« Revista ASLRQ

 

Veronica Balaj - O CARTE CA UN  ÎNSEMN

 
        Orice lectură îşi are puterea sa de a te încânta, de a te cuceri …Cititorul poate deveni  supus, docil, sfios, îşi lasă nepăsarea sau îngâmfarea la o parte şi intră  într-un  spaţiu  unde numai el ştie ce simte. Fără să ne hazardăm  în prezumţii şi consideraţii legate de raportul carte – cititor sau  autor - cititor, ne-ar trebui  pagini întregi, aş spune doar, că  volumul , ” Orice semn este o insulă,”  semnat de  poeta, omul de radio, şi eminentul iubitor  şi  realizator de cultură, Elisabeta Iosif este o carte   pe care  simţi că  trebuie s-o înbrăţişezi.
     Autoarea, colega mea de breaslă care a trăit la cote  înalte şi a exersat ideea de  comunicare , dă acestor  pagini  o valenţă  specială. Aceea de  a  fi un liant. O punte  între banala  existenţă  individuală şi  marea istorie,  care ne aparţine fiecăruia.
Care ne înnobilează  necondiţiont. Trebuie doar să ştim că există. Că avem dreptul să nu uităm emblema spirituală moştenită.
Ce important lucru e privilegiul să ai dreptul, nu doar datoria de-a nu-ţi  uita rădăcinile!  Mesajul  ...miza acestei cărţi aici  se regăseşte.
 
      Avem  aşadar, bucuria de-a  parcurge un excurs intelectual, sentimental, onorant de orgolios ...Istoria şi  poveţele sale, misterul şi  înţelepciunea,  spiritualitatea unor înaintaşi care ne-au lăsat o moştenire identitară.
       Lucrarea  este definită  - eseu -  în prefaţa convingătoare, excelentă sub semnătura scriitorului  Ştefan Dumitrescu,  o voce avizată în domeniu şi...pornim pe drumul descifrării textului.
      Din prima clipă ne lăsăm fermecaţi. Regii vechii Dacii sunt înaintaşii care  ne-au lăsat semne şi însemne  misterioase,  magice,  preţioase. Devenim părtaşi la o călătorie iniţiatică. Povestea  Romulianei  îndrăgostită de un dac, ne atrage  spre mirajul unei lumi  apuse dar, cu reverberaţii  existenţiale în viaţa urmaşilor prin secole. Simbolurile palatului din secolul 3 spre 4  sunt  observate  de către autoare cu   acuitate şi  introduse oarecum în circuitul memoriei colective  dar şi al fiecăruia dintre noi. Verdele arctic, roşul vital, porţile în număr de patru, simbol sensibil al legăturii omului cu  anotimpurile şi trecerea timpului, muntele, ca drum iniţiatic,  magic, toate aceste elemente care pot  genera  trimiteri la  filozofia religiilor sunt  prezente într-o derulare  afectivă, autoarea integrându-se prin mărturii proprii  în circuitul  miraculoasei  permanenţe.
De fiecare dată, la începutul fiecărui capitol este selectat un citat semnificativ, ca o  scânteie necesară focului care va  urma să ne încălzească.
Străbatem cu încântare dar şi cu tulburătoare uimire, secole, de la Decebal , până la Maramureşul  de azi...
       Devenim părtaşi la o restituire spirituală. O redăm prezentului o dată cu autoarea, implicată ca om de cultură, ca ghid prin istorii şi semne, prin locuri  pe care  nu avem decât să le numim şi… miracolul se va deschide. Vom afla că ne aparţin. Nota  sugerată e firesc de cuviincioasă şi  plină de moralitate.  Adică,  să le apărăm, cunoscându-le.
Uitarea nu se leagă de cunoaştere.  Evident,  de ignoranţă. De aceea aş numi această carte  şi una a cunoaşterii spirituale.
        De remarcat este felul  cum răzbate secvenţial,  semnul şi simbolul  cercului, al discului solar, de la Decebal  şi Sarmizegetusa,  până la  zodia lui Vlad Ţepeş sau, ori  la  vremea Brâncovenilor.  Sămânţa de lumină se perpetuează, se  subliniază nedilematic  în text.
      Metafore –legământ cu firea şi natura se pot descoperi mereu pe traseul istoriei. Reiterate în carte. De la Călugăreni, Mărăşeşti, la Hanul lui Manuc, la tulnicele transilvane, la magica natură de la Mărţişor,  la teiul lui   Eminescu, până la măiastra înţelegere a lumii de către  Brâncuşi  sau  spre omul care a stăruit exemplar să creeze fapte pentru memoria istoriei noastre, enciclopedistul,  Artur Silvestri.
        Referirile toate nu sunt  fragmente   scolastice, sunt chiar trăiri, ceea  ce le conferă o notă de mărturie personală,  susţinută  de  citate ale marilor personaje din istoria culturii. Brâncuşi, trecând simbolul în  artă,  Dan Nasta,  recuperând  o epocă şi spiritualitatea ei.... Muntele  e o natură simbolică  înainte de-a fi percepută ca o formă geografică. Obiceiurile marilor  sărbători nu sunt o invenţie  vulnerabilă  la trecerea anilor.
Totul îndeamnă în modul cel mai firesc la meditaţie.
 Raportul cu lumea  s-a construit de înţelepţii  vechi în straturi arhetipale.  Ritualurile, porţile ca prag de trecere, pomul vieţii,  sacralitatea unor  locuri, sunt  parte din universul identităţii noastre spirituale. Secvenţe din propria noastră conştiinţă arhetipală.
 Se  cade să  remarcăm secondarea sensurilor cu  picturi  semnate de Laura Lucia Mihalca, (coperta),  Victoriţa Duţu  şi Maria  Constantinescu.
       Pluteşte peste paginile cărţii  un aer de onoare, pentru că suntem părtaşi la o derulare fără sincope a  unei  vechi  filozofii de viaţă transmisă nouă.  Nouă, celor care nu am dăruit nimic pentru a  o salva de corosivitatea vremilor. Noi avem doar  acces  gratuit la semnele şi însemnele unei  înţelepciuni, care ne  onorează şi ne poate da forţă.
Volumul are un farmec  motivat.  Un fior cosmic, originar ne defineşte emblema spirituală.
       Intenţia autoarei este  desigur  să ne atragă în acest miraj.  O face cu discreţie, aşa încât, aş îndrăzni să spun, dacă  asemenea  fapte sau, de ce nu, asemenea cărţi s-ar învăţa în şcoli, am avea generaţii mai responsabile faţă de trecut. Este  un drum care se desăvârşeşte şi cu participarea afectivă a generaţiilor care se succed.
       Postfaţa semnată de distinsul cărturar, Geo Călugăru, sintetizează la modul academic   particularitatea cărţii.
      Aş numi-o şi eu, un însemn, pentru dăinuire.
 
Veronica Balaj
Radio România, Timişoara

Sursa: Elisabeta Iosif, decembrie 2015