Emilia Stroe - Destinul artistului
- Zbor metaforic în poemul Acelaşi veac, acelaşi leat, de Adrian
Erbiceanu
Acest poem subintitulat Glossă aduce in fața cititorului tema
destinului spiritului creator pe ecranul vremii, un punct în
mișcare pe orbita cerească, unde timpul este egal cu sine, unde
disparitățile se unesc într-un peisaj ale cărui elemente nu se
pot aduna pentru a reconstitui întregul: ,,Același veac, același
leat/ Mă pierde și nu știu s-o spun,/ Printre frunzișul
destrămat/ Pe care nu pot să-l adun.”
Proiectat pe un fundal atemporal, ce stabilește o ecuație de
egalitate între an (leat) și veac, între clipă și eternitate, în
cel mai autentic spirit eminescian, artistul se lasă purtat pe
aripile timpului ,,risipit în van”, fără să-și dorească să
învețe din duritatea lecțiilor vieții. Succesele și insuccesele
se succed, lucrurile sunt trecătoare și zadarnice, după exemplul
Pildelor lui Solomon, model referențial al literaturi
sapiențiale: ,,Căci nu-i nimic de înțeles/ Din câte mi s-au
dat-luat, / Fără vreo urmă de succes, / De-același veac,
de-același leat.“
Între noutatea și eternitatea adevărurilor rostite sub soare, se
întinde ‚,neantul echivoc”, pe care poetul nu-l poate
descompune, iar ,,cercul de foc” învăluitor ca o magmă
vulcanică, nici el nu poate fi adunat: ,,M-aplec din ce în ce
mai mult/ Spre glasul tainic să discern/ Rătăcitor prin câte
ascult/ Între ce-i nou și ce-i etern,/ Când din neantul echivoc/
Nădăjduind să-l descompun/ Mă-nvăluie un cerc de foc,/ Pe care
nu pot să-l adun.‘’
Viața poetului, a omului superior este măsurată ,,cu umbra”, iar
el rătăcește pe sub zodii, personaj mitic emblematic; simularea
nu are sens, ne amintim de versurile eminesciene din
Glossă:,,Privitor ca la teatru/ Tu în lume să te-închipui:/
Joace unul și pe patru/ Totuși tu ghici-vei chipu-i “
Dramatismul născut din neputința poetului de-a fi învățat ceva
din lecțiile timpului și ale vieții, din acceptarea resemnată a
acestora, generează imagini poetice unice, fermecătoare.
Poetul pare a fi înțeles sfatul eminescian: ,,Tu în colț
petreci în tine/ Și-nțelegi din a lor artă/ Ce e rău și ce e
bine. “
Iată și răspunsul peste ani al poetului Adrian Erbiceanu: ,,Nu
știu din tot ce am atins,/ Anume ce a mai rămas/ Că răscolit cu
dinadins/ În mine însumi m-am retras. “
Poemul ,,Același veac, același leat” este o bijuterie muzicală,
realizare exemplară a acestei specii a poeziei sapiențiale care
este glossa.