-
Gheorghe Andrei NEAGU -
TATUAJUL
-
-
- Cei pentru biserică să se
adune în curtea interioară!, tună glasul gardianului şef de-a lungul
coridorului.
-
Uşile celulelor erau acum
deschise. Puteam să ies, dacă voiam să merg la biserică. M-am decis.
Încolonaţi doi câte doi, ne-am dus adunat vreo duzină de puşcăriaşi,
târâindu-ne picioarele sub privirile plictisite ale copoilor înrăiţi de
stagiu şi amorţiţi de rutină.
-
- La drum!, zise şeful
patrulei, îndemnându-ne spre duba metalică şi împuţită a
penitenciarului.
-
-
Păcănind năduşit, duba ne duce
până la marginea oraşului. Acolo sunt vărsat ca o sarsana la marginea
drumului,gata să mă ducă pe treptele bisericii. Acolo mergeam să ne
mângâiem sufletele. Când am intrat în biserică, lumea s-a ferit de noi
ca de leproşi. Preotul îşi ridică privirile pentru câteva clipe. În
hainele noastre vărgate, arătam ca nişte ciudaţi. Vrând, nevrând mi-am
plecat privirile. Capul îmi atârna gol, fără conţinut, gata să se
rostogolească pe lespedea bisericii. Treptat gândurile se aruncară
asupra mea răvăşindu-mă. Glasurile slujbaşilor bisericii dispăreau pe
măsură ce gândurile mă cotropeau.Îmi aminteam aproape de fiecare dată
cum ajunsesem să fiu judecat pentru ceva ce numai eu ştiam cum se
întâmplase. Dar nu m-a crezut nimeni.
-
-
M-am revăzut în barul
întunecat şi jilav din Calea Moşilor, cu gulerul trenciului ridicat, cu
părul răvăşit şi ud de ploaia rece de toamnă. Trăgeam din paharul de
votcă plictisit, cu cerul gurii tăbăcit de încă o ţigară. Nici nu
observasem când cei doi apăruseră-n taverna sordidă. Ea, blondă, cu
ochii nefiresc de mari îşi etala picioarele superbe prin tăietura
rochiei de lamé, c-o voluptate provocatoare,anormală. El, şters ca un
şobolan, cu şapca slinoasă şi udă, se uita plictisit la trupul ei,
nevenindu-i a crede că se afla în preajma coapselor păgâne.
-
- Salut!, am zis eu într-un
târziu, când am crezut că ne privisem sufocant de mult pentru a intra în
vorbă.
-
Ea îmi zâmbi apoi îşi culese
paharul c-o mână.Cu cealaltă îşi sprijini clătinarea trupului în drum
către mine. El rămase pe scaunul scufundat în penumbră.
-
- Bei votcă?, mă întrebă ea cu
ochii sclipind nefiresc, aşezându-se lângă mine.
-
- Simt uneori nevoia!, am
răspuns nervos, fără niciun sentiment de jenă.
-
- Vreau şi eu!, mi-a zis ea.
-
A înghiţit jumătate din
conţinut, dintr-o singură sorbitură. Apoi, fără niciun cuvânt, mi-a
apucat mâna stângă şi mi-a privit în palmă, spunând:
-
- Vei trăi şi vei suferi mult,
vei deveni un om important şi vei ucide.
-
Am râs. Un râs spart, fără
viaţă, absent. Cu coada ochiului, am văzut însoţitorul femeii,
ridicându-se de la masă, fără a putea ghici dacă vine la mine sau
aiurea. N-a venit, a ieşit pe uşă ca un somnambul dispărând în ploaie.
Ea a izbucnit în râs.
-
- Cu bine, fraierule!, a
strigat în urma lui.
-
Femeia a terminat restul de
votcă, s-a ridicat şi m-a înşfăcat de mână, zicând:
-
- Să mergem!
-
Am urmat-o fără a spune nimic.
Mergeau spre centru. În faţa barului, o maşină ce părea să-i aparţină,
ne aştepta.
-
- Poţi să conduci?, am
întrebat-o cu indignare.
-
- Ha, ha, ha!, a fost
răspunsul ei.
-
-
A demarat în trombă, sfâşiind
întunericul străzilor cu lumina farurilor. Am zărit în fugă reclama
companiei aviatice „Interflug”. Apoi şoferiţa coti pe o străduţă
pietruită, unde ne-am oprit în faţa unei porţi din fier forjat. Râzând
în hohote, femeia îşi scoase din poşetă un obiect nichelat, cu ajutorul
căruia deschise porţile de la distanţă, fără a mai coborî din maşină.
