-
POEMUL DESPRE SINGURĂTATE
-
-Ce eşti tu? Ce tot pierzi vremea? Ce trebuie să faci tu, tu, anume
tu, muritor cu capul în nori?
-Eu sunt Poet, Doamne, şi trebuie să fac Poezie...şi, Doamne, eu şi
iubesc...
-Atunci, de ce te uiţi la filme de dragoste, şi nu faci dragoste...?
- ...de ce citeşti cărţi despre artă, şi nu faci artă...? – mă
întrebă Dumnezeu, mustrător şi, parcă, exasperat - de undeva, din
adâncul fiinţei mele – ...dar şi de undeva, de deasupra mea...,
parcă de prin dreptul lustrei din tavan.
Am închis televizorul. Am închis şi cărţile care, până atunci,
zăcuseră împrăştiate (vreo cinci...), cu paginile în jos, pe patul
de lângă perete. Mă îndreptai spre fereastra întredeschisă (locuiam
la parter) şi privii strada. Treceau zeci, zeci de femei, pe ambele
trotuare - dar niciuna nu se uita spre fereastra mea. Numai vântul
îmi izbi o rafală puternică, parcă drept în mijlocul geamului
întredeschis – şi resimţii rafala aceea ca pe un pumn în nas...ca pe
o tiflă dispreţuitoare, pe care, iar şi iar, mi-o dădea destinul.
Atunci, am pus mâna pe stilou, m-am aşezat la birou, am luat o foaie
nouă din pachetul cu hârtie şi am început să scriu o poezie despre
singurătate.
-Aşa da... – mă aprobă, din dreptul lămpii de seară, Dumnezeu.
-Dar eu voiam să fac dragoste...Doamne...
-Ei, nu totdeauna faci ce vrei! Mai faci şi ce poţi. Mai faci şi
numai ce ţi-e îngăduit...
-Şi nu-mi e îngăduită, Doamne, dragostea?
-În viaţa asta, nu ştiu... – murmură Dumnezeu, cu un glas răguşit,
de parcă suferea de un gururai subit.
Tocmai atunci şi-a băgat capul pe fereastră femeia visurilor mele...am
tresărit de la masa de lucru, ridicându-mă, brusc, în picioare... -
...dar, de îndată ce m-a zărit, printre umbrele camerei, ridicat de
la masă (tremurând de timiditate şi iluminat de dragoste), ea îşi
retrase capul, imediat, panicată, şi alergă spre fluxul continuu al
femeilor indiferente, de pe stradă...integrându-se lor, perfect.
-Ei, vezi..., de ce n-ai oprit-o, să-i vorbeşti despre dragostea ta?
– se învioră, parcă tot subit, vocea Lui Dumnezeu.
-Dar n-ai spus Tu că...
-Ce-are a face de ce am spus eu? – se burzului vocea Lui Dumnezeu.
Tu trebuia să faci ceea ce-ţi spunea ţie inima...nu...
-Dar nu trebuie, oare, să ascult de orice spui Tu, Doamne?
-Asta e valabil pentru când vei şi înţelege ce spun şi ce vreau eu,
cu adevărat... – luă Dumnezeu o poziţie de moşneag sfătos, pus pe
vorbă prelung-explicativă...şi parcă imaginea Lui de vâlvătaie
mistică se rotea, se tot rotea, ca un norişor de flăcări reci, în
jurul lustrei (acum vedeam clar!), pe care trebuia, cât de curând,
s-o aprind, pentru că umbrele jucau, deja, în jurul meu, tot mai
stăruitor şi tot mai grele, tot mai apăsătoare, tot mai triumfătoare.
Am dat din umeri, m-am aşezat, din nou, la masa de lucru, şi mi-am
isprăvit poemul despre singurătate. Aşa, printre umbre – scriam
febril, aproape cu disperare scriam. Ceva tot trebuia să fac, pentru
că ziua trecuse, deja...
