Eva Halus - Interviu cu Dan Ghițescu

Dan Ghiţescu se descrie ca fiind un român get-beget prin naştere şi canadian get-beget prin adopţie. Născut la 18 octombrie 1931 la Bucureşti, a emigrat în Canada în 1970. Regizor de teatru şi televiziune, colaborator al presei din diaspora română din America de Nord, între 1970 şi 1990 şi scriitor cu 6 cărţi publicate şi una în lucru, membru al Uniunii Scriitorilor din România şi al Asociaţiei Scriitorilor de Limbă Română din Quebec, Dan Ghiţescu a dat publicului larg numeroase ocazii să îl cunoască prin arta scriitoricească şi arta scenei. În 2015, a fost unul dintre cei trei protagonişti ai filmului documentar La sagesse partagee, un proiect al Asociaţiei Culturale Române din Montreal şi al Comunităţii Moldovenilor din Quebec, în care aceste personalităţi româneşti au descris parcursul lor profesional şi la a cărui realizare am participat şi eu. Astfel am putut înregistra pe peliculă imagini unice din viaţa sa de aici, de la Montreal şi să răsfoi împreună cu dânsul tomul carierei sale. Însă, mai multe detalii pot fi puse în lumină prin acest interviu.

Eva Halus: - Domnule Dan Ghiţescu, în 1990, după 20 de ani v-aţi întors România şi aţi făcut filmări la Bucureşti, surprinzând momentele cele mai semnificative ale revoluţiei din România. Ele s-au adunat sub titlul filmului Dinastia Blestemată, care este un documentar de referinţă asupra Revoluţiei Române. Ce ne-aţi putea spune despre ce s-a petrecut atunci? Ce rămâne de spus pentru posteritate despre acest eveniment istoric? Ştim că, în unele opinii, acele zile ale revoluţiei sunt contestate...

DAN GHIŢESCU: - Dacă ne uităm în Larousse, revoluţie înseamnă o schimbare de regim. În decembrie 89, în România s-a produs o schimbare, chiar dramatică de regim. Atunci ţara noastră s-a eliberat din starea de colonie rusească, după aproape 50 de ani de robie. Comunismul a fost un pretext. Şi noi, ca şi alţi est-europeni, am fost colonizaţi de o putere care nu s-a remarcat niciodată în istorie ca forţă civilizatoare.

EVA HALUS : - Unde aţi făcut filmările pentru acest film documentar?

DAN GHIŢESCU: - Am intrat în ţară pe la Timişoara, leagănul revoluţiei. Am filmat locurile şi am vorbit cu oamenii care au avut primii curajul să se opună vătafilor puşi acolo de colonizator. Am reuşit să-l conving pe procurorul de caz să-i scoată din celulă pentru interviu, pe conducătorii comunişti care încercaseră prin forţă militară să se opună eliberării. Aveau pe conştiinţă sute de victime; Şeful Securităţii, comandantul Miliţiei şi faimosul general de securitate, Macri, trimis de Ceauşescu să înăbuşe revolta. Acesta s-a sinucis, cu un an mai târziu.

EVA HALUS: - Deci dumneavoastră aţi reuşit să captaţi amândouă taberele revoluţiei: şi cei contra cărora s-a revoltat poporul şi evenimentele din stradă...

DAN GHIŢESCU: - În special oamenii de pe stradă cu visele şi speranţele lor pentru un viitor mai bun ţării. De la Timişoara am plecat la Sibiu, reşedinţa moştenitorului desemnat al dinastiei blestemate, Nicuşor Ceauşescu. Am cules mărturiile personalului de casă al “prinţului”, care au relatat orgiile şi au povestit despre vedetele care participau la aceste sindrofii. La Braşov am vorbit cu liderii răscoalei înăbuşite acolo cu câţiva ani în urmă. În sfârşit, la Bucureşti, m-am întâlnit cu şefii partidelor politice importante şi o noapte întreagă am înregistrat spovedania lui Gheorghe Apostol, cel desemnat de Gheorghiu-Dej să-i urmeze la tron. Complotul lui Maurer şi al lui Ceauşescu l-au trecut pe linie moartă. Toţi au sperat că după deschiderea cortinei de fier să se vadă Paradisul.

EVA HALUS : - Şi ce s-a văzut?

