-
Flavia Cosma - Poeme din volumul "Sălbăticiuni şi umbre"
-
-
Pasărea colibri a tinereţii
Un bătrân cade mort
Curăţind zăpada din faţa casei.
Nu împlinise încă 87 de ani.
În dimineaţa limpede
S-a trezit din somn plin de putere,
Simţindu-se tânăr, vânjos,
Decis să se ia la trântă cu neaua, cu lumea,
Ca şi-n alte dăţi.
Cu toţii cunoaştem elanul din vis,
Curajul străin, îndrăzneala.
Şi eu mă trezesc uneori dintr-un somn
În care dansez şi dansez,
Ziua întreagă plutesc pe aripi nepământene,
Pasul îşi uită măsura o clipă,
Redevine libelulă în zbor,
Pasărea colibrí a tinereţii.
Calea iubirii
De frigul morţii ziua se răceşte,
Norii cu pumnii strânşi mă apasă pe piept,
Pe drumul cenuşiu orbecăi fără ţel,
Florile toate, albinele, păsările,
Fug care-ncotro speriate.
Rămâne râsul fără trup, isteric,
Străbătând încăperile mari,
Urcând trepte înalte, coborând
Lovindu-mă în trecere cu răsuflarea-i usturătoare,
Invadând ungherele inimii.
De ce m-am lăsat prinsă din nou
În această capcană?
Dincolo de gratii aurite
Îngerul mi-arată tăcut
Calea iubirii.
Dar braţul lui e ciung
Şi trist, el şchiopătează.
La porţile cerului
Vai ţie ! Vai ţie !
Nu eşti nimic
Deşi te crezi
Atât de mare.
Spaţiul pe care-l ocupi
Este infim,
O gămălie;
Strigătele tale, plânsul tău,
Un bâzâit slab
La porţile Cerului.
Râvneai infinitul şi-ai fi făcut orice
Să-l poţi primi.
Zadarnic plângi şi te rogi
Dumnezeu în marea Sa milostivenie
Asurzeşte încetul cu-ncetul.
Iubire şubredă
Timp de cinci minute
Acele-cuţite de ceasornic
Îmi străpung inima
De cinci ori înmulţite cu şaizeci.
Gânduri mă împresoară din toate părţile.
Primul îmi şopteşte despre ceva ireparabil,
Precum moartea,
Al doilea îmi vorbeşte de-o piază rea la pândă,
Mai pe urmă vine visul alb şi plâns
Care se cere şi el descifrat,
Şi nu în ultimul rând, poate că nici telefonul nu mai funcţionează,
S-a întrerupt şi nu se mai aude sunând.
Toate ca toate
Dar niciodată nu mă încearcă îndoiala
Că te-ai fi răzgândit
Că nu mai vrei să mă vezi,
Iubire şubredă
În plinătatea dorinţei tale dezlănţuite.
Cu faţa spre tine
În zbor
Soarele apune
Cu faţa spre tine.
Cât vezi cu ochii de jur împrejur
Munţi pleşuvi.
Ca prin minune această distanţă atât de ostilă
Îmi ridică una câte una
Pietrele grele de pe inimă.
Pumnul străin ce-mi apăsa beregata
Nu mai are putere acum.
Cu bucuria reînvierii inspir
Aerul viciat al aeroportului
Cercetez cei doi oameni cu care voi împărţi noaptea, călătoria,
Îmi pare că le zăresc aurele plăpânde
Şi mulţumită îmi zic
Că de vor supravieţui ei
Voi trăi şi eu.
Minute rotunde
El plânge
Numărând în gând minutele rotunde.
Ea îl cuprinde uşor
Cu braţul mirat, obosit.
-Nu plânge, voi reveni la tine mereu
Căci flacăra lămpii nu ştie ce-i moartea.
Uitarea, boală suverană…
Stăm în ochiul de foc al lumii.
Întunericul mânjeşte grăbit geamul ferestrei,
Ghiara bătrână zmulge, sfărâmă,
Pajura, roşie floare,
Iepurele alb, pulsul bezmetic;
Gânduri tulburi scormonesc mâlul oceanelor.
Trist e sfârşitul fără începuturi;
Rece e mâna care nu dezmiardă,
Ne-învăţată să dăruiască,
Ci numai să ia, să primească.
Ne ghemuim în faţa ecranelor pitice,
Roboţi fosforescenţi se strâmbă, ne vorbesc,
Argintul viu se scurge-n farfurie
Iubirea bolnavă depăşeşte pragul delirului
Măturând ursita cu dosul palmei.
Nimicul se întoarce în nimic
Uitarea suverană
Pune stăpânire pe lucruri
Nelinişti
La balconul cu porumbei sălbatici
Şi ramuri stufoase de fag,
Bătrâna fantomă se leagănă
În briza serii.
Zilele, nopţile, se topesc egale,
Într-o aşteptare caldă, difuză.
Cămaşa ei transpirată de noapte
Înveleşte scheletul despuiat de carne
Ochii ei, doi cărbuni aprinşi
Sfredelesc întunericul,
Cercetează strada.
Nelinişti lumeşti nu-i dau pace să doarmă,
Urmaşii ei împătimiţi în vicii,
Îi risipesc avutul cu abandon frenetic.
Porumbei gunguresc, îşi dau sărutări
În secrete cuibare stufoase.
Toţi aşteaptă sorocul, ziua în care altcineva
Va lăsa lumina să pătrundă-n odăi,
Va curăţa pereţii coşcoviţi,
Va înfrâna vegetaţia dementă
Va înlocui durerea veche, uscată, cu alta
Amară şi dulce.
Noi locatari vor mătura trecutul
Cu gestul îndrăzneţ, nesocotit,
Menit să oprească zborul păsărilor
În migraţia lor ireversibilă.
Sursa:
Adrian Erbiceanu, 14 octombrie 2015