Am așternut aceste
note de lectură, doar ca un simplu cititor, din admirație și din
drag pentru omul și scriitorul Nicolae Dina, profesor de limba și
literatura română și, în același timp, un remarcabil critic și
exeget literar, trăitor în Alexandria-Teleorman.
L-am prețuit și îndrăgit, mai întâi din scrieri, aflându-mă
la mare distanță și, când l-am cunoscut personal, l-am simțit ca pe
un frate de suflet. Omul acesta, cu o aleasă cultură și cu lucrări
remarcabile, s-a prezentat înaintea mea cu înfățișarea omului
liniștit, retras, cu deplină bună-cuviință, sensibil, delicat și
iradiind modestie. Când am găsit, în lucrarea sa cu titlul „Un
destin literar în memoria posterității”, câteva note care alcătuiau
portretul scriitorului Mircea Scarlat, am avut o revelație și am zis
cu glas tare: portretul acestui om de litere este leit portretul
amicului meu, Nicolae Dina. Iată-l: „Citeam undeva că literații nu
se prea bucură de aprecierea și recunoștința posterității, mai ales
dacă, în timpul vieții, au avut un comportament de o modestie
excesivă, de o rară delicatețe și sensibilitate, de răbdare și
echilibru, de înțelepciune și calm, fără a-și exhiba cu ostentație
inteligența superioară, nivelul de cultură aproape exhaustiv în
domeniul literelor, evitând polemica ori lauda de sine. Un astfel de
om, rămas în amintirea celor care l-au cunoscut și l-au apreciat că
pe unul «muncitor, ambițios, tenace, cum nu sunt mulți din generația
lui» (Nicolae Manolescu) și care s-a bucurat de respectul celor din
jur, pentru că a fost «un bărbat inteligent, sensibil, apreciat,
stimat, erudit», căruia nu-i plăcea «să vorbească mult, cu atât mai
mult despre el»” (Romulus Toma).
Nicolae Dina, absolvent al Facultăţii de limba şi literatura
română a Universităţii din Bucureşti, colaborator la reviste şi
publicaţii, din țară și din străinătate, prezent în câteva antologii
și culegeri de texte, s-a remarcat, prin numeroase cronici literare,
dar mai ales prin volumele de analiză și sinteză „Dascălul Ion
Creangă”, „Caragiale, mereu viu”, „Convorbiri (in)discrete” (aceasta
în colaborare cu scriitorul Constantin T. Ciubotaru din Roşiorii de
Vede) și „Ștefan Vida Marinescu sau spiritul cărților”.
Din dragoste pentru literatura română și pentru scriitorii de ieri și
de astăzi, ne spune: „Istoria noastră literară există datorită
acestor admirabili oameni care au fost scriitorii, iar viața și
opera lor sunt nesecate izvoare de experiență de viață care ne pot
îndruma pașii, ne pot feri de ezitările inerente tuturor vârstelor și,
mai cu seamă, adolescenței, când se formează personalitatea
fiecăruia, ne pot dirigui căutările pe calea cunoașterii și
autocunoașterii”.
Marii scriitori, spiritele tutelare ale literaturii noastre, au
constituit o preocupare constantă și ca dascăl la catedra de limba și
literatura română, dar și în scrierile sale.
În volumul „Dascălul Ion Creangă“, Nicolae Dina este preocupat, cu
precădere, de o latură a activității marelui nostru povestitor
despre care s-a scris mai puțin, și anume strălucita sa activitate
didactică. Aleasa prețuire se desprinde din fiecare frază: „Pedagog
înnăscut, având permanent în minte anii copilăriei sale, Creangă s-a
străduit (și a reușit) să fie un dascăl înaintat, cu o viziune
didactică modernă pentru vremea respectivă, urmărind, în egală
măsură, educația și instrucția elevilor săi, îmbogățindu-le mintea,
în mod conștient, cu ceea ce, în limitele timpului său, îi oferea știința”.
Volumul închinat dramaturgului I. L. Caragiale se deschide cu
un motto, un adevărat omagiu, versurile semnate de Șt. Cazimir:
,,Sub cerul vast al pălăriei sale,/ Pășim cu toții, sinceri și
onești,/ Mărire ție, I. L. Caragiale,/ Cu noi ai fost, cu noi vei fi
și ești!”. În semn de prețuire, Nicolae Dina afirmă cu îndreptățit
cuvânt: „De-a lungul întregii sale vieți, Caragiale a fost preocupat,
în egală măsură, de a-și crea o operă durabilă și o personalitate,
remarcabilă din punctul de vedere al contemporanilor săi și al
exegeților de mai târziu, formulându-se afirmația că omul Caragiale
concurează propria operă”.
Dar Nicolae Dina are fața întoarsă, mai ales, spre scriitorii
zilelor noastre. Volumul „Ștefan Vida Marinescu sau spiritul
cărților” este dedicat „omului orchestră”, scriitorul prolific și
reprezentativ al Teleormanului zilelor noastre, autor cu aproximativ
60 de volume de proză, poezie, istorie și critică literară și, în
același timp, profesor dedicat luptei pentru modernizarea
învățământului. Pentru acest volum, Nicolae Dina a făcut un demers
complex care cere mult efort bazat pe o pregătire remarcabilă.