DAN GHIŢESCU: - S-a văzut că relele nu se repară în ani-viaţă, ci poate, în ”ani-istorie”.

EVA HALUS : - Unde a fost prezentat filmul? A avut premieră în România?

DAN GHIŢESCU: - A fost prezentat în Canada, în Statele Unite şi a fost cumpărat de multe universităţi şi biblioteci, dar fragmente au fost difuzate şi pe posturi de televiziune europene. Aşa a aflat de el Majestatea Sa, Regele Mihai, care m-a onorat cu o invitaţie la Versoix, în Elveţia, unde locuia atunci. I-am prezentat filmul şi timp de trei zile am discutat şi am răsfoit albume de familie. Au fost clipe memorabile...

EVA HALUS : - Memorabil, într-adevăr! În 1997 apare cartea dvs. Zodia Cameleonului, unde v-aţi aplecat asupra universului care a dominat societatea românească timp de o jumătate de secol. Doina Uricariu spunea despre această carte că ”este spaţiul unui decalog răsturnat, unde păcatele se transformă în virtute”... Se pare că România nu a avut noroc de oameni care să o conducă bine în comunism, dar nici înainte şi nici după... Zodia Cameleonului, în care vorbiţi despre această tragedie continuă, oglindeşte schimbările care se petrec în societatea şi politica României. Ar putea cartea dvs. fi o carte de referinţă şi astăzi, sau ea reprezintă un capitol încheiat, al trecutului?

DAN GHIŢESCU: - Sunt lucruri care relevă caracterul poporului român. În Zodia Cameleonului, am investigat atât psihologia individului în cadrul unei istorii determinate, cât şi psihologia colectivă. Dacă luăm ca punct de plecare analizele lui Gusti şi ale lui Drăghicescu, scrise cu o sută de ani în urmă, constatăm că lucrurile nu s-au prea schimbat. O confirmă strălucit şi Caragiale. Cartea vizează în aceeaşi măsură trecutul şi prezentul. Cât despre viitor...

EVA HALUS : - Sunteţi un povestitor?

DAN GHIŢESCU: - Unii dintre cronicarii care au scris despre cărţile mele, au spus că sunt. Se înşeală!... Eu pornesc de la o idee, după care inventez o poveste care s-o ilustreze. Nu plec niciodată de la o întâmplare pe care o cunosc, ci inventez o istorie pe măsura unei idei.

EVA HALUS : - Este cazul şi a altor romane?

DAN GHIŢESCU: - La toate. În “Praful şi pulberea” am vrut să demonstrez absurditatea egalitarismului. Am inventat o poveste pe care am plasat-o în Moldova lui Alexandru cel Bun. Un tânăr, fiu al domnitorului, cu idei generoase, e dus cu forţa la Stambul, ca zălog de credinţă. Ţăranii de pe moşia lui şi câţiva prieteni îl liberează cu forţa din mâna turcilor, dar sunt obligaţi să se ascundă în munţi. Acolo, în situaţie-limită, ei organizează un falanster, ca cel imaginat de Charles Fourier, unul din făuritorii socialismului utopic, în care munca în comun şi egalitatea erau legi primordiale. De bunele lor intenţii se alege... praful şi pulberea.

În ”Noaptea nu aparţine nimănui” am vrut să demonstrez că manipularea maselor cu ajutorul artiştilor n-a început cu Joseph Goebbels sau Andrei Jdanov. M-am folosit de istoria lui Ovidiu, care nu s-a lăsat înduplecat de Mecena şi de Augustus şi a ajuns în exil la Tomis. Şi în romanul “La răsărit apune soarele” am procedat la fel, luând ca eroi pe Panait Istrati şi Roman Rolland. Tragicul amiciţiei lor are profunzimi universale. Sfâşiat între prietenie şi adevăr, Istrati sacrifică prietenia, Roman Rolland le sacrifică pe amândouă.

EVA HALUS: - Continuând pe aceeaşi temă, România şi estul Europei, carte dvs. Omul care vine din Est, apărută la Editura Maşina de Scris, la Bucureşti, în 2012, descrie România în timpul epocii comuniste. Este futil să ne întrebăm care a fost inspiraţia romanului, dar aş întreba ceva despre relaţia dvs. cu personajul principal: i-aţi atribuit lui ceva din caracterul dvs., sau el reprezintă, pur şi simplu, un om care, ca mulţi alţii a trăit acele vremuri, neobosit să scaneze realitatea şi să o treacă prin sistemul personal de valori?