...Căci măcar una dintre întrebările Lui, cea despre „pierderea
vremii”, trebuia să-şi afle un răspuns cât mai clar şi decis, din
partea umilitului de mine, care nu înţelegeam atât de multe – şi,
deci, reuşeam să fac atât de puţine.
...Dar poemul meu despre singurătate, odată isprăvit, ardea, acum,
cu flăcări înalte...înalte şi rare, cu flăcări nobile şi inspirate,
pe masa biroului. Ardea de-atâta râvnă după dragoste, de atâta dor
după împlinirea dragostei, de atâta sfinţenie, pentru voinţa întru
desăvârşirea dragostei – încât, pe loc, Dumnezeu mă orbi, ca pe
Homer...
Şi, orb ca Homer, nu mai eram deloc singur, pentru că, în jurul meu,
simţeam, acum, teribil de viu, cum foşnesc şi se frământă-abitir,
adânc şi înalt, toate cele create de El: oameni şi stranii lighioane
albastre, cristaluri fermecate, copaci gigantici, strălucitori şi
mândri, cu rădăcinile temeinic înfipte în ceruri...foşnesc şi se
frământă constelaţii, luminos-călăuzitoare pe mări...şi cruguri de
aştri-nvăpăiaţi într-atâtea doruri secrete, ceruri în flăcări, munţi
cu păduri tainice, adăpostind izvoare şopotind, în fervoarea lor
curgătoare, mii de doruri şi dorinţe, fără de niciun început ori
sfârşit...
-
***
-
SINUCIDERE ŞI VÂNZARE, ÎN CONTEMPORANEITATE
lume-atârnând isteric de-o grenadă
cu cuiul scos – rânjind la bărbi de sfinţi
a fost odată-n lună-o serenadă
acum sunt cranii – luminând cuminţi
tic-tac tic-tac bat ceasurile-n geamuri
nu mai sunt flori – e-o iarnă explozivă
nu sunt nici arme – suliţe n-au flamuri
dar moartea vine zilnic prin derivă
castele cavaleri şi regi – ruine
de amintiri vândute azi la solduri:
ce pururi a fost rău – acum e bine
calculatoare ne-otrăvesc cu slove-bolduri...
...emisia tv s-a terminat:
Hristos a fost vândut pe-un masturbat!
***
E-UN CIMITIR ÎN AER LIBER – LUMEA
e-un cimitir în aer liber – lumea
vizitatorii-şi tot amân' sosirea:
în galaxii se mişcă silnic ştirea
căci orbii-o duc de-a-ndoaselea – e culmea!
„Regina Aştrilor e groapă de moroi!”
am pus afiş – dar cine-s eu? – un sloi!
stelele văd doar pata-mi de noroi
văd şansa-n vis de show-uri - mereu noi...
...era-n verset: „nici de văzut nu fuse”...
iar „ochi”... - de unde? -oceane de strigoi
cu hârca goală şi găvane moi!
...s-a fost hrănit şi Hrist de piedici puse
când vrei să-nvârţi în cer câteva fuse...:
dă a lehamite din mână... – şi se duse!
***
DESCÂNTEC DE LUNĂ
trece-un înger prin pădure
sună îngheţat un clopot
cine pote să îndure
mai aude şi un tropot
vin călări toţi voievozii
resfinţind pământ şi ape
diavolul – la coada cozii
două coarne dă să scape
sună luna din topaze
se deschid în taină fraze
sună luna din rubine
trezind Rege Mărăcine
peste lume preacurată
a ouat luna o roată
peste lacul luminos
trece iarăşi Făt Frumos...
doamnă-a nopţii mătrăgună
ajungă-ţi atâta lună
vraja-n ceruri se desface
adormim iarăşi în pace...