Demară zgomotos, acceleră, apoi ca o săgeată, cu farul stâng, se opri
în trunchiul unui arbore. Frânele scrâşniră prea târziu. Eram deja cu
capul în parbriz. Am coborât ameţit. Am rămas s-o văd coborând. Nici
n-am sesizat cum o făcuse.Şedea pe scările de la intrare, fluturându-şi
pletele blonde cu obrăznicia unui copil zănatic. Mă aştepta râzând. Îmi
făcu semn s-o urmez. Am păşit într-un hol lung şi prăfuit, iluminat
puternic de un şir de aplice laterale îngropate într-un tapet din stofă
ripsată. Câteva uşi întredeschise lăsau să irumpă un zgomot de
petrecere. La capătul lui, o scară în spirală urca undeva deasupra unei
hărmălăi neobosite. Am urmat-o într-una din încăperile de la capătul
coridorului şi m-am trezit în faţa unui grup mai mult decât zgomotos:
-
- În sfârşit, bine c-aţi mai
venit şi voi!
-
- Unde l-ai găsit şi unde-i
John?
-
- Hai Ursula, spune ce-ai
făcut cu el?
-
Ceata de cheflii se întărâta
la vederea femeii ce mă ademenise acolo.Muzica megafonului părea să
întreţină o atmosferă de isterie ciudată.
-
- Ce bei?, mă întrebă ea
brusc.
-
- Acelaşi lucru!
-
-
Îmi turnă un pahar de votcă
peste două cuburi de gheaţă. L-am luat în mână, bucurându-mă de răcoarea
ce-mi liniştea palmele înfierbântate.
-
- Copii, el este El. Habar
n-am cum îl cheamă, dar în democraţie totul este posibil!
-
- Trăiască Ursula, trăiască
democraţia!, izbucniră ei în urale.
-
- Vino!, îmi spuse ea
trăgându-mă de mână pe treptele în spirală.
-
Mă simţeam ca o păpuşă
dezarticulată. Mi-am sorbit vodca din mers, lăsând paharul pe una din
etajerele ieşite în cale. Am urmat-o cu paşi împleticiţi până într-una
din camerele de la etaj, trântindu-mă cu dezinvoltură pe patul larg
desfăcut ce-mi aştepta sosirea.
-
-
Mi-am aruncat cămaşa şi
pantalonii, mirându-mă de brusca liniştire a femeii.
-
- Ce-i?! Nu te dezbraci?!
-
Ea nu-mi răspunse. Un tremur
abia perceptibil i se instala treptat pe faţa transpirată şi îmbujorată.
M-am apropiat de ea şi-am tras-o la rându-mi spre patul din cameră.
-
- Lasă-mă!, îmi zise ea,
smulgându-se brusc din strânsoarea mâinii mele.
-
Am rămas pentru o clipă
buimăcit.
-
- Bine, dar atunci pentru ce?
-
- Pentru ce, pentru ce,ce…?
Habar n-am. Aşa mi-a venit.
-
- Şi acum nu-ţi mai vine?
-
- Da, adică nu!
-
- Adică?!
-
- Nu-mi mai vine!
-
- Asta s-o crezi tu!, am zis
cu violenţă, apucându-i mijlocul cu furia masculului umilit şi
dezlănţuit.
-
- Mă doare!, scânci ea
neconvingător.
-
- Lasă gura!, i-am spus
lovind-o cu dosul palmei.
-
S-a ghemuit brusc, într-o
mişcare ciudată.
-
- Dezbracă-te!, am insistat
lovind-o din nou.
-
-
Impactul a făcut-o să se
destindă brusc, ţâşnind fără veste pe lângă mine, pe uşă spre scările pe
care de-abia urcasem.
-
- Mă-tii tăi de curvă!, am mai
apucat să rostesc înainte de a mă repezi după ea.
-
- Săriţi! Mă omoară!, strigă
ea în vacarmul general.
-
-
Doi hăndrălăi încercară să se
interpună. Se clătinau mai mult decât mine, fapt ce mi-a uşurat mult
să-i dobor. Nici n-am văzut când al treilea s-a apropiat din spatele
meu şi m-a lovit cu ceva atât de puternic încât m-a doborât. Am auzit
ca prin ceaţă vocea ei:
-
- Bravo Micuţule! Acum vom
avea cu ce ne distra!