DAN GHIŢESCU: - Este uşor de făcut confuzie între mine şi personajul principal. Nu este o carte auto-biografică. Am purtat personajul principal pe drumurile mele, poate din comoditate: le cunoşteam mai bine. Şi ca să fac diferenţa pentru cititori, am inventat un personaj fictiv, aproape de figuraţie (cum făcea Hitchstock în filmele lui). Am organizat o scurtă întâlnire între eroul principal al cărţii şi un personaj secundar cu numele Dan Ghiţescu, tocmai pentru a vedea că e vorba de o altă persoană.

EVA HALUS: - Însă reflectă puţin din vederile dvs., dar şi a unui om obişnuit. Cartea ”Omul care vine din Est” a fost reeditată în franceză şi a apărut în 2014 la Editura Gallimard, de la Paris, fiind lansată la Salonul Internaţional de Carte de la Paris şi apoi de la Montreal. Ce ecouri a avut cartea în rândurile cititorilor francofoni?

DAN GHIŢESCU: - Am avut multe feedback-uri. Foarte pertinent mi s-a părut să consacru mai multă disponibilitate mass-mediei curioase să ştie cât mai multe despre cărţile mele, aşa cum faceţi dumneavoastră acum.

EVA HALUS : - Însă cartea există în librării şi la Montreal?

DAN GHIŢESCU : - Sigur că da, dar şi mai simplu pe Amazon.com

EVA HALUS : - Aveţi feedback şi de la cititorii de aici?

DAN GHIŢESCU: - Cei care mi-au transmis personal opinia, n-au îndrăznit să-mi spună decât că e o carte extraordinară. Soţia mea a fost prima.

În România s-a scris mult şi elogios. Criticul Alex Ştefănescu (autorul Istoriei Literaturii Române Contemporane, un soi de Papă al cronicarilor) a scris:”Sunt întrebat, uneori, în străină- tate, ce carte ar trebui să citim ca să ne facem o idee despre ce s-a întâmplat în România în timpul comunismului? ” De acum înainte, pe lista – destul de restrânsă – a cărţilor pe care le recomand în asemenea împrejurări, am să adaug romanul lui Dan Ghiţescu,”Omul care vine din Est”.

EVA HALUS: - Vorbind despre această carte, printr-o colaborare frumoasă şi foarte rapidă cu regizorul Bogdan Cioabă, care a lucrat şi el, ca dvs., la teatrul din Piteşti, aţi pus pe roate, numai în câteva luni, o piesă de teatru după ”Omul care vine din Est”.

DAN GHIŢESCU: - A pus; eu am scris cartea şi el a făcut piesa.

EVA HALUS : - Într-un interviu dat la K2TVRo, interviu luat de doamna Ala Mândâcanu în iunie 2014, aţi fost prezenţi amândoi – dvs. şi regizorul Bogdan Cioabă. Acolo aţi povestit că piesa a fost prezentată la Ambasada Română din Paris, ca apoi să plece şi să plecaţi împreună la Piteşti. Astfel, după 50 de ani de absenţă aţi fost prezent din nou pe scena teatrului din Piteşti, cu această piesă. Sala a fost foarte emoţionată. Plângea de emoţie! Povestiţi-ne puţin despre această seară...

DAN GHIŢESCU: - Seara a fost foarte emoţionantă. Lumea plângea retrăind evenimentele acestei perioade. Prefectul Piteştiului mi-a dat cadou o reproducere după un program de sală pentru una din piesele mele puse în scenă la teatrul din Piteşti cu 50 de ani în urmă. Şi într-adevăr, sala era plină, oamenii erau foarte emoţionaţi şi eu, bineînţeles, eram cel mai emoţionat dintre toţi.

EVA HALUS: - Aţi fost împreună cu Bogdan Cioabă la reprezentaţia piesei şi la Paris, şi la Piteşti. Am auzit că aţi dori ca piesa să fie jucată şi în Basarabia, şi la Sibiu.

DAN GHIŢESCU: - Eu aş dori ca piesa să fie jucată peste tot! Ştiu că este invitat teatrul din Piteşti la Festivalul Eugen Ionescu de la Chişinău şi că are intenţia să joace piesa. Va fi prezentată şi la Sibiu.

