Ion Anton Datcu - Nevasta șefului de gară

Ion Anton Datcu - Nevasta șefului de gară
Atunci când studiem activitatea marilor scriitori observăm că viața lor a fost deosebit de trepidantă, cu bune sau cu mai puțin bune, dar, mai ales presărată cu întâmplări amuzante. Acei strălucitori cărturari au avut o traiectorie anume lăsând posterității nestemate literare și exemple demne de urmat, greu de uitat.

Propus secretar literar

În perioada, 1910-1912, ministrul Cultelor și Instrucțiunilor Publice se numea Constantin C. Arion, membru al Guvernului Petre P. Carp (2). Locul de director al Teatrului Național din Craiova fiind liber, demnitarul s-a gândit la tânărul scriitor Emil Gârleanu, ca fiind potrivit pentru această funcție. Evenimentul a avut loc la 12 iunie 1911, când cel desemnat ca director avea vârsta de 33 de ani, fost ofițer demisionat, care ocupase funcția de președinte al Societății Scriitorilor din România.

În intenția de a da un suflu nou prestigioasei instituții, Gârleanu a hotărât să-l aducă în importanta funcție de secretar literar pe romancierul Liviu Rebreanu, mai tânăr cu opt ani. La rândul lui, Rebreanu era tot fost ofițer demisionat, poreclit Neamțul, deoarece avea trăsături specifice: părul blond, calm, cu ochii turcoaz. Această propunere a fost aprobată de ministrul Arion, care a stabilit ca numirea în funcție să aibă loc trei luni mai târziu, la 11 septembrie 1911.

Data a fost aleasă ca urmare a faptului că în acea zi se organiza aniversarea a 57 de ani de la inaugurarea Teatrului Național din Craiova (11 septembrie 1854), deși în scripte figura ca înființat la 29 iulie 1850, sub formă de experiment liric. Prin aceste numiri teatrul urma să aibă în conducere doi titani ai literaturii românești, care vor contribui decisiv la ridicarea reputației acelei instituții de anvergură. Din păcate, această înflăcărare va dura puțin, numai opt luni, asupra căreia vom reveni.

În fața acestui eveniment de importanță majoră, Rebreanu a invitat câțiva prieteni să-l însoțească la Craiova, pentru a prelua funcția onorantă. Neavând posibilitatea de a participa la eveniment, datorită unor evenimente neprevăzute, ministrul C. C. Arion a oferit în mod gratuit biletele de tren clasa I-a, necesare deplasării în Bănie a delegației stabilită de organizatori. Dar, atenție! A achitat călătoria din buzunarul propriu!

Invitați la investitură

Și astfel, în dimineața zilei de 10 septembrie 1911, de la peronul nr. 2 al Gării de Nord din București s-au urcat în trenul care mergea la Craiova, șase cărturari de marcă, în paranteză fiind trecută vârsta lor în acel moment: Dimitrie Anghel (39), Cincinat Pavelescu (38), Șt. O. Iosif (36), Octavian Goga (30), Liviu Rebreanu (25) și Victor Eftimiu (22). Deși era cel mai tânăr, Eftimiu s-a ocupat cu mult entuziasm de pregătirile deplasării, deoarece, cu toate că s-a născut în Albania, ca macedoromân, cunoștea pitorescul orașului din scurta perioadă în care a copilărit în Craiova, ca elev de liceu. Pe de altă parte, era direct interesat să fie prezent la Craiova, deoarece stagiunea teatrală se inaugura cu două piese scrise de el.

După ce au dejunat la vagonul-restaurant și au savurat câte o cafea proaspăt prăjită, veselii călători așteptau nerăbdători să-și dezmorțească picioarele în pauza de 30 de minute, în care trenul urma să staționeze în Gara Piatra Olt. În acel important nod de cale ferată roțile trebuiau verificate și micuței locomotive îi era necesară completarea rezervei de apă pentru cazan și cărbunii aferenți. După oprirea garniturii, tinerii scriitori s-au dat jos din vagon pentru a face câțiva pași pe îngustul peron. Dar stupoare!

Amazoana de la etaj

De la una dintre ferestrele etajului clădirii le zâmbea o frumusețe fascinantă. Era Natalia Fabian, soția șefului de gară, care, după două mariaje eșuate în București și Craiova a încercat o nouă căsnicie cu un chipeș diriguitor al Căilor Ferate. Natalia a reprezentat o mare frumusețe a timpului. S-a născut în București la 15 august 1883. Căsătorită cu un căpitan gelos a fost acuzată de zâmbete ademenitoare în cercurile ofițerești din marile saloane de lux ale Capitalei. A căutat să-și refacă viața în Craiova, tot cu un ofițer chipeș, dar și acest mariaj a fost un eșec, fiind incriminată pe motiv că este admirată în exces de anturajul soțului.