-
-
Mi-au dat pantalonii jos şi
haina până-n dreptul coastelor, legându-mi-le de-o scândură. Cineva a
aruncat cu apă peste faţa mea.
-
- Ce vreţi, ce? Ce s-a
întâmplat?, am bâiguit nesigur, încercând să ies din situaţia jalnică în
care mă aflam.
-
-
Degeaba! Hohote de râs, vorbe
pline de ocară mă înconjurară din toate părţile. Ea râdea cu ochii
sticlind nefiresc. Se aplecă deasupra mea, mă sărută prelung,
plimbându-şi mâinile de-a lungul trupului meu imobilizat. Îmi apucă
sexul cu furie. M-a durut, dar n-am urlat de durere.
-
- E vrednic amicul!, zise ea
săltându-mi în podul palmelor testiculele chircite de durere.
-
Ceilalţi se apropiaseră şi mai
mult. Cu privirile înceţoşate şi gurile întredeschise, aşteptau urmarea
unui joc ce părea a le fi cunoscut dinainte.
-
- Deci suntem bărbat!, zise ea
rânjind sălbatic spre convivii ce se grupaseră roată în jurul scândurii
de care fusesem legat.
-
- Bateţi-vă joc de mine şi
veţi vedea voi!
-
-
O palmă rece şi grea mi-a
curmat rostirea. Mă lovise tot ea, neaşteptat de dur pentru ceea ce
ştiam că poate o femeie.
-
- Asta pentru ca să nu uiţi
unde te afli!, îmi spuse ea mişcându-şi degetele mâinii cu care mă
lovise. Aşa,deci… Alege armăsarule. Ori ne slujeşti cu credinţă,ori îţi
legăm fuduliile în jurul gâtului!, mai zise ea îndreptându-şi trupul.
-
N-am zis nimic. Unul dintre
bărbaţi îi întinse o pereche de mănuşi chirurgicale. Şi le trase cu
dexteritate pe mâini, după care îşi ridică mâinile deasupra capului,
asemenea unui Buddha păgân şi sălbatic.
-
- Nu ne răspunzi, puişor?!,
continuă ea zeflemitor, apucând un bisturiu din tăviţa nichelată pe care
unul dintre convivi i-o puse cu promptitudine la îndemână.
-
M-am zvârcolit înspăimântat.
Bănuiam ce mă aşteaptă. Nebuna putea să mă scopească, numai aşa ca să
se distreze.
-
- Stai liniştit. S-ar putea
să-ţi tai podoaba fără de voie şi să mori ca un nechibzuit. Nu ştii să
te comporţi civilizat?, mă ironiză ea, în vreme ce grupul hohoti
îndelung. Lama bisturiului sticlea sălbatic în penumbra încăperii. Fiori
de groază mă străbătură din creştet şi până-n tălpi. Părea că o nebunie
generală îi cuprinsese pe toţi. Iar victima urma să fiu eu.
-
- Opriţi!, am strigat mai mult
decât mi-aş fi putut închipui c-aş putea s-o fac vreodată.
-
Strigătul meu îi descumpăni.
Rămasă cu bisturiul în aer, Ursula îşi reveni cu iuţeală din stupoare.
-
- Aşa, deci s-a dus bărbăţia,
dar vrei să rămâi cu podoabele.
-
Uşa de la intrare se trânti cu
putere. Cu trenciul ud, John se năpusti ca turbat.
-
- Ajunge, ajunge!, zise el
oţărât.
-
Ursula se întoarse, îl privi,
apoi surâzând cu şiretenie, spuse:
-
- Prea bine amice, prea bine!
Îl vom opri spre folosul nostru. Oricum, tu nu mai faci prea multe
parale. Aşa-i?
-
- Ai dreptate Ursula! Botezul,
botezul!, scandau femeile cuprinse brusc de-o nouă frenezie.
-
Habar n-aveam despre ce fel de
botez putea fi vorba.
-
- Îl botezăm, John?,se
întoarse ea brusc spre mine.
-
- La naiba, cu tot rahatul
vostru!, zise acesta, întorcându-se spre ieşire. Trânti uşa la fel de
tare aşa cum făcuse şi când intrase.
-
Ceilalţi se priviră în tăcere.
-
- Hai, că nu mai are niciun
haz!, zise Ursula lepădând bisturiul pe una dintre măsuţele apropiate.
