de accentuat interes. Lucrarea ilustrează un momnet tragic al istoriei părții continentului european căruia îi aparțin atât românii cât și polonezii, dar și pagini de prietenie care nu se cuvin a fi uitate de generațiile următoare".

Academician, Dan Berindei, vicepreședinte al Academiei Române, Cuvânt înainte, noiembrie 2010, pp. 15-16

Lucrare - exemplu în domeniu

Comunicarea susținută de dl Nicolae Mareș (Sebeș 2010 - Lucian Blaga la Varșovia. Începuturile diplomatice sub o zodie norocoasă), a trezit un interes aparte, mai ales că autorul era îndeobște recunoscut ca unul din cei mai buni cunoscători ai spațiului cultural polonez, lingvist, diplomat, traducător și animator cultural. Excelent diplomat-scriitor, dl Nicolae Mareș, autor a peste 50 de titluri, a publicat monografii substanțiale despre Polonia și relațiile româno-polone de-a lungul timpului, despre tradițiile, cultura și spiritualitatea poloneză, traduceri din literatura poloneză, la care se adaugă excelenta evocare a Suveranului Pontif, nimeni altul decât scriitorul Karol Wojtyla .... Se adaugă la aceste excelente monografii-evocări (lucrări de pionierat în Ortodoxia Răsăriteană) numeroase alte traduceri din literatura lui Karol Wojtyla, care întregesc portretul de excepție și rolul de mare lider al Suveranului Pontif în cadrul Bisericii Universale, dar și pe scena istorică a Umanității la confluența celor două milenii.

Augmentată cu o bogată informație din arhive românești și străine, comunicarea susținută la Sebeș în 2010 a devenit o lucrare de sine stătătoare de aproape 400 de pagini, care aduce la lumină, după 83 de ani de latență arhivistică, rapoarte și informații de presă transmise de Lucian Blaga, în anii 1926-1927, la Palatul Sturdza din București.

Zenovie CÂRLUGEA, în PortalMăiastra, Anul VII, 1/28, 2011, pp. 14-15, 1 ianuarie, 2011

O lecție de diplomație culturală; documente aduse în premieră la lumină

..... Și-a asumat misiunea de a restabili adevărul despre Eugen Ionescu, pe bază de documente politico-diplomatice, Nicolae Mareș în cartea sa „Eugen Ionescu diplomat român în Franța”

El însuși diplomat de carieră, Nicolae Mareș nu este la prima incursiune, domnia sa find autorul unei substanțiale sinteze despre activitatea lui Lucian Blaga la ambasada din Varșovia și, într-un sens mai larg, despre diplomația culturală.

„ Ar fi, credem, un sacrilegiu - scrie Nicolae Mareș - ca aproape trei ani din viața unui scriitor de talia lui Eugen Ionescu să fie dați uitării. Și ce ani dramatici, plini de un zbucium interior intens, pentru viitorul dramaturg și eseist”....

O sinecură, am spune azi, judecând după câteva stânjenitoare exemple în materie. Dar nu și pentru cel în cauză, de vreme ce, așa după cum demonstrează Nicole Mareș, acesta „nu a privit postul de secretar cultural și de presă, pe care îl deținea, ca pe o sinecură și nici ca pe un refugiu călduț și, mai ales, sigur, în străinătate.”

Întregesc în chip fericit remarcabia carte a lui Nicolae Mareș, documentele incluse în volum, aflate în arhivele diplomatice și aduse, în premieră, la lumină, din care putem alcătui un pasionant scenariu, o demonstrație inclusă în fapte, a ceea ce se numește lecția de diplomație culturală a lui Eugen Ionescu. O lecție din care diplomații noștri au și, cu siguranță, vor avea multe de învățat. Mai ales acum, când așteptăm ca diplomația de la București să redevină, cu adevărat, o diplomație în sprijinul intereselor României și nu doar al unor anume grupuri de interese…

Șerban Cionoff - Eugen Ionescu, o lecție de diplomație culturală – Jurnalul Național, 7 mai 2012

Lămuriri inedite prezentate într-un volum coerent cu privire la viața și activitatea marelului dramaturg Eugen Ionescu

După lucrările de o surprinzătoare revelație arhivistică dedicate „astrului din Lancrămul transilvan” (Lucian Blaga la Varșovia, 2011; Lucian Blaga – Epistolarul de la Academia Română, 2012), cercetătorul Nicolae Mareș a scos la lumină activitatea de diplomat la Vichy a marelui dramaturg român Eugen Ionescu, viitorul membru al Academiei Franceze. Lucrarea se circumscrie, iată, interesului tot mai pregnant manifestat de conaționali atât față de viața marelui dramaturg francez de origine română cât și față de aspecte profunde ale operei.