Natalia avea un șirag de moșii în triunghiul Craiova-Caracal-Balș, a căror suprafață se micșora vizibil, deoarece erau vândute pentru achitarea datoriilor făcute de soții împătimiți de jocurile de noroc. Frumusețea și zâmbetul ei cuceritor îi determina pe admiratori să se provoace la duelul firesc al epocii, atât cu floreta, cât și apelând la pistoale. Prin intervențiile ei repetate a încercat să stopeze aceste dispute aducătoare de moarte.

În aceste condiții, la vârsta de 28 de ani a încercat un al treilea mariaj, de data asta cu un apreciat șef de gară, care a fost numit să coordoneze Stația CFR Piatra Olt, important nod de cale ferată. Era îmbrăcată elegant fluturând un evantai filigranat. De fiecare dată, la ora 13.50 privea de la geam singurul tren de persoane important al zilei. Garnitura asigura transportul pe ruta București, Pitești, Craiova, limita fiind Tn. Severin, deoarece la Orșova se afla granița cu Imperiul Austro-Ungar.

În acea zi cu mult soare privirea senină a Nataliei s-a oprit pe chipul celor șase tineri erudiți, la gât cu lavaliere, care o salutau cu pălăriile în mod reverențios, palma dreaptă fiind în dreptul inimii. Se holbau cu nesaț la celesta mistuitoare cu gândul la celebra Madame Bovary descrisă de Gustave Flaubert. Frumusețea de la etaj i-a devastat total, gata, gata să-i determine să refuze continuarea călătoriei. Ora nemiloasă a plecării anunțată de fluierul criminal al șefului de tren a scurtat intensitatea acelor priviri incandescente, languroase și reciproce. Urcați pe scara vagonului și pe puntea situată deasupra tampoanelor (nu se inventase burduful de protecție), experții verbului elevat i-au făcut cu mâna zeiței de la geam, care, la rândul ei a răspuns cu ostentație fluturând o batistă din dantelă galbenă, culoarea geloziei.

Arena rimei spontane

După ce s-au adunat în compartiment, Victor Eftimiu, copleșit de buna dispoziție a propus companionilor să scrie câte o strofă în amintirea acelor minute grandioase, în care au fost amețiți de zâmbetele angelice ale frumoasei doamne de la etajul Gării Piatra Olt. Pentru a da tonul, tot el a scris prima strofă: Ducându-și viața solitară,/ Un suflet trist și visător,/ Nevasta șefului de gară/ S-a îndrăgostit de-un călător. După aplauzele de rigoare, Octavian Goga a citit propria ispravă: Dar, trenul a plecat și-n goana/ Cu care monstrul a trecut/ În suflet i-a lăsat icoana/ Frumosului necunoscut.

Din nou aplauze, care generau suflul provocator. A urmat sentimentalul Șt. O. Iosif, lovit de soartă din cauza soției, care, după divorțul lor la 21 iunie 1911, devenise nevasta bunului său prieten, Dimitrie Anghel, căsătoria oficială urmând să aibă loc la 3 noiembrie: De-atunci trec zile, nopți de-a rândul/ Și trenuri trec neîncetat/ Ea stă și astăzi, așteptându-l/ La geamul veșnic luminat. Spectacolul literar luase proporții nebănuite devenind tot mai interesant, plăcut și plin de veleități. Ambianța poetică încălzea sufletele și imaginația celor din arena rimei spontane. Scrisă rapid, strofa lui Dimitrie Anghel era așteptată cu mare nerăbdare: Și trenuri vin și pleacă iară/ Și nu știu rănile ce-o dor./ Nevasta șefului de gară/ S-a îndrăgostit de-un călător! Ultimele două versuri au fost preluate din strofa lui Victor Eftimiu.

Rugat să stabilească strofa de final, intervenția talentatului epigramist Cincinat Pavelescu a fost devastatoare. Mucalit din fire, după ce s-a victimizat în mod amuzant, că nu e mare specialist în poezie, a punctat ca un mare maestru. A repetat primul și al treilea vers de la Dimitrie Anghel, după care a dat lovitura de grație: Și trenuri vin și pleacă iară/ Și plictisită-ntr-un târziu,/ Nevasta șefului de gară/ A deraiat c-un macagiu (acar – n. a.). Un ropot de aplauze a răsplătit această reușită creație colectivă. Întreaga poezie ocazională este considerată unică în literatura noastră. La ora actuală este cântată de Tudor Gheorghe în concerte.

Liviu Rebreanu, care nu stătea prea bine în domeniul versului spontan, avea rolul de paharnic. În intervalul în care amicii încremeniseră cu ochii ațintiți la amazoana de la etajul gării, el a cumpărat de la un negustor ambulant șase căni de ceramică și trei sticle cu Fetească de Drăgășani, vin natural, vechi de trei ani, care fusese livrat cu celebrul dop de... cocean ecologic.