***
DIN NOU – DESPRE POPOR ŞI NEAM
popoarele nu au şi nu pot avea – niciodată – alt
drept – decât acela de a se
târî – o istorie
întreagă – pe tipsia – tenebroasă – hidoasă – a
glodului lumii acesteia
popoarele nu au şi nu pot avea – niciodată – alt
drept – decât acela ca - viermi fiind - la
final – să fie strivite de Dumnezeu – iar apoi
fărâmele lor împrăştiate să fie – ca
rămăşiţele de dimineaţă ale unui
chinuitor vis rău
va urma – triumfal – după ce vântul va
risipi ceţurile – răsăritul soarelui celui
adevărat: mândră
veşnicia Neamurilor
***
BALADA UNEI GLII
împuţită plebe groasă
criminală şi hidoasă
ţi-ai uitat părinţi – strămoşii:
azi îţi aperi toţi râioşii!
mahalaua de-azi nu ştie
câte zile are anul:
nu mai are mamă vie -
are numai burdihanul...
voievòzi vânau odată
pajuri zimbri – sori şi lună:
ce mai ştie azi o gloată
cu bandiţi – şefi la tribună?
...a fost odată ca-n poveşti
o ţară luminată
cuvintele dumnezeieşti
creşteau în cer răsplată
musteà aici de foc pământul
sfântă văpaie-ardea mormântul
sânge de crai 'nălţa în crini
Hristosul crezului din spini
azi ne-nchinăm la preşedinţi
ce-şi spală-n scârnă guri şi dinţi
republică avem noi (cică!)
cu care bem ţuici din ulcică
plebei născuţi la tălpi de iad
ce aţi făcut cu-al stelei vad
care suia spre slăvi moşìe -
a dacilor făclie vie?
ce aţi făcut cu voievozii
cu sfinţii toţi şi cu martìrii?
azi se sumuţă doar neròzii
să fie capi nefericirii...
...unde-aţi ascuns lună şi soare
şi cântec de privighetoare?
unde-aţi ascuns soare şi lună -
pe Maica Domnului Cea Bună?
golani vomaţi de câini pribegi -
unde căraţi acest pământ
care-a primit foc şi cuvânt
cruce şi crini – voievozii regi?
cum îndrăzniţi să mai păşiţi
pe glii sfinţite de eroi -
slugoi cu iadul înfrăţiţi
care pe Hrist iar răstigniţi?
uitaţi istorie şi limbă
uitaţi lumini - cer - veşnicie
voi n-aveţi Dumnezeu şi glie:
„cetăţenie cu simbrie...”
...mi-e scârbă – silă mi-e de voi:
îmi chem voievozii înapoi
îmi chem martìrii-n bătătură –
...dispreţ doar: pentru voi n-am ură...
...cràii poveştii ce-azi se frânge
ICOANĂ-aveau – şi doar O VORBĂ:
ei vărsau fluvii largi de sânge –
voi – azi – vărsaţi un blid de ciorbă...!
***
STRIGĂTUL BUCOVINEI DE NORD
ciolane de străbuni mi-aţi dezgropat
pe toate-n Ceremuş le-aţi prăvălat!
de-al stepei crivăţ pripăşiţi cazaci
vă blestem: masul fie-vă la draci!
în loc de cruci în ţintirim – gorgane:
pe bolovani se lăfăie slavoane:
vezi bine – pe aici valahi n-au fost
ci tot mongoli de-ai voştri – plini de rost...
o – Neam orfan de vlagă şi-amintire
tare-aş mai vrea să-ţi ieşi odat' din fire:
să ţopăie în flăcări criminalii
iar hoţii – porci străpunşi de saturnalii!
...nu mai fiţi blânzi daco-valahi de-ogradă:
Biciul Lui Crist să şfichiuie-n grămadă!