-
-
Ceilalţi îşi întoarseră
privirile spre mine. Ciudat, în loc să citesc ură, vedeam un licăr ce
tindea să se transforme într-o atmosferă amuzantă. Şi-ntr-adevăr,
izbucniră într-un râs nefiresc, ciudat. Apoi, ca şi cum ar fi făcut
parte dintr-un ritual îndeobşte cunoscut, îşi goliră paharele peste
mine.
-
- L-am botezat Ursula, l-am
botezat!, ziseră ei, care mai de care, continuând să mă ude râzând.
-
- Da-ţi-l pe mâna doctorului!,
zise ea părăsind încăperea.
-
-
Râsetele celorlalţi se topiră
pe măsură ce-şi umplură iarăşi paharele cu băutura preferată. Din
încăperea alăturată îşi făcu apariţia un personaj pe care nu-l mai
văzusem până atunci. Era un pitic ce nu se zărea dindărătul măsuţei
nichelate pe care o împingea înăuntru. Pe etajera de sticlă erau
înşirate tot felul de instrumente mai mult sau mai puţin chirurgicale.
Dintr-o sticluţă turnă în pahar un lichid albicios.
-
- Bea, puişorule!, îmi zise el
chicotind. Avea o mânuţă de copil ce se străduia să-mi ajungă până la
bărbie. Ţineam gura încleştată. Mă uitam de-a lungul trupului meu, aşa
dezgolit, şi nu-mi puteam da seama de intenţiile piticului. Citeam pe
faţa celorlalţi înflorind curiozitatea, alături de-o inexplicabilă
surescitare.
-
- Mai bea!, mă îndemnau ei.
-
-
N-aveam chef de aşa ceva.
Continuam să-mi ţin gura încleştată,bucurându-mă în sinea mea de
neputinţa piticului. Deodată o durere cumplită mă făcu să scot un urlet.
Piticul îmi înfipse un ac în muşchii coapsei. În aceeaşi clipă un lichid
îmi inundă cavitatea bucală, strecurându-mi-se pe gâtlej înăuntru. M-am
înecat. Am scuipat, m-am zbătut, încercând să-mi rup legăturile.
Lichidul îmi intrase deja şi-l simţeam arzându-mi măruntaiele. Părea să
fie un fel de alcool amestecat cu ceva necunoscut. Ceilalţi scoaseră
diverse sunete admirând dibăcia piticului. Treptat, simţeam cum trupul
mi se înfiora într-un mod deosebit, cum nu mai simţisem vreodată.
Chipurile celorlalţi se estompau. Eram mai puţin conştient de existenţa
trupului meu. Simţurile mi se învolburau, învăluindu-mi gândurile.
-
-
O beatitudine ciudată îmi
cuprinse întreaga făptură. Sângele îmi pulsa în vene tot mai puternic.
Tâmplele îmi zvâcneau, iar muşchii îmi vibrau sub piele fără de voie.
Nu mă mai puteam stăpâni.
-
- Creşte, creşte!, ziseră cei
din jurul meu.
-
Nu mi-am dat seama despre ce
se întâmpla. Abia când am urmărit privirile lor, am înţeles. Fără voia
mea, sexul mi se întărise ca atunci când m-aş fi aflat în braţele unei
femei. N-am vrut asta, nu vroiam aşa ceva. Şi totuşi, asta mi se
întâmpla.
-
- Hi, hi,hi, hi!, chicoti
piticul, ridicând la lumina becurilor, rând pe rând, instrumentele
nichelate şi ascuţite.
-
- Hai, începe, începe odată!,
îl îndemnau ceilalţi.
-
- Aşaaa, aşaaa! Pare suficient
de bine!, zise piticul apropiindu-se de mine.
-
Imediat am simţit cum
răcoarea îmi învălui sexul, pentru ca în câteva clipe să se transforme
într-o căldură plăcută. Mi-am îndreptat privirile într-acolo şi-am
rămas încremenit. Îmi aşezase un fel de plasture albicios, extrem de
fin, ce avea imprimat secera şi ciocanul.
-
- Secera ca secera, dar
ciocanul!, zise cu subînţeles un ochelarist înalt şi deşirat,
clătinându-se.
-
- Uite cine vorbeşte?, s-a
auzit iar glasul Ursulei, ivită pe neaşteptate în pragul uşii.
-
-
Ceilalţi nu o luară în seamă.