Pornind de la considerentul că anii 1942-1944 nu pot fi considerați nesemnificativi în viața scriitorului, dl N. Mareș își propune a lămuri această perioadă aproape necunoscută. Sunt ani dramatici „plini de zbucium interior intens, pentru viitorul dramaturg și eseist”, iar activitatea de diplomat cu forme în regulă la Legația României din Franța, la Vichy și Marsilia, a autorului rinocerilor” este cu atât mai plină de înțelesuri cu cât aceasta se desfășoară în contextul celei de doua conflagrații mondiale, când țara noastră era deja angajată în războiul din Răsărit.

Cercetând documentele din Arhiva Ministerului Afacerilor Externe al României, autorul stabilește că, practicând meseria de diplomat, E. Ionescu „a acționat dinamic și inspirat în sudul Franței, sub cerul înalt mediteranean, de care s-a simțit legat prin toți porii, îndeosebi de oamenii de cultură și de acțiune pe care i-a cunoscut la Vichy, Marsilia, Montpellier, Toulouse etc., și pe care îi invocă în rapoartele sale.” Comportându-se ca un „român și în același timp european”, cum ar zice A. Marino, atașatul cultural și de presă „a apărat cauza românească”, în ciuda unor idiosincrazii și rețineri față de familia rămasă în țară, înfruntând totodată vitregiile caracteristice în timp de război. Rapoartele și notele întocmite de scriitorul român nu sunt multe, dar ele se dovedesc substanțiale și pline de un anumit „zbucium interior”, uneori chiar pline de amărăciunea de a nu i se răspunde prompt de către superiorii săi direcți și mai ales de cei din țară, îndrituiți cu coordonarea relațiilor internaționale ale statului român.

Abordat în mai multe ipostaze, prin studii publicate în unele periodice („România literară”, „Diplomat Club” ș.a.), subiectul este adunat acum într-un studiu coerent, menit a lumina „perioada diplomatică” din viața lui Eugen Ionescu, fără de care nu poate fi înțeleasă evoluția ulterioară a personalității scriitorului, îndeosebi momentul opțiunii pentru Occident. Decizie destul de inspirată cu consecințe din cele mai spectaculoase în cariera de dramaturg și de teoretician al „avangardei” teatrale din deceniul al șaselea al sec. al XX-lea, a ceea ce îndeobște numim „teatrul absurdului”.

Mircea IERUBA, Portal – Măiastra, Anul IX, nr. 1, 34- 2013, p. 9

Lucrare de o autenticitate nedezmințită, savoare bibliofilă și gust estetic

Între exegeții de prim-plan ai biografiei diplomatice și literare a lui Lucian Blaga, dl. Nicolae Mareș ne-a surprins plăcut în ultimii ani cu adevărate lucrări de referință, peste care viitorul cercetător al vieții și operei blagiene nu poate să treacă.

Scrisorile valorificate, recent, aruncă noi lumini ale diplomatului și profesorului, între care se impune via conștiință a operei (teatrale, ca în dialogul epistolar purtat cu Liviu Rebreanu), ca și sprijinirea unor tineri capabili pentru care intervine cu generoasă disponibilitate (Octavian Beu, Ion Desideriu Sârbu, Hermann Roth ș.a.).

„Tălmăcirea lui Faust a fost o problemă care a ispitit de mai multe ori pe poeții români. După tălmăcirile lui Al. Macedonski (începutul poemului), Ion Gorun (partea întâi), T.U. Soricu și Larisa Dragomirescu, Lucian Blaga dă acum o nouă versiune. Sub noul veșmânt, traducerea poemului lui Goethe este menită să-și găsească alți mulți cititori, bucuroși desigur să afle, transpusă în limba noastră, una din cele mai reprezentative ale geniului poetic modern.”