***
DUŞMANILOR LIMBII VALAHE
glonţ de-argint îmi fac cuvântul
ca să vă aflu mormântul
dintre slove arc întind
bezna ţărnii străpungând
şi otrăvile scurgând -
pe mişei întunecând...
limba mea e pisc de munte
de-unde vă lovesc în frunte
doina mea dacă o cânt
toţi şerpii intră-n pământ
hora dacă o rotesc
leprele pe loc sleiesc
vă descânt cleştar-fântână
să vă duceţi pe furtună
focul din vatră-l descânt
să vă calc sub jurământ
nu-nflorì – valahă floare
pân' nu scot viperi la soare
nici albine nu nuntiţi
pân' trântorii nu-nveliţi
pribegită turturea
care gùnguri limba mea
vino-n primăveri mai multe
să alungi ielele slute!
privighetoare fecioară
gâlgâie aur de vară
s-alungi bolile din ţară
s-aduci răilor dor-doară -
pe aici să nu sporească
la crăci să călătorească...!
foaie verde foi de carte
limba valahilor arde
suie-n cer văpăile
umplu-arhangheli văile
foaie de-nverzit sfânt grai
Hristul – Mire peste plai
aduce nunta de flori
şi de stele şi miori:
pier neguri de peste ape
fùrii vieţii n-or să scape
spre apus norii se sparg
draci se spânzur' de catarg!
Catargul – Copacul Lumii
ne porneşte Arca Strunii
duhuri rele se topesc
sufletele înfloresc...
***
E-AICI UN RAI CE NU-L PUTEŢI PRICEPE
e-aici un rai ce nu-l puteţi pricepe
lumini de mai în veşnicia firii
cu herghelii a' iepelor sirepe
din Empireu pogoară zei uimirii
e-aici şi cântec – sfântă încântare
dar şi descântec zânelor iubirii
săgeată pajuri dincolo de zare
albine-şi viersuiesc în miere Mirii
din piscuri aspre – din pădurea tainei
se-nalţă către ceruri mir de suflet
Frumos şi Bine vin într-un răsuflet
iar Crist 'i-mbracă-n mântuirea hainei
...peste valahi trec ape de văpaie
să ardă-istorii – dorul să-l răsaie
***
PORUMBII CERUL DE MĂTASE-L SCRIU
porumbii cerul de mătase-l scriu
cu îngerescul cântec de plecare
ecoul zimbrilor-voivozi de-acum îl ştiu
patria-ţi porţi – sfinţită – în spinare
să nu te plângi de răstigniri şi ruguri:
tu să doineşti în bătălii creştine
şi de ne cred doar boii buni din juguri
să simtă pleasna-arzându-le în vine
Hristoase înnoptând sfios la strungă
toţi îţi vom fi apostoli adierii:
mai zboară câte-o pasăre a serii
dar noi râvnim strămoşii să ne-ajungă
...fără de sfatul boieresc - noi azi
am fi doar umbra asudată de sub brazi...
***
SONETUL ADEVĂRULUI
să uiţi de tot – să intri în latenţă
să uiţi că eşti – ba chiar de verbu-a fi
nu e nimic de înţeles – clemenţă
doar pentru-orbi şi surzi: cavoul lui a şti
să fie vid – sau bestii întăr'tate
şi moarte-a firii – pe nemestecate
semeni nu sunt – nici limbă şi nici frate
urli-n pustiu – când ceri pe arătate
cine şi ce să-articuleze-un nume
când sterpe-s toate ale lumii Mume?
mor regii-n ceasuri – şi-i atât de bine
să nu-nsemnezi vreun azi – să strigi vreun mâine...
...trăieşte – spânzuratule de oase
desfată-te cu vremurile roase...
***
AMÂNAREA GÂLCEVII CĂRŢILOR
nu-mi place să-mi
educ cărţile atât de
prost – încât (atunci când mă întind - ostenit - pe
pat – cu ochii închişi) să înceapă şi să chiar
ajungă a-şi critica autorii – şi nici
să se dea – una pe
alta – „pe cotonogitelea” – jos din
rafturile anticei
biblioteci
la mine este o veşnic
luminată (de lampa cocoţată pe masă) şi severă
şcoală a respectului şi ajutorului
mutual – între toţi membrii congregaţiei
Logos-Gutenberg
***
SONETUL VÂRSTEI DE AUR
...oameni erau - pe-atunci – lumini în văzduh
plutiri de vis – grăind cu Sfântul Duh...
