« Revista ASLRQ
 

Carmen Oltean – În căutarea începutului

ÎN CĂUTAREA ÎNCEPUTULUI

O să mă retrag în mănăstirea inimii mele
Să ascult vocea lui Dumnezeu
Vocea liniștii, vocea frunzelor pădurii
Vreau să aștept în chilia inimii mele
Să asist la înflorirea portocalilor
Sa aud cum vor râde portocalele rotunjite copiind soarele
Să simt mirosul aromat de citrice
Să frământ coaja portocalei
Ce a adăpostit aromatele feliuțe de soare
Sufletul meu de copil va tresări la acest miros din iernile copilăriei
Când magic aveam acasă portocale,
Ajunse la noi călătorind din țările soarelui
Ce mister, să nu fi văzut niciodată copacul în floare, livada pârguită
Dar să îi simți dezmierdarea prin gust
Să trăiești finalul fără să știi începutul
De vei îndrăzni îți vei încropii povestea ta
Așa cum nu îl știm pe Dumnezeu la înfățișare
Doar îi simțim dragostea, nemărginirea, îmbrățișarea, iubirea…


Piatra și sculptorul

Piatra și sculptorul au fost creați un întreg
S-au născut curgând în lava aceluiași vulcan
Apoi au fost despărțiți pe pământ
Pecetluiți cu un jurământ să se regăsească...
S-au visat, s-au așteptat cu ardoare
El era îndrăgostit de ea, tăria ei pulsa în venele lui…
Ea îi aștepta dragostea lui
Îl chema ca o sirenă în adâncurile oceanului…
Când s-au reîntâlnit el a atins-o,
Vibrând, i-a șoptit că o iubește
Își căuta inima lui cu dalta, ascunsă în tăria ei
Mânuind dalta cum îi cânta sufletul…
Atingerile lor erau un dans frenetic, misterios
Până când piatra i-a absorbit sufletul
Iar sculptorul a devenit el însuși piatră.
Ședea nemișcat în fața creației
Știa că nu el e artistul
Piatra i se abandonase lui
S-a lăsat tăiată, șlefuită
Ea a avut puterea să-și modeleze demiurgul
Să își dăruiască puterea ei
Ce va naște un duh, o pasăre cu aripi de flăcări!
Viață, călătorie, căutare si daltă
Îngenunchează pietrei tale
Sculptează, dansează, deschide-ti aripile de foc, creează
Lasă testament de nemurire prin iubire…


POETUL ÎNGERUL CUVINTELOR

Poetul, îngerul cuvântului, adună în inima sa emoțiile lumii
Apoi varsă lacrimi de fericire sau tristețe
Poetul simte puterea lavei evadate din vulcanul inimii sale
Apoi stă treaz să prindă erupția cuvintelor
Înainte ca totul să se prefacă în cenușă
Poetul simte durerea ghilotinei fără să-i fie tăiat capul
Apoi încearcă să dăruiască lumii aripi de înger
Mângâiere, iubire și mai ales adevăr
Poetul defilează cu rănile înfășate în versuri
Fiindcă nu e un actor mascat la balul lumii
Poetul nu poate bea vinul din pocal de aur
Fără să fi trecut el ca via, prin arșiță și ploaie
Poetul nu poate înțelege un condamnat
Fără să fi fost el însuși prizonierul întemnițat al durerii
Poetul nu poate dărui scrisori de dragoste pe o tipsie de argint
Fără să fi căzut el învins din dragoste
Fără ca genunchii lui să cunoască pedeapsa și îndurarea
Poetul nu poate scrie despre iubiri, fără să fi fost îndrăgostit
Să piardă, să plângă, să fie zdrobit
Poetul își dăruiește filonul inimii
Apoi defilează cu sufletul disperat sau îndulcit, gol sau plin
Bântuit de fantomele cuvintelor din noapte,
Poetul va bea otrava ca Romeo și Julieta
Încercând să-și adune sufletul spart ca o oglindă
Robit de frumusețea nălucilor din cuvinte
Nu întotdeauna va putea salva felinele pădurilor de pușca vânătorului
Poetul vă trăi iubiri ideale demult visate în versuri
Apoi va revărsa ce îi spune sufletul lui, în veșnicia versurilor…


Hoțul de frumos

Am furat misterul lumii
Să scriu un vers,
Să las penița din mine să-și crească aripi
Am furat liniștea nopții cu stelele ei aprinse
Să mă las vrăjită
Am furat parfumul trandafirilor
Să înțeleg elixirul și spinii vieții
Am furat soarelui razele
Să mă las coaptă ca un strugure
Am furat roua ierbii
Să beau nectarul unei zile noi
Am furat zborul păsărilor în vise
Să mă înalț la cer să îmbrățișez infinitul
Am furat pârguirea cireșelor
Să vindec delirul suferinței când viață îmi dă să beau pelin
Am furat tăcerea pietrelor, tăria lor
Să răspund mușcăturii de om
Am furat pumnalului tăișul
Să nu mai fie miei uciși
Am furat cucuvelei cântul morții,
Să nu aflu că a murit mama și tata,
Să îi știu acolo, acasă, așteptându-mă
Am furat apei răcoarea și viața
Să pot să dau și eu, la rândul meu, viață mai departe
Am furat cerșetorului zdrențele și pribeagului traista
Să aflu ce înseamnă a fi vagabond
Am furat pădurii somnul
Să pot pulsa în rădăcinile copacilor, să devin una cu seva lor,
Să mă las tăiată de secure, sculptată, să devin vioară
Am furat mării valurile
Să aflu taina perlelor, cântecul sirenelor
Am furat corăbiilor pânzele
Să lupt cu furtuna, să înțeleg adâncul
Am furat stâncilor puterea
Să devin peștera asceților în rugăciune
Am furat corzilor muzica,
Să mor, apoi să învăț să reînvii,
Să mă ridic din cenușă ca pasărea Phoenix
Am furat îngenuncherea îngerului păzitor
Să pot să ocrotesc iubirea de dăruit,
Să aflu pentru ce am venit pe pământ!


Balerina

Balerina a găsit nemurirea în dans
Devine una cu ploaia,
Cu misterul lebedei pe lac
Învață să plutească, să iubească
Deschide aripile spre cer
Descoperă mecanica zborului, pirueta inimii
Simte arderea mistuitoare în flăcări
Descoperă devenirea mătăsii contopite
Din aripile fluturelui nenăscut
Atingerea eterului, atingerea invizibilă a dragostei
Află clocotirea sângelui în dans
Găsește vulcanul extazului
Vârtejul iubirii din vara cu salcâmi înfloriți
Ascultă jalea naiului
Recunoaște plânsul păsării ce și-a pierdut puiul
Descoperă corzile vioarei ce își cânta durerea sculptatului
Aude foșnetul pădurii și învață să cadă ca frunzele ruginii
Să renască după îmbrățișarea steluțelor de zăpadă
Învață să strălucească precum stelele nopții
Să se ițească din nou cu primăvara
Să-și ia avânt în saltul iubirii, într-o reînnoită îmbrățișare a vieții
 

Sursa: Carmen Oltean, 7 dec. 2021