Aşteptau, holbându-se la mâinile piticului ce se mişcau cu o dexteritate
extraordinară. Aranja pe măsuţă instrumente ciudate,pense şi sticluţe
într-o ordine numai de el ştiute. Apoi, cu un băţ colorat se apropie şi
badijonă plasturele. O căldură puternică. Apoi piticul lovi cu un ac pe
conturul desenului. O pişcătură nesemnificativă, urmată de altele,
într-un ritm prestabilit, mă determină să-mi mut privirile spre orice
altceva decât spre sexul meu. Ştiam acum ce mi se întâmplă: mă tatuau.
Dar de ce tocmai cu însemnele comuniste? Ursula mă privea amuzată. Apoi
când totul se termină. Mă dezlegară în uralele celorlalţi.
-
- Acum eşti unul de-al nostru!
-
- De-al vostru?!, nu mi-am
putut stăpâni nedumerirea.
-
- Aşa mi se pare. Sau tu nu
ţi-ai ars carnetul de partid?
-
- Nici n-am avut!
-
- Cu atât mai mult! Ai intrat
ca mulţi alţii în ilegalitate. Tot n-am fost noi mai de soi. Am
năpârlit pentru milioane de membrii peste noapte şi am devenit, vezi
Doamne, mari opozanţi!, mai zise Ursula. Aşa că n-ai avut cum năpârli
mai adăugă ea.
-
-
N-am zis nimic. Eram furios.
Mi-am tras fermoarul la pantaloni şi mi-am aşezat hainele răvăşite.
-
- Haide, bea!,mă îndemnă ea.
Iar dacă mă mai vrei, n-ai decât. Acum eşti de-al nostru şi te poţi
bucura de mine.
-
Trupul încă îmi mai era sub
influenţa lichidului pe care, fără voia mea, o înghiţisem. Însă,
experimentul prin care trecusem, mă făcu să fiu prudent. N-am zis nici
da, nici nu.
-
- Aşa deci, a dispărut
dorinţa? Păcat!, mai spuse ea, ieşind din încăpere.
-
O somnolenţă ciudată începu să
mă învăluie. Şi, cu cât beam mai mult, cu atât moleşeala devenea mai
puternică.
-
- Vreau să dorm!, am
bolborosit eu aşezându-mă pe o canapea. Am adormit.
-
-
***
-
-
Când m-am trezit, ploaia
încetase demult. Cerul se luminase, iar lumina pătrundea prin ferestrele
larg deschise. Eram singur. În încăperea luminată, mobilierul era în
dezordine, semn că cheful avusese totuşi loc. M-am descheiat la
pantaloni. Acum tatuajul secera şi ciocanul era vizibil, fără nicio urmă
de îndoială. Mi-am refăcut ţinuta răvăşită, am ieşit în hol şi mi-am
aruncat privirile pe scările ce duceau la etaj. Am început să urc
anevoie. Mă durea capul. Când am ajuns în capul scărilor, eram obosit.
Am deschis prima uşă şi am rămas uluit. Era goală. Pereţii erau vopsiţi
în negru şi nu era nicio fereastră. De parcă aş fi intrat într-o gaură
neagră. Am bâjbâit după un întrerupător. N-am dat peste niciunul. Am
lăsat uşa deschisă şi am privit înăuntru. Cu lumina din spate, păşind pe
duşumeaua neagră, simţeam cum mi se strânge trupul de spaimă. Ce rost o
fi avut o asemenea încăpere? La ce-ar fi putut folosi? Erau întrebări la
care mintea mea refuza să găsească răspuns. Am auzit zgomot de paşi. Am
rămas nemişcat în întunericul încăperii, întorcându-mi privirile spre
uşa deschisă. Era Ursula. Îmbrăcată într-o spumă de voal transparent,
trecea ca o somnambulă prin dreptul uşii deschise. Am vrut s-o strig,
dar ciudăţeniile prin care trecusem, mă făcură să fiu mai precaut. Am
rămas nemişcat, urmărind din dreptul uşii mişcările trupului ei. Era
nefirească şi atât de ciudată, încât n-am mai aşteptat s-o văd
liniştindu-se. Am ieşit şi am strigat-o:
-
- Ursula!
-
-
Îşi urmă drumul implacabilă,
de parcă nici n-aş fi existat. M-am repezit după ea şi-am ajuns-o în
momentul când a deschis uşa unei altei încăperi, pe care n-o văzusem
încă. Am cuprins-o pe după umeri şi i-am spus:
-
- Ursula, mă auzi?
-
S-a întors brusc, cu gesturi
feline şi m-a privit întrebător.
-
- M-ai botezat. Nu-ţi mai
aduci aminte?, am încercat eu să-i reamintesc cele întâmplate am rostit
eu pe nerăsuflate.