Din toate aceste epistole, multe aduse în lumină pentru prima dată din „colbul colecțiilor BAR”, se desprinde chipul luminos al poetului, dornic de comunicare, mereu în rugăminți și solicitări, mereu în așteptarea unui răspuns - „cum aștepți o sentință de viață sau de moarte”, după cum se exprimă într-o scrisoare adresată lui Rebreanu, în legătură cu montarea piesei „Tulburarea apelor”, la 22 noiembrie 1929.

Zenovie Cârlugea, Nicolae Mareș - Lucian Blaga – Epistolarul de la Academia Română”, ALTIP, Alba Iulia, 2012. În «Portal-Măiastra », nr. 3(32), 2012

Lacrimi păstrate pentru eternitate în chihlimbarul silabelor

Versurile din diferite perioade ale creației scriitorului Nicolae Mareș, grupate în volumul Clarobscur în amurg, le putem asemui cu niște stropi de timp încremenit în cuvinte, cu niște broboane de sudoare sau, poate, cu niște lacrimi păstrate pentru eternitate în chihlimbarul silabelor. Ele sunt mici ferestre prin care putem privi, înțelege și admira grădinile bogate în culori și miresme ale unei viziuni artistice rotunde – închegate, mature, împlinite.

Poemele se structurează adesea ca frunzele mici și dese ale unui copac, un copac al gândirii și simțirii, al trăirilor pline de miez, de semnificație. De aceea, fiecare dintre ele devine pentru cititor un punct de plecare într-o călătorie interioară, într-un efort de autodescoperire. Aceste puncte de plecare sunt tot mai necesare în viața tumultuoasă, dar prozaică, pe care o ducem în prezent.

Vasile POENARU, Din întâmpinarea la volumul Clarobscur în amurg

Volum monumental

Acest volum monumental, care cuprinde o mare varietate de eseuri, într-o panoramă enciclopedică, se bucură de o bogată iconografie, în alb-negru și color, încât parcurgerea celor aproape 600 de pagini devine mai atrăgătoare, mai fluentă, mai edificatoare. Este opera acestui excelent diplomat și scriitor care, după ce și-a făcut studiile universitare la Varșovia, a rămas intermitent, peste 20 de ani în serviciul nostru diplomatic în Polonia, devenind cel mai autorizat cunoscător al relațiilor româno-polone, de-a lungul istoriei și în toate domeniile. Predilecte, însă, s-au dovedit cele spirituale, pe care talentul și vredincia sa le-a ilustrat în zeci de volume, care premerg și sunt prelungite în cartea de față.

”Cultura - liantul polononității” este chiar capitolul de început (...) considerată a fi - prin marile ei personalități - ”martorul care n-a lăsat niciodată edificiul național, Polonia, să se prăbușească”.

”Așa citim în capitolul: /Chopin în conștiința românilor/ despre ”Carol Miculi - discipol al lui Chopin” - o poveste care începe de la Cernăuți și se prelungește la Paris .... Avem o seamă de date și despre ”Carol Filtsch - primul discipol transilvan al lui Chopin” - ajungând până la pianiștii și chopinologii români de azi. Printre concertele și partiturile lor, Nicolae Mareș se plimbă ca la el acasă. La fel procedează scriind despre ”Wladimir Hegel și arta monumentală românească”....La fel de interesante și binevenite sunt paginile: ”Iorga despre Polonia și cultura poloneză” împreună cu ”Cinstirea reciprocă a cărturarilor polonezi și români” sau ”Banca națională a României gazda ospitalieră și salvatoare a aurului polonez”.