EVA HALUS : - Rămânem la acelaşi subiect: teatrul. În anii 80 aţi înfiinţat la Montreal prima trupă de teatru cu actori români profesionişti din diaspora. Aţi făcut cu ei turnee în marile oraşe canadiene şi la sud, în oraşele americane, vizând comunităţile româneşti de acolo. Aţi avut ca invitaţi să vină să joace împreună cu trupa dvs., mari actori precum Radu Beligan şi Carmen Stănescu, printre alţii. Cum au fost acei ani în termeni de creativitate? S-a dus vorba că au fost nişte ani fabuloşi.

DAN GHIŢESCU: - Vorbiţi de două perioade. În prima perioadă am alcătuit acest teatru românesc, poate primul de acest fel din lume: un teatru profesionist în afara frontierei, datorită situaţiei politice de atunci. Italienii din Montreal n-au nevoie să-şi facă un teatru profesionist aici, pentru că vin trupe din Italia, dar la noi nu putea fi vorba de aşa ceva. S-a întâmplat, totuşi, ca în aceeaşi generaţie de imigranţi, să se întâlnească la Montreal Mircea Şeptilici, Gheorghe Popovici-Poenaru, Adina Poenaru, Septimiu Sever, Graţiela Albini, Grigore Pogonat, Ion Manolescu, Gheorghe Rusu. Cu astfel de actori am putut face o serie de spectacole de calitate în teatrele din America de Nord şi din Israel. Îmi amintesc de o scenă la Cleveland, când o familie cu doi adolescenţi ne-a mărturisit: „Aceşti copii sunt interesaţi de cultură şi singurul lor contact cu arta românească sunt sărbătorile organizate de biserică, pe care le compară cu ce văd pe scenele americane şi la televiziune. În seara asta, asistând la spectacolul dumneavoastră, sunt fericiţi şi repetă entuziasmaţi că nu e nici o diferenţă. Abia acum cultura română a devenit în ochii lor la fel de importantă ca şi cea a ţării în care trăiesc acum.”

EVA HALUS : - Aţi scris piese pentru această trupă?

DAN GHIŢESCU: - Nu, pentru că după revoluţie am putut să invit din România, în cadrul Micului Teatru Românesc câteva spectacole de mare calitate, având în distribuţie pe Radu Beligan, Carmen Stănescu şi colegi ca Mişu Fotino, Damian Crâşmaru şi mulţi alţii. Am continuat până prin anii ’95, adică atât timp cât am putut produce spectacole de calitate artistică. Când nu s-a mai putut obţine decât calitatea comercială, am renunţat.

EVA HALUS: - În afară de activitatea teatrală, aţi lucrat la Radio-Quebec, televiziunea naţională a Quebecului, care se numeşte acum Tele-Quebec. Din ce an?

DAN GHIŢESCU: - Din 70 mai adăugaţi 21 de ani, până în 91.

EVA HALUS : - Care au fost emisiunile produse?

DAN GHIŢESCU: - Am făcut timp de 21 de ani zeci şi zeci de emisiuni pe teme diferite. De la artă, la sport, la politică şi societate.

EVA HALUS : - Aveţi o carte în lucru, sau care este noul proiect la care lucraţi?

DAN GHIŢESCU: - Acum scriu o carte care se va numi ”Timpul care ne-a rămas”.

EVA HALUS : - Este o carte mai mult filozofică?

DAN GHIŢESCU: - Ca şi celelalte cărţi ale mele, este un roman care ascunde în fibra sa o anumită concepţie care poate fi socotită ca fiind de natură politică.

”Timpul care ne-a rămas” e o întrebare pe care ne-o putem pune şi personal, dar interesul meu se adresează în special societăţii, culturii occidentale. Nu este un eseu filozofic, sau o analiză politică, ci un roman, care cu mijloacele romanului îşi permite să pună câteva întrebări legate de sensul istoriei.

EVA HALUS : - Este o întrebare interesantă, prin care putem să lăsăm şi pe cei care ne citesc cu o perspectivă asupra timpului. Aşteptăm cu nerăbdare cartea! Aţi dori să mai spuneţi ceva cititorilor?

DAN GHIŢESCU: - Aş vrea să le cunosc părerea!