-
Din istoria Teatrului „George Ciprian”
-
-
„Să vă gândiţi şi la nefericitul de mine”!
-
Umorul subtil, distilat până
la volatilizare, acesta este ingredientul fermecătoarelor scrieri ale
lui George Ciprian. Un umor destinat, fireşte, spectatorilor rasaţi,
sau, cum se întâmplă în cazul scrisorilor sale către Dumitru Trancă, un
umor transformat într-o rafinată curtoazie a şefului Centralei
Editoriale, căruia,în subliminal, i se cerea totul fără să i se ceară
nimic: „Dragă Tovarăşe Trancă”, Am fost dăunezi la spitalul Carol
Davila, unde am făcut o cură de întinerire, casă zic aşa, din care am
ieşit cu faţă curată. M-am întors acasă, oarecum, mai bine. Semn bun!
Cutia cu amintiri se descuie şi se încuie mai uşor ca înainte .Semn bun!
Aşa fiind, îmi îngădui să vă amintesc, în noianul de treburi ce le
aveţi; să vă gândiţi şi la nefericitul de mine. Atâta tot. Cred că
ajunge…Cu dragoste, Ciprian” (Scrisoarea nr. 3, iulie 1973). Puţini
autori au luptat cu atâta zel pentru promovarea propriilor creaţii, iar
George Ciprian, în această privinţă, este un exemplu de tenacitate
profesionistă, insistenţele sale către Dumitru Trancă neavând nici o
urmă de linguşire, dimpotrivă, misivele tipărite de Marcela Chiriţă
trădând ceva din profunzimea şi tactul unui psiholog de înaltă clasă.
Referindu-se la carierea sa dublă, de actor şi de dramaturg, ambele
excelent desfăşurate, Marina Roman – Lector univ. dr., membru în Senatul
Universităţii „Hyperion” din Bucureşti - , afirmă fără nici un fel de
echivoc: „Cariera sa de actor este excelentă şi, mai ales, foarte
importantă pentru dramaturg: instinctul scenic îl conduce la soluţii pe
cât de neaşteptate, pe atât de spectaculoase. În 1927, are loc la
Teatrul Naţional din Bucureşti premiera piesei sale de debut „Omul cu
mârţoaga”. Un succes fabulos. Această piesă va face ca pentru prima oară
un autor român să fie jucat pe scenele din Paris, Berna, Berlin sau
Praga” (Revista „Yorick.ro , 10 octombrie 2011). Ce ar putea să însemne
această „cutie cu amintiri” , care, conform spuselor sale, „se descuie
şi se încuie mai uşor ca înainte”, dacă nu fireasca nostalgie după
marile succese din capitalele europene enumerate mai sus, al căror punct
de pornire îl reprezintă anul 1927, adică cu 46 de ani înainte de
scrisoarea reprodusă mai sus ? Faţă de Dumitru Trancă, George Ciprian,
dincolo de respectul cuvenit, parcă cerea un fel de tandreţe motivată
moral : „…să vă gândiţi şi la nefericitul de mine. Atâta tot”. George
Ciprian nu cerea milă, vroia doar să-i amintească adresantului din ce
vremuri fermecate l-a adus soarta, direct în sufocantul bâlci naţional
al unui comunism în care valoarea şi priorităţile culturale le stabileau
nişte activişti de partid, cărora, nu ne îndoim, le făcea faţă cu greu
inclusiv „Tovarăşul Trancă”. Din fascinantul absurd al artei sale, eroul
nostru s-a pomenit în absurdul dizgraţios al unui sistem social mutilant
pentru orice conştiinţă artistică autentică. În asemenea vremuri, să nu
te umileşti, deja era un act de curată demnitate.
-
Marin Ifrim