”Dar, pe lângă toate acestea, în cadrul ”Confluențelor literare româno-poloneze”, importante și revelatoare sunte studiile dedicate lui Lucian Blaga, ajuns diplomat la Varșovia în 1926. Primul dintre ele, ”Lucian Blaga despre lirica interbelică românească - contribuție inedită a poetului român, tipărită numai în limba polonă”, apoi ”Lucian Blaga despre critica literară românească”; 80 de ani de la prezentarea ”Meșterului Manole” de Lucian Blaga pe scena Teatrului din Lwow”; ”Blaga - Goethe”; ”Blaga în Polonia sau de la Meșterul Manole la Mirabila sămânță și multe altele, care singure pot alcătui un volum dedicat marelui poet, filosof și diplomat român.

La fel de interesante și proaspete ne apar paginile despre ”Eugen Ionescu - diplomat român în Franța” și ”Primul raport diplomatic redactat de Eugen Ionescu la Vichy”, document plin de amănunte caracteristice publicistului diplomat, care era pe-atunci viitorul mare dramaturg. Printre acestea, cele referitoare la ”Misionarismul cultural maghiar în 1943 la Vishy și Paris”, necesitatea contracarării acestei propagande pernicioase, în paralel cu ”propagarea celor mai de seamă și autentice valori românești în sudul Franței” și ”Folosirea undelor herziene în propagarea culturii românești”.

Numeroase și interesante capitole dedică Nicolae Mareș unor mari scriitori și artiști contemporani polonezi, cu care a fost în contact timp de patru decenii, și din opera cărora a tradus în românește: Tadeusz Różewicz, Czesław Miłosz, Wisława Szymborska, Danuta Bieńkowska, Kazimiera Iłłakowiczowna etc. (...) Dar cele mai multe pagini i le închină, pe bună dreaptate, Papei Ioan Paul al II-lea, într-un ”Triptic pentru măreția credinței și-a cunoașterii”. ....”Nu am spațiu pentru a reliefa cum se cuvine toate virtuțile acestui volum enciclopedic pe care eminentul nostru coleg Nicolae Mareș ni-l face cadou cu generozitatea lui proverbială.”

Ion Brad, Cărțile prietenilor mei, Editura Anamarol, 2014 pp. 220-223 Grupaje consistente din poezia poloneză și din Papa Wojtyla

Poemele Papei Ioan Paul al II-lea

Uniunii Scriitorilor din România, „Steaua” i-a dat doi președinți, doi prozatori de forță, D.R. Popescu și Eugen Uricaru. Dar și un postmodernist, Leonida Neamțu, un narator clasic, Mircea Tomuș. Literaturii noastre un stil poetic, ceremonios-hieratic, dar cu priză la real, o (re)deschidere timpurie de orizont cultural european.Traducerile lui Petre Stoica, Franz Hodjak, eseurile lui Peter Motzan, grupajul consistent de poezie poloneză contemporană, în colaborare cu revista Poezja (vezi interviul cu exigentul ei red.-șef polon, din Rom. lit., nr.31’2014), sunt o parte infimă. Publicarea unor Szilagy Domokos, Kanyadi Sandor, Letay Lajos, Kiraly Laszlo, a multor poeți «cu probleme», ca Janos Pilinsky, sau Czeslaw Milosz, prin anii ’80... S-au adunat prețioase traduceri din Mario Luzi, prin Nicu Caranica, din poeții francezi, prin, mai ales, Aurel Rău, din poemele lui Ioan Paul al II-lea, prin Nicolae Mareș, din poezia ligură, prin Ștefan Damian.Recent, o serie de traduceri din poezia americană feminină de top, prin Lavinia Rogojină.

Ce trebuie spus în încheiere este că literatura neomodernistă la noi nu începe, desigur, cu apariția revistei „Steaua”, în 1954, dar poezia sa anunță generația șaizecistă, de peste un deceniu, îi pregătește momentul de strălucire. Dacă vrem sa-i găsim „Stelei” defecte, neapărat, utilizând grila valorilor rizomice de azi, relativizând totul, putem s-o învinuim, eventual, de esențialism, dar nu de lipsa simțului critic, nici de narcisism, sau de încântări selfie, etc. „Steaua” are, a avut mereu rădăcini spirituale bine înfipte în realitate, imposibil de tăiat de cineva. Locul revistei „Steaua” (blazonul, legenda, substanța) este doar al ei, nu poate fi luat de nimeni, în memoria cititorului.

Adrian Popescu - România literară 41/2014