« Revista ASLRQ
Din istoria Teatrului „George Ciprian”
 
„Să vă gândiţi şi la nefericitul de mine”!
 


    Umorul subtil, distilat până la volatilizare, acesta este ingredientul fermecătoarelor scrieri ale lui George Ciprian. Un umor destinat, fireşte, spectatorilor rasaţi, sau, cum se întâmplă în cazul scrisorilor sale către Dumitru Trancă, un umor transformat într-o rafinată curtoazie a şefului Centralei Editoriale, căruia,în subliminal, i se cerea totul fără să i se ceară nimic: „Dragă Tovarăşe Trancă”, Am fost dăunezi la spitalul Carol Davila, unde am făcut o cură de întinerire, casă zic aşa, din care am ieşit cu faţă curată. M-am întors acasă, oarecum, mai bine. Semn bun! Cutia cu amintiri se descuie şi se încuie mai uşor ca înainte .Semn bun! Aşa fiind, îmi îngădui să vă amintesc, în noianul de treburi ce le aveţi; să vă gândiţi şi la nefericitul de mine. Atâta tot. Cred că ajunge…Cu dragoste, Ciprian” (Scrisoarea nr. 3, iulie 1973). Puţini autori au luptat cu atâta zel pentru promovarea propriilor creaţii, iar George Ciprian, în această privinţă, este un exemplu de tenacitate profesionistă, insistenţele sale către Dumitru Trancă neavând nici o urmă de linguşire, dimpotrivă, misivele tipărite de Marcela Chiriţă trădând ceva din profunzimea şi tactul unui psiholog de înaltă clasă. Referindu-se la carierea sa dublă, de actor şi de dramaturg, ambele excelent desfăşurate, Marina Roman – Lector univ. dr., membru în Senatul Universităţii „Hyperion” din Bucureşti - , afirmă fără nici un fel de echivoc: „Cariera sa de actor este excelentă şi, mai ales, foarte importantă pentru dramaturg: instinctul scenic îl conduce la soluţii pe cât de neaşteptate, pe atât de spectaculoase. În 1927, are loc la Teatrul Naţional din Bucureşti premiera piesei sale de debut „Omul cu mârţoaga”. Un succes fabulos. Această piesă va face ca pentru prima oară un autor român să fie jucat pe scenele din Paris, Berna, Berlin sau Praga” (Revista „Yorick.ro , 10 octombrie 2011). Ce ar putea să însemne această „cutie cu amintiri” , care, conform spuselor sale, „se descuie şi se încuie mai uşor ca înainte”, dacă nu fireasca nostalgie după marile succese din capitalele europene enumerate mai sus, al căror punct de pornire îl reprezintă anul 1927, adică cu 46 de ani înainte de scrisoarea reprodusă mai sus ? Faţă de Dumitru Trancă, George Ciprian, dincolo de respectul cuvenit, parcă cerea un fel de tandreţe motivată moral : „…să vă gândiţi şi la nefericitul de mine. Atâta tot”. George Ciprian nu cerea milă, vroia doar să-i amintească adresantului din ce vremuri fermecate l-a adus soarta, direct în sufocantul bâlci naţional al unui comunism în care valoarea şi priorităţile culturale le stabileau nişte activişti de partid, cărora, nu ne îndoim, le făcea faţă cu greu inclusiv „Tovarăşul Trancă”. Din fascinantul absurd al artei sale, eroul nostru s-a pomenit în absurdul dizgraţios al unui sistem social mutilant pentru orice conştiinţă artistică autentică. În asemenea vremuri, să nu te umileşti, deja era un act de curată demnitate.
 
Marin Ifrim
 
Sursa: Marin Ifrim, septembrie 2015