şi nebunia nu urla-n pustie
dureri n-aflaseră că tre' să fie...
frunţi înfloreau cu mèrii deodată
şi viaţa însăşi îşi era răsplată
în ieslea cerului toţi toate se-nfrăţeau
pietrele-n templul zării cântau de te slăveau...
vegheà Hristos cu oamenii-n ospeţe
stele din mirişti le dădeau bineţe
iar greieri lumii – craii şi crăiese
sporeau în sfìnţii holdelor alese...
...unde-i povestea lumii – ghirlandă a minunii?
au scris-o înţelepţii – de azi le zici „nebunii”...
***
SONETUL MEU
trăiesc într-o continuă înviere
zodii mi-apar – ca bubele – în pălmi:
ce-i pentru voi zăbranic şi durere
la mine-i zarvă constelată - făr' de ţărmi
eu dau tăcerilor senine al meu nume
zeii-şi fac cuiburi în visarea mea
arterele luminii-ngână strune
pe fruntea gândurilor arse-n Crin şi Nea
sunt patrie continuă a sfinţirii
sunt neştiinţa răului din fire:
voi masacraţi jivinele simţirii -
sunt liturghie-oprită-n nemurire
...nu vă privesc: sunt Orb - senin şi sfânt
chiar mult mai mult: sunt Unicul Cuvânt
***
DESCĂLŢAT-AM VIERMII - TOŢI - DE NEODIHNĂ
descălţat-am viermii - toţi - de neodihnă
rosturi noi le-am dat de preste fire:
intre-acum în veac albit de tihnă
apoi colţii-şi opintească-n nemurire
fojgăi-va-n forfecare universul
dezbrăca-vor zeii cei bătrâni – schelete
înstruna-voi altfel de-acum versul
cât să-mbrace dumnezeii în cuplete
când vuì-va descărnat pân' şi destinul
fiara viermilor căta-va către mine:
halcă ultimă – voi încheia festinul :
schimbă-n rozătură falnic duh de câine...
...pulbere se fac şi sfinţii şi golanii:
regi rămâne-or viermii – solişti de litanii...
***
CONDIŢIA UMANĂ
parşivi şi cruzi ca ultimul ocnaş
tot aşteptăm să cadă ghilotina
ne-am resemnat cu-al morţii zvâc-făraş
simţim în nări cum fojgăie vermina
deja n-i-amară gura de pământ
deja ne-am luat adio de la soare
ne-am învăţat să n-avem nimic sfânt
de-atât frământ – inima-a amorţit: nu doare...
când coasa gâtul – galeş – ni-l mângâie
e inutilă orice remuşcare:
nu mai e loc în ocnă de tămâie
de-abia-ţi faci rost de înc-o respirare
...sărman şi nesfârşit şirag de morţi
ce parcă-s vii – dar toţi căzuţi la sorţi!
***
IERTAŢI
iertaţi – iertaţi – nu vă mai sinucideţi
smùlgeţi cuţitele-afundate-n răni
şi rănile lăsaţi-le să urle
să-şi răcorească ura-nchisă-n vămi
iertaţi – iertaţi – bieţi osândiţi la viaţă
altfel osânda vi se va-nmìi
smulgeţi-vă şi chipul de pe faţă
s-atingeţi mântuirea de-a iubi
iertaţi-vă călăii - -mbrăţişaţi-i
doar astfel bezne-or deznădăjdui:
unul de altul sprijiţi vinovaţii
suflete ciunte nu vor mai muri
...din drac iar să faci înger cu dreptate
la inimă-alăptează-l – prunc şi frate!