-
- A, tu erai?, îmi spuse ea
absentă, arătându-mi cu un gest un fotoliu.
-
-
M-am aşezat. Nu mai ştiam ce
să cred. Mi-a întins o cupă de şampanie. Am luat-o fără să mă grăbesc şi
am aşezat-o pe braţul fotoliului. Aşteptam ceva ce nici eu nu ştiam ce.
Totul fusese atât de ciudat.
-
- Bea dragule!, mă îndemnă ea,
turnându-şi altă cupă.
-
- Pentru ce bem?
-
- Pentru noi, pentru partidul
nostru, nu-i aşa?, mă ispiti ea zâmbind.
-
Am băut. Nici eu nu ştiam de
ce am făcut-o, dar am băut. Lichidul acidulat mă învioră. Treptat mă
simţeam tot mai bine. Mi-a turnat din nou şi am băut, fără a mai aştepta
vreun îndemn.
-
- Mă placi, nu-i aşa?, zise ea
pe neaşteptate.
-
- Da!, am bâiguit eu surprins.
-
-
Mai întâlnisem asemenea
făpturi. Dar niciuna nu mă luase aşa de direct. Era ca un atac
neprevăzut, menit să te înverşuneze. De aceea mi-am propus să fiu mai
atent.
-
- Atunci… iată-mă!, îmi spuse
ea, lăsând să-i cadă vestmântul vaporos c-o singură mişcare, ce putea să
însemne şi abandon şi provocare.
-
M-am ridicat, de parcă-aş fi
vrut să-i opresc căderea vestmântului. Braţele mi s-au oprit, din
avânt, pe umerii ei. Un parfum ciudat mă învălui. Pielea îi era
catifelată şi fierbinte. Parcă aveam jeratic în podul palmelor. M-am
gândit pentru o clipă la tatuaj. „Dacă o să mă doară…”. Dar gândul a
trecut ca un fulger. Simţurile îmi erau răscolite şi-o beţie, pe care
n-o mai cunoscusem, mă cuprindea din ce în ce mai tare. I-am simţit
privirile dogorându-mi creştetul. Era mai scundă decât mine. Gura îi era
învăluită într-un zâmbet senzual, provocator. Nările îi fremătau
imperceptibil, le simţeam vibraţia. Mi-a luat mâna de pe umăr în mâna
ei. Cealaltă mi s-a încolăcit în jurul taliei. Când trupurile ni s-au
apropiat, n-am mai simţit nimic. Îi simţeam răsuflarea invadându-mă.
Ochi nu mai aveam. Împreună eram ca o epidermă imensă, îmbătată de
fericire, încât n-am mai simţit lacrimile ce mi se prelingeau pe obraz.
Ea nu mai exista. Era cealaltă parte din mine. Iar atunci când am
devenit un întreg, am explodat. Mi se făcuse rău, apoi iarăşi bine, apoi
iarăşi rău. Ţipătul a izbucnit fără de voie…
-
-
Eram de-a dreptul extenuat.
Mi-am revenit într-un târziu, lângă mine ghemuită cu spatele ca de
felină, era Ursula. Doream s-o mai ating, să mă conving că totul era
aievea. Dar n-a mai fost timp. Izbind uşa, mai să sară din ţâţâni, în
cameră intră John.
-
- I-ai dat tu numele meu, dar
să ajungă şi-n patul meu, asta e prea de tot.
-
Am sărit de cealaltă parte a
patului. Eram încordat ca un arc gata să plesnească.
-
- Ha, ha, ha!, izbucni ea în
râs de sub cearceaful ce-i mai acoperea coapsele!
-
Mi-am tras pantalonii şi am
ţâşnit în picioare cu bustul dezgolit, repezindu-mă ca turbat asupra
individului.
-
- Uşurel, băiatule!, mai apucă
el să rostească, înainte de a-i închide gura cu dosul mâinii.
-
-
A căzut. Din colţul gurii o
pată sângerie se lăţea tot mai mult. Refuză să se ridice.
-
- Nenorocitule, crezi că
tatuajul îţi dă drepturi suplimentare?, bolborosi el cu greutate,
ameţit.
-
Eram gata să-l sfâşii.
-
- Potoliţi-vă nătărăilor!,
zise Ursula ridicându-se în capul oaselor, apoi ridicându-se trecu pe
lângă mine cu târând cearceaful peste cel căzut.