Sosirea la Craiova

În jurul orei 15.30, grupul jovialilor a ajuns în Gara Craiova unde era așteptat de directorul Emil Gârleanu. Acesta arvunise din timp două trăsuri pentru deplasarea la Hotelul Palace, edificiu grandios dat recent în folosință, fiind amplasat în vecinătatea Teatrului Național. A doua zi, pe 11 septembrie 1911, în sala de spectacole a teatrului a avut loc învestirea lui Liviu Rebreanu în funcția de secretar literar. La festivitate a participat primarul Craiovei-Ion Pessiacov, împreună cu diferite oficialități ale urbei, directori de licee și publicul pasionat de teatru, într-un oraș ce totaliza la acea dată 51.404 locuitori.

Acel început de toamnă însemna și începutul unei noi stagiuni teatrale, cu un înalt grad emoțional. S-au pus în scenă două piese scrise de Victor Eftimiu – Înșir-te, mărgărite și Rapsozii –, în care debuta, la vârsta de 23 de ani, actrița Ștefania (Fanny) Rădulescu, viitoarea soție a lui Liviu Rebreanu. Patru luni mai târziu, la 19 ianuarie 1912, Liviu Rebreanu, în vârstă de 26 de ani, s-a căsătorit cu Fanny, actriță care avea o fetiță, Puia-Florica, în vârstă de doi ani, din altă căsnicie. Stagiul craiovean al celor doi miri s-a încheiat relativ repede, la 1 mai 1912, după aproape opt luni de când poposiseră la Craiova. Motivul? Actrița fusese solicitată să joace pe scena Teatrului Național din București.

Muzeograful teatrului craiovean, Constantin Gheorghiu, susținea varianta că în aprilie 1912 s-a declanșat un conflict pecuniar între Rebreanu și directorul Gârleanu, referitor la nivelul redus al lefurilor primite comparativ de cele promise. Acesta a fost motivul esențial ce a dus la refuzul proaspeților însurăței de a mai rămâne în Bănie. Stabiliți în Capitală, pentru început, Liviu Rebreanu a devenit reporter la ziarul Adevărul. Au cumpărat o casă cu grădină pe strada Primăverii nr. 19. După război, în acel imobil a scris romanul de analiză psihologică, Pădurea Spânzuraților, publicat în 1922. Ulterior a ocupat mai multe funcții ca director al Teatrului Național din București, apoi în Ministerul Culturii și Cultelor, în calitate de director al teatrelor.

Liviu Rebreanu a murit la 1 septembrie 1944, în vârstă de 58 de ani. Decesul a survenit la conacul propriei podgorii de la Valea Mare-Argeș. Cu nouă zile mai înainte fusese împușcat de un soldat în plămânul drept, organ măcinat de un început de cancer. Evenimentul s-a petrecut în seara istoricului 23 August, când romancierul se afla în anturajul spionului britanic, Valeriu Georgescu (cod-Jokey), pe o stradă nordică a Bucureștiului. Fanny Rădulescu a murit la 12 martie 1976, la vârsta de 88 de ani.

Istoria este cea mai frumoasă poveste pentru oamenii inteligenți ne asigură, de fiecare dată, distinsul profesor Adrian Cioroianu.

Pentru amatorii de detalii

Teatrul Național din Craiova se afla la acea dată lângă actuala Primărie și Palatul Prefecturii Dolj. Inaugurat la 25 mai 1857, teatrul a ars în întregime la 24 august 1927. Timp de trei decenii pe acel loc a fost amenajat un spațiu verde, după care, în anul 1957 s-a construit blocul Romarta, cu profil arhitectural sovietic, existent și astăzi.

În anul 1934, Liviu Rebreanu a cumpărat apartamentul cu numărul 12 din blocul situat pe strada Gheorghe Marinescu, din București, clădire situată în spatele Palatului Cotroceni. Apartamentul era destinat fiicei sale adoptive, Puia-Florica, în vârstă de 25 de ani (n. 1909), fiica actriței Fanny Rădulescu amintită mai sus.

Note

• Constantin Gheorghiu și Alexandru Firescu, volumul 666 de actori craioveni, Editura Scrisul Românesc, 1993, Craiova, p. 282.
• Dorin Stănescu, Nevasta șefului de gară, adevărul.ro, 3 iunie 2014.
•Victor Eftimiu, volumul Portrete și amintiri, Editura pentru Literatură, București, 1965, pp. 152-154.
• Petre Gigea-Gorun, scriitor, ministru și ambasador, Dialoguri cu Victor Eftimiu, oaspetele Craiovei, în anul 1971.

Teatrul Național din Craiova, inaugurat la 25 mai 1857, a ars la 24 august 1927.
Pe spațiul rămas liber s-a construit, în anul 1957, Blocul Romarta.

Hotel Palace din Craiova, inaugurat în anul 1905.

Puia Florica (n. 1909), fiica adoptivă a lui Liviu Rebreanu.