-
Daniel Corbu - Poem
KATABASA.
Istoria anahoretului Daniel
sau creșterile și descreșterile unei vieți
de unică folosință
Motto:
Dacă ai un trup de vîndut, vinde-l !
dacă ai o Sodomă de-nflorit, înflorește-o !
Să vă mai spun o dată povestea călătorului
rătăcit în țara fără nume ?
I
Poate că toate ar trebui să se-ntîmple
într-o singură carte
unde doar ceea ce ai iubit rămîne
ca o flamură fluturîndă
ca un intim resort al neîngenuncheatei zădărnicii.
Despre el se va spune:
Avea un ochi glorios ce nu mai privea decît
în sine.
Era atât de preocupat de esențe
că pînă și moartea i se părea o melodie galantă.
Ar fi putut vorbi mai mult despre abatoarele fricii
ar fi putut îmbrăca o cămașă străină
sau accepta jocurile și nu martirajul
ar fi putut rămîne în scepticul cor de bărbați
al vechii înțelepciuni
de n-ar fi învins peste limita lor
altă și altă înfricoșătoare limită.
II
EL SCRIA CÎNTECE DE BIRUIT RUTINA
și-atîția se repezeau să-i potrivească
cununa de spini.
Îndulcea hazardul cel orb
era grav ca o stea lactee
ceremonios ca un răsărit
și se-amesteca foarte des cu taumaturgii
ezoteriștii și sacerdoții din îngălbenitele
pagini.
Spunea:
Dacă ai un trup de vîndut, vinde-l !
dacă ai o Sodomă de-nflorit,
înflorește-o !
Dar pe cel dinlăuntru, nemărginitul
cu credință caută-l și cu aleasă grijă
să nu-l rănești.
Cultivă-ți somnul ! Astfel ca el să poată ieși
din tine
pentru a te renega
și pînă la urmă pentru a avea unde
se-ntoarce.
Pentru că TOT CE SE IVEȘTE ÎN JUR
E FĂCUT SĂ NE DOMINE
îți vor scoate pînă și inima
și pe loc va apărea o nouă inimă
sau îți vor planta mult așteptatele aripi
pe care singur și în deplină simetrie
le vei crește
și tot tu desprinzîndu-le
le vei arunca una după alta în mare.
III
Despre el se vorbea ca de-o prejudecată
era cel ce aude nechezatul cailor
dintr-un ev mediu întîmplător
și scîncetul limbilor moarte.
Cîteodată spunea:
EHEI, LUMEA SE SCHIMBĂ !
PE DEALURI ȘI VĂI POSTMODERNE
CINE MAI VORBEȘTE POLITICOS ? Cine-și
mai alege cuvintele ?
Nerăbdarea a devenit un fel de
fufă în curtea spitalului de
urgență
rațiunea un fel de cetate de gheață.
De mila mașinilor pînă și șoarecii de cîmp
dispar
din bună cuviință față de miriapodicele unde
ale comunicării
gîndăceii de rapiță nu mai ies din pămînt.
Lumea se schimbă. Numai de-am putea
reconstitui sufletul din cuvinte !
IV
Cîteodată îl văd cum se strecoară
printre săgețile otrăvite ale zilei
sclav și rege al metaforei
ducîndu-și la amanet nopțile albe.
Îl aud vorbind unui popor nevăzut.
Să preamărim deopotrivă
sicriul de foc al înfrîngerii
sicriul de lut al victoriei
căderile în prăpastia sinelui
acolo unde se limpezește blestemul
și se retrag vremelnice ziduri.
Spunea:
Nimic nu sfîrșește senin
nici gîndirea abstractă
nici transplantul miresmei de trandafir.
Și mai spunea:
Au obosit și căutătorii de essentia nobilis.
Dar dacă de mine vreți să fugiți
eu vă dau aripile !
V
Se pare că ce-a fost de spus am spus.
Nimic despre neprețuitele daruri
nimic despre atoatestăpînitorul Neant !
Am scuturat de pe mine cuvintele rele
- spunea -
pizma o îngrop adînc în pămînt
precum securea războiului. Nu mai sîngerați
pentru mine
pietre, păduri ale copilăriei, nici voi,
vestale ale trecutei tinereți !
Acum mă cațăr pe munții din suflet
acolo nici lătratul stelelor
nu se mai aude
nici blîndețea îngerului nu se mai vede
iar cuvintele sunt ovalele gurii pustii.
VI
Sunt mai bătrîn ca umbra
născut din bezna lumii - îmi spunea.
FĂRĂ AVERI FĂRĂ DISCIPOLI
FĂRĂ SPERANȚĂ.
Am inventat acrobații fără noimă
am inventat sfășietoare cadențe ale unei limbi
numai de mine știută
și-atîtea vise asemenea grădinilor suspendate
la care nimeni n-ajunge.
Tîrziu iluziile se transformă-n cadavre
pe care oamenii uită să le-ngroape.
VII
Îl auzeam spunînd
pe cînd admira pomul cu bufnițe dormitînd
ziua-n amiaza mare:
Aproape că nu-mi mai știu drumurile
dar ceața care le-acoperă
poate fi o bucurie aurorală.
Ca pe-un ecran
dintr-o sală de cinematograf poți vedea
cum se-adună firimiturile gîndului
într-un punct iar punctul devine
o lacrimă.
VIII
Despre el se va spune:
Avea un ochi glorios ce nu mai privea decît
în sine.
Ar fi putut îmbrăca o cămașă străină
sau prefera jocurile și nu martirajul.
Ar fi putut accepta cîteva rînduri de aripi false
sau să negocieze la un preț bun praful de stele.
dar EL ERA ATÎT DE PREOCUPAT DE ESENȚE
CĂ PÎNĂ ȘI MOARTEA I SE PĂREA
O MELODIE GALANTĂ.