-
Eram ridicol. John se ridică
în silă, scuipă peste cearşaf.Plecă ostenit. Părea că ia ceva cu el,
ceva de care simţeam că voi avea şi eu nevoie. Nemulţumit de postura
ingrată în care mă aflam, m-am îmbrăcat în silă. Apoi am coborât
treptele simţind la fiecare pas o intensă durere musculară. Când am
ajuns jos, Ursula mă întâmpină iarăşi cu un pahar plin.
-
- Ia!, mi-a zis, întorcându-şi
brusc spatele.
-
-
Gustul alcoolului m-a făcut să
tresar. Părea că înlăuntrul meu se instalase o somnolenţă pe care numai
alcoolul o mai putea risipi. Am golit paharul cu lăcomie şi m-am
îndreptat printre lucrurile răvăşite să mi le strâng. Ea s-a întors şi a
zâmbit.
-
- Exact ca şi celălalt. Cum
primiţi botezul patului meu, cum vă apucaţi de băutură. De parcă n-aţi
mai fi masculii provocatori ce vă credeaţi la început. Mai mare
ruşinea!, zise ea, mângâindu-mă pe creştet.
-
Eram de-a dreptul umilit şi
epuizat.
-
- Ce mi-ai dat să beau
înainte?
-
- Când înainte?
-
- Înainte de a se întâmpla
povestea din pat!
-
- Un tonic. Meritai să te ajut
după proba crucificării!
-
- Eşti nebună? Ce-a fost
mascarada asta, tatuajul, orgia, crucificarea… N-au avut niciun sens!
-
- Dar ce mai are vreun sens
acum, în democraţie, dragule? Descătuşează-te moral pentru cătuşele
iubirii.
-
- Aşa?!
-
- Dar ştii vreo altă metodă?
Ia-o drept un viol, sau drept răzbunare pentru miile de femei siluite
şi violate. Îmi pot permite să dau astfel de lecţii!zise ea.
-
- Tu, cum poţi să-ţi permiţi?!
-
- Asta o spui pentru că sunt
femeie. În realitate, voi bărbaţii o faceţi ori de câte ori aveţi chef.
Ei, uite, eu femeia îmi permit să fiu ca voi pentru că am puterea,
fiindcă-mi dă mâna!
-
-
Simţeam că mă sufoc.
-
- Îmi vine să-ţi dau palme!,
am rostit gata s-o şi fac.
-
- Ha, ha, ha! Iată bruta! Iată
animalul care nu acceptă altă putere decât pe-a sa. N-ai decât s-o faci,
dar nu vei mai fi fericit. Te vei căi. Mai bine iubeşte-mă dacă mai
eşti în stare. Dacă nu, o luăm de la început.
-
Greaţa a pus brusc stăpânire
pe mine. Am ieşit brusc din încăpere şi din clădire, căutând cu
disperare aerul şi răcoarea zilei. Era noapte şi am vomat sufocându-mă
la poarta pe care intrasem, nebănuind ce mi se va întâmpla.
-
-
***
-
-
Când m-am trezit în camera
mea, ochii îmi erau ca nişte cărbuni încinşi. Eram ca un leş în mişcare.
Capul mă durea, de parc-ar fi fost burduşit cu pumni, iar trupul
schingiuit plutea fără de voie în căutarea unui strop de apă. Mâinile mi
se întindeau instinctiv spre râsetele ce păreau cufundate în ceaţă.
Degetele mi se chirciseră instinctiv, în contact neplăcut cu ceva
lipicios şi întunecat. Am căscat ochii mai bine şi-am văzut roşu. Dâre
de sânge se prelinseseră de pe etajera de porţelan peste chiuvetă.
Părul mi se zbârlise pe şira spinării mai ales când am descoperit bucata
de nas răsturnată lângă paharul cu perii de dinţi. L-am luat, l-am
pipăit. Era rece şi vineţiu. L-am mirosit. Avea un iz de tutun prost.
Cutremurat, l-am scăpat în chiuvetă. Mâinile-mi erau pline de sânge.