„Convorbiri (in)discrete” este un spumos volum de mărturisiri cu o
structură aparte, alcătuit dintr-un viu și antrenant dialog care
pune în lumină nu numai biografia, ci și opera scriitorului
Constantin T. Ciubotaru, așa cum se desprind din întrebările
intervievatorului și, implicit, din recenziile scriitorului Nicolae
Dina incluse în carte. Plecând de la faptul că scriitorul Constantin
T. Ciubotaru a așezat drept motto: „O carte este o izbândă asupra
cuvintelor și a timpului care ni s-au dat”, e bine să ne amintim un
anume aspect. Cuvântul singur nu impune, ci numai prin extensie.
Numai îmbrățișându-se cu celelalte cuvinte aflate în vecinătate și
împreună cu ele, săpând canale pe dedesubt, creează o lume mult mai
complexă și mai vie decât însăși realitatea. Confirmarea acestor
afirmații se obține prin lectura acestui volum și, prin extensie, și
a celorlalte scrieri amintite în aceste pagini.
Pe Nicolae Dina îl impune drept un comentator și exeget valoros, nu
numai cărțile sale, ci și publicarea unui număr foarte mare de
exegeze ale volumelor confraților de condei, trecute prin filtrul
gândirii sale, în care și-a spus cuvântul. Sondând neliniștile din
volumul „Floarea de lotus”, al Domniței Neaga, remarcă: „Discursul
liric modern, de multe ori direct și confesiv, evocativ, având și
unele puncte de convergență cu tradiționalismul românesc, trecând
prin neomodernismul nichitastănescian, prin intertextualitatea
optzecistă, surprinderea unității prin diversitate a realului și
limbajul metaforic subliniază faptul că poeta stăpânește pe de-a-ntregul
tehnica poetică și exigențele actului creator, toate acestea făcând
din poemele sale o lectură plăcută și revelatoare” („Neliniștile
florii de lotus”).
Acuratețea scrierilor sale a făcut să mă regăsesc în toate
însemnările sale despre scrierile mele. Riguros, cum îl știu, am
remarcat că niciodată n-a făcut un pas înapoi în fața exigenței pe
care și-a impus-o, n-am văzut nicio urmă a abandonării efortului în
căutarea autenticității, a ceea ce este unic, a ideilor învăluite în
farmecul rostirii.
Având un temperament mai liniștit, Nicolae Dina supraveghează cu
răbdare fiecare cuvânt și, astfel, unele metafore țâșnesc în scrisul
său sau asemenea unei revelații și ne umplu spațiul lăuntric cu un
fel de vibrație a negrăitului.
Dimensiunea spirituală a existenței, scânteieri de gânduri
din scrierile confraților săi, sunt căutate și subliniate, atrăgând
atenția asupra lor, de multe ori chiar din titlurile lucrărilor
sale: „Dulcea și neprețuita povară a cuvântului” (Liviu Comșa), „Neliniștile
florii de lotus” (Domnița Neaga), „Statuile din sufletul nostru” (Constantin
T. Ciubotaru), „Noblețe, rafinament și spirit românesc”, „Între
«patria de sânge» și «patria de suflet»” (Elena Buică), „Fascinația
capodoperei” (Ștefan Vida Marinescu), „Darul și plăcerea istorisirii”
(Gheorghe Olteanu), „Probitatea și rigurozitatea istoricului literar”
(Stan V. Cristea) și multe altele prin care face cunoscut faptul că
și în județul său natal există creatori valoroși.
Despre prietenie, în „Frați de suflet și de spirit” ne spune: „Floare
rară, dar consecință a armoniei spirituale și a respectării
valorilor morale fundamentale care stau dintotdeauna la temelia
credinței poporului român, prietenia este cel mai profund sentiment,
plin de noblețe și dăruire, de afectivitate și de solidaritate, de
încredere și de afinitate reciprocă, fără a exclude respectarea
adevărului și a convingerilor proprii, chiar dacă nu sunt
îmbrățișate pe deplin de celălalt”.
Aflat la vârsta sedimentării ideatice și a mânuirii ideii
minuțios calibrate, Nicolae Dina sondează adâncurile înțelesurilor,
se apropie de arhitectura construcției literare cu respect, cu
distincție, cu subtilă elegantă și cu delicatețea necesară pentru a
nu răni orgoliul autorului prin atingerea unor nereușite sau a unor
slăbiciuni sufletești de care fugim și pe care nu vrem să le
recunoaștem. Are o viziune profund umană, subliniază partea
luminoasă a lucrării sau a personalității autorului, în beneficiul
cititorului, având, ca țel major, promovarea scrierilor confraților
săi teleormăneni.
Arhitectura construcțiilor sale se remarcă prin claritate,
cuvintele au consistență, sunt încărcate de substanță, emană căldură
omenească, sunt ca smerenia, sau ca liniștea inerentă condiției
umane.
Om integru, îți lasă impresia că niciodată n-a ieșit din
adâncul convingerilor sale și, în același timp, îl simți ca pe un
prieten pe care poți conta. Cu firea lui discretă, îl simți ca o
umbră alături de umărul tău, chiar și atunci când îl știi la
distanță.
În încheiere, mai adaug cuvântul de închinăciune în fața
verticalității acestui om preocupat de spiritualitatea românească.
Cu o autentică vocație analitică, deschide porți de înțelegere,
reliefeând semnificații fundamentale și, în chip fericit, reușește
să surprindă trăsăturile definitorii. Metodic, harnic, acribic,
dedicat și profund, prin rafinamentul interpretărilor, aduce
contribuții constructive într-un domeniu atât de important pentru
viața literaturii și a culturii de azi, valori care vor rămâne
consemnate în istoria literaturii noastre.