Înfrigurare
Pe umeri de cuvinte blânde
cad fulgii clipei ce îţi ţes povestea.
Dragostea mea să te inunde,
din patru vânturi să-ţi aducă vestea.
În două inimi, niciodată,
de se iubesc, amurgul nu coboară...
De roua dimineţii dată,
cerneala vieţii curge-n călimară...
În albă răscruce de rânduri,
stă timpul ascuns în silaba vieţii
pitită dibace-ntre gânduri,
ca dulce vers în cartea tinereţii.
Când noaptea desculţă coboară
timpul ne-ntinde capcane incerte...
Nu-i anotimp, fie iarnă sau vară,
în care să fie clipe inerte...
Iubindu-te…
Îmi curg în suflet ploile din tine
- stropi dulci, închişi într-un sărut.
Cuvintele-ţi m-ating cu şoapte fine
- fior din rouă nepierdut.
Îmi rog iubirea-n trup să înnopteze,
îmi picure în suflet zori,
pe pleoape netrezite Soare-aşeze,
să-mi guşti sfiala, să m-adori.
O lacrimă, cât un surâs, iubire,
pe-obrazul dimineţii blând,
sărută clipa vieţii cu uimire
şi-mi pune stavilă pe gând.
Îţi murmur numele-n silabe frânte,
te chem timid şi te dezmierd,
te strâng dorind ca braţele să-ncânte
şi trupul tău, să nu îl pierd.
Mă simţi atât de fragedă şi-ţi pleacă
gând la florile de nufăr,
îmi spui duios că dorul n-o să-ţi treacă,
că niciodată n-am să sufăr...
Cu dor de tine
Cât de fragilă, astăzi, mi te arăţi uimirii
cerşind apoteotic din lacrimi ametist...!
Îţi cercetez privirea, enigmele trăirii
şi-n profunzimea-i dulce mă văd: doar eu exist...
Te vreau, iubito, în frunza ruginie-a toamnei,
te vreau şi-n fulgii iernii - petale de argint,
te vreau, când primăvara îşi pune haina doamnei,
te vreau, iubito, vara, mereu dulce alint!
Iubeşte-mă! Aruncă-mi-te-n braţe! Fii toată,
astăzi, ca un templu, o rază de lumină!
Reinventează-mi timpul şi viaţa înc-odată,
eu, iris zâmbitor, la tine pe retină!
Te vreau, iubito, să-mi răsari în suflet, o floare,
să-ţi simt mirosul, să mă îmbăt cu el şi iar,
vindecătoare-n vene, cînd sufletul mă doare,
să te prelingi, iubito, în dulce şi amar!
Sursa:
Olguţa Luncaşu Trifan, iunie 2015