« Revista ASLRQ
Ionuţ Caragea - Vreau să am viaţa mea
(fragment din romanul SF "Discipolii zeilor de altădată")
 
 

    Într-o cafenea de la marginea oraşului Snowdon, în care se distingeau câţiva gameri profesionişti din programele Vayax şi câţiva scriitori de duzină, aştepta un tânăr elegant, cu un mic ecuson la reverul costumului gri petrol. Avea părul negru, lung până la umeri, barba scurtă şi ochii albaştri. Afară ploua încet, întunericul cucerea strada, iar luminile colorate ale reclamelor se răsfrângeau pe asfaltul umed, îndemnând la melancolie. Din când în când treceau oameni ascunşi sub umbrele, cu pasul grăbit, iar umbrele lor de pe pereţii clădirilor semănau cu creaturile venite din lumile de dincolo de lume. La un moment dat se deschise uşa cafenelei, cu un zgomot cristalin de clopoţel, şi intră o tânără doamnă cu părul roşcat şi ochii migdalaţi de culoarea turcoazului. Aceasta privea consumatorii cu mişcări elegante de cap, ridicându-şi uşor bărbia. Namur îi făcu un semn discret cu mâna, invitând-o la masă. Apoi, după câteva propoziţii protocolare, deschise subiectul care îl măcinase în ultima vreme. Răspunsul ei veni ca o rafală nemiloasă de vânt peste praful amintirilor.
— Eu nu te cunosc, Namur. Pentru mine nu eşti decât un străin. Chiar dacă mă cheamă Luana şi semăn izbitor cu ea la înfăţişare, nu înseamnă că mă comport ca ea, că am aceleaşi gânduri, că am aceleaşi amintiri. Dacă vrei să ştii, am un iubit cu care mă înţeleg foarte bine. Nu ţi-o spun ca să te rănesc, ţi-o spun ca să te trezeşti la realitate, să mă laşi în pace şi să-ţi trăieşti viaţa.
— Dacă vrei să te las în pace, ce căutai în Vayax, alături de proiecţia mea? Ce căutai alături de Val şi Tania? Crezi că nu-ţi ştiu istoricul activităţilor?
— Eram curioasă, voiam să cunosc istoria originalului meu, voiam să-mi cunosc „părinţii”, spuse clona Luanei mimând ghilimelele cu degetele. Venind de puţin timp în această lume, voiam să ştiu motivele pentru care sunt cine sunt. Nu m-am mulţumit cu statutul meu de clonă privilegiată, cu acei bani pe care îi primesc lună de lună de la CLONEX.
— Eu cred altceva. Nu încălcai clauzele contractului din pură curiozitate. Alţii muncesc pe rupte pentru mult mai puţini bani. Ori ai rămas cu reziduuri de amintiri de pe urma clonării, ori nu-l iubeşti deloc pe iubitul tău, deoarece nu ştii ce este dragostea şi cauţi răspunsul pe buzele altcuiva.
— Prea mulţi de „ori”, nu crezi? Încerci să mă tragi de limbă, dar nu ştii de unde să începi. Hai să-ţi dau vestea cea mare, ca să nu te mai chinui atât. Sunt însărcinată…
— Deja?
— Cum adică deja? Ce vrei să spui?
— Iartă-mă, Luana, nu mă pot obişnui cu ideea că eşti cu totul şi cu totul o altă persoană. Eu încă mai sufăr de pe urma pierderii ta…, scuze, pierderii femeii pe care am iubit-o ca un nebun.
Namur, hai să-ţi spun ceva. O poveste pe care am auzit-o de la psihologul companiei CLONEX, la cursurile de adaptare a clonelor la societate. Prima oară nu-mi dădeam seama ce vrea să spună. Ce poate şti o clonă despre relaţii, despărţiri, parteneri de lungă durată sau persoane de care ne putem folosi pentru a ajunge la o anumită destinaţie? Da, psihologul mi-a spus de eventualitatea unei relaţii cu tine, că mi-ai asigura confortul şi liniştea necesară, că m-ai iubi, aşa cum ai iubit-o pe adevărata Luana. Şi tocmai de aceea mi-a propus să-mi inoculeze câteva amintiri de-ale ei pe care le găsise în Vayax. Am acceptat, voind să aflu cum gândesc oamenii, dar mie nu mi-ar plăcea ca tu să te foloseşti de mine pentru a ajunge la amintirile tale. N-aş vrea să fiu niciodată o roată de rezervă.
— O roată de rezervă? Nici prin gând nu mi-a trecut aşa ceva.
— Mulţi dintre voi, oamenii normali, aţi avut lângă voi parteneri cu care v-aţi mândrit, parteneri asemenea unor maşini de lux, frumoase şi silenţioase, care vă asigurau confortul şi protecţia. Aţi plecat cu aceste maşini la drum şi, aşa cum se mai întâmplă în viaţă, aţi rămas în pană. Atunci aţi scos roata de rezervă din portbagaj şi aţi continuat drumul. După ce aţi ajuns la destinaţie, aţi reparat roata originală, iar roata de rezervă aţi pus-o înapoi în portbagaj. Evident, nimeni nu se gândeşte la sufletul roţii de rezervă, cel care a purtat toată greutatea maşinii în spate. S-ar cuveni şi roţii de rezervă toată fericirea din lume, un vehicul special care să o folosească doar pe ea, fără să fie comparată cu o altă roată, fără să fie vreodată schimbată. Să fie roata lumii şi roata norocului… Acum înţelegi, Namur? Chiar dacă sunt o clonă, vreau să am viaţa mea, nu viaţa altei persoane!

 

 

Sursa imagine: DeviantArt, clone, by gavade

 
sursa text: Ionuţ Caragea, romanul "Discipolii zeilor de altădată"

http://www.ionutcaragea.ro