***
ODĂ PERVERTITORILOR DE HRISTOS
...mai crăpaţi de-atâta bine – porci ai Lui Iisus:
v-aţi îmborţoşat de lume – pântece de strune!
decât diavolii din iaduri cu mult mai presus
aţi corcit lumini cu bezne – monştri de tăciune
pe-un altar de fum spurcat-aţi numai sfinţi şi stele
preacinstiţi bandiţi cucernici – asfinţiţi în simţuri
voi – paharnici ai Satanei – veşti de zile rele
blestemaţi să fiţi în veacuri – brebenei cu dinţuri!
Dumnezeu moţăie-n scaun – nici El nu mai crede
că din smoală va mai scoate – cândva – alba brânză...
a surzit de când crease – acum nu mai vede:
gălbejit plebeu – sărmanul – s-a umflat la rânză
...lume-a urii – lume-a urii – fùrie sublimă
te vei face praf şi pulberi – singură în vină!
***
ODĂ TRĂDĂTORILOR
aţi trădat la hurtă – totul – fii de Belzebut
aţi supt sânge din icoane – lepre din abis:
tace-n faţa voastră Cristul – răstignit şi mut
peste lume plouă chelbe – gata cu-orice vis!
dumnezei de trei parale – umflaţi de puteri
mânaţi sfidători din urmă turma de dureri...
ce se schimbă-n „revoluţii”? – totul stă în ou
malul apei paşte-l veşnic cuviosul bou...
călări-veţi mântuirea – fără şei – doar pinteni
dar veni-va-n toi de ciumă – Ziua de Armindeni...
'geaba tot umflaţi cimpoiul poftelor şi scârbei
peste voi se scrie-n taină zodiacul gârbei
...tot sarcasm – sânge – batjocuri... – ...uite şi coliva:
unde eşti – Muma Pădurii – ce-o făceai pe diva?
***
ION – PATRIA MEA
-de unde creşteţi voi – smaraldelor-esmeraldelor
ierbii?
-din - umile – călcâiele lui
Ion...
-şi voi – ametiste-ale florilor de
cicoare şi nu-mă-uita – de
unde...?
-din – închişi – întru supremul
extaz – ochii lui
Ion - Alexandrinul Caldeeanul şi
Atotînfloritul
Dac... Ion...
-dar voi – pădurilor - cucilor şi privighetorilor – dar şi
voi – căpăţânoşilor
munţi...de unde aţi crescut?
-din căpăţâna bolovănoasă dar şi din
pletele care cântă – precum
subpământene
Ilene-Cosânzene – ...din căpăţâna şi din pletele
pretutindeni întinse şi
revărsate – rădăcinoase - ale lui
Ion...
-...şi voi – mărilor – înspumaţilor
pescăruşi – voi
oceanelor fără măsură ori număr...?
-noi...din visele – noi
din gândurile de
dincolo de zările timpului – ale lui
Ion...
-şi-atunci izvoarele...?
-da - sunt lacrimile de fericire – iscate de
sub pământ – de acei ochi închişi ai lui
Ion – care visează – visează
înfriguraţi şi-nverşunaţi
visează - de dincolo de orişice
viaţă ori moarte...
-...dar sângele – sângele
amarnic sângele rubinelor – care se
rostogolesc meree – precum
volburile-ntr-una-nmulţite ale
amurgului – precum în cer aşa şi
pre sub pământ – prin
inimile noastre – precum şi prin
aureolele serafilor...?
-oh – sunt sânge din sângele tatălui nostru
Ion...
...Ioane – Slăvit Martir - Răstignitule din
Constelaţiile Subpământului - stai
rogu-te - acolo – Unul şi
Dezmărginit – culcat în nenumărate bătălii de
cucernice àrmii – bătălii de
valaho-arhangheli (de la Sarmizegetusa – Rovine – Podu
Înalt – Valea Albă – Călugăreni - Finţa-Roşcani...şi până la
Oarba de Mureş...) - şi-apoi înviat drept în
Poarta Lui Dumnezeu – stai acolo Ioane – Chitule
Blândule: nu te grăbi a te
mişca – pentru că tu eşti singurul meu
sfânt – tu eşti
patria mea – rădăcină de
stea...
***