Cu mişcări dezordonate, am reuşit să deschid robinetul cu apă rece. Pe
celălalt n-avea niciun rost să încerc să-l deschid. Precis că nu era
apă caldă. Apoi am încercat să frec dârele, lăsând restul de nas plutind
în apa roşiatică. „Al cui ar putea să fie”?, m-am întrebat în timp ce
mă priveam în oglindă, cu ochii limpeziţi de apa rece cu care-mi
răcoream faţa. Aveam faţa întreagă. Iar nasul înroşit de-atâta frecat cu
apă rece şi cu prosop. „Bine, dar atunci al cui era? Şi cum de ajunsese
în camera mea”. Tot mai nedumerit, m-am îndreptat spre şifonier. Trebuia
să mă îmbrac cu ceva şi să ies. Mă sufoca acel cartilaj lăsat în cuva
chiuvetei. Telefon n-aveam, ca toată lumea de altfel şi eram nevoit să
anunţ poliţia despre ciudata descoperire. Am tras de uşă şi m-am trezit
în faţă cu un zid proaspăt tencuit. Din spatele lui se auzeau hohotele
de râs.
-
- Încetaţi, încetaţi!, am
început să strig, sprijinindu-mi cu putere umărul în zidul nedorit.
-
-
M-am trezit rostogolindu-mă pe
coridor printre cărămizi şi moloz, panicat încât nu mai puteam să-mi
opresc urletele, blestemele şi înjurăturile. Zadarnic! A trebuit să mă
potolesc treptat, mai ales că niciun vecin nu apăruse ca de obicei în
faţa uşilor. Din ce în ce mai uluit, m-am ridicat şi am încercat să-mi
curăţ hainele. Mâinile mi se aruncau buimac peste revere şi pantaloni,
de parcă un mecanism dereglat le dirija mişcările. Într-un târziu, m-am
liniştit. Am îndepărtat o parte din cărămizi cu picioarele,
eliberându-mi un fel de spărtură cât să mă lase să trec nestingherit
spre uşa întredeschisă. Am revenit înăuntru. M-am dus din nou la baie şi
m-am privit în oglindă. Simţeam nevoia să fac un duş, să-mi curăţ trupul
de zgura întâmplărilor prin care trecusem. Din fericire, apa caldă
revenise. Suspicios, m-am uitat cu atenţie în toate părţile,
aşteptându-mă la o altă glumă sinistră şi prostească. Nimic altceva
decât urmele legăturilor de pe corpul meu cu care fusesem ţintuit şi
tatuajul cu secera şi ciocanul. În rest, puteam respira lejer, nu mă
stânjenea nimic. În cadă, apa curgea peste mine, împroşcând faianţa, iar
aburul ce se ridica înecăcios din baie acopereau pereţii şi oglinda.
Brusc apa începu să miroase a praf iar trupul prinse o năclăială cenuşie
care se scurgea lăsând în urmă dungi verticale.
-
-
Ce dracu mai e şi asta…?,
mi-am zis încercând să închid robinetul. Aparent am reuşit să-l închid
. Însă apa continua să curgă din ce în ce mai murdară şi mai fierbinte.
Aburii se ridicau de jos ca un nor dens acoperindu-mi trupul. Pe
dibuite, ţinându-mi respiraţia caut clanţa uşii, deschizând-o fără
niciun efort. M-am prăvălit afară şi cu ochii închişi m-am îndreptat
spre dulapul unde erau prosoapele. Iau unul la întâmplare şi încep să-mi
şterg corpul de murdăria depusă. Eram acoperit de un roşu asemănător
sângelui.
-
-
Scârbit,am început să mă
îmbrac. Mă îndrept spre hol să-mi încalţ pantofii, când am observat o
apă roşie ce curgea pe sub uşa băii. Aud bătăi puternice în uşă şi ies
furios, hotărât să alung pe oricine. Furia mi se schimbă brusc în
uimire când în faţa uşii erau doi poliţişti, însoţiţi de-o ceată de
vecini curioşi.
-
- Ce se întâmplă aici?, mă
asaltează scurt şi grav unul din poliţişti.
-
- Ce să se întâmple!, răspund
eu. Aş vrea şi eu să ştiu!
-
-
Unul din poliţişti mă împinge
cu violenţă, făcându-şi loc să intre în casă.
-
- Ce-ai făcut mă aici, ce-i cu
apa asta care tot curge?
-
Mă tot împingeau şi mă loveau
scurt. Apa aflată pe podea ne împroşca pe toţi. Apoi, încătuşat mă
duseră la poliţie. Nici până astăzi nu cred c-aş fi avut vreo
vină.Preotul psalmodie ceva ce necesita sa faci semnul crucii şi să
îngenunchezi.Cel puțin aşa le şopti gardianul.Căzu în genunchi de parcă
tatuajul trebuia să-şi afle iertarea în posturi şi rugăciuni.
-
----------------------------------
-
Gheorghe Andrei NEAGU
-
Focşani, 21 septembrie 2016