Unul dintre poeții de o cuceritoare autenticitate și sinceritate a trăirii din diaspora românească, un mare și adevărat poet de limbă română este, fără îndoială, Adrian Erbiceanu. El îmbogățește astfel prețioasa panoplie a valorilor noastre lirice de dincolo de granițele geografice ale României, începând cu Tristan Tzara și B. Fundoianu (Franța), Paul Celan și Alexandru Lungu (Germania), Ștefan Baciu (Honolulu), până la cei de azi, Miron Kiropol, Matei Vișniec și mulți alții.
Emigrat în Canada, părăsind lagărul comunist în 1979, Adrian Erbiceanu (n. 1941), român cu adânci rădăcini în Moldova (bunicii dinspre mamă, unde și-a petrecut copilăria, erau din Roman), cu studii militare și filologice, și-a urmat vocația oferită de celestul har al poeziei. Deși scrie versuri de la treisprezece ani și publică în mai multe reviste din România, debutul editorial se petrece mult după stabilirea poetului la Montreal, în 2003, cu volumul Confesiuni pentru două generații – 101 poeme, cărora i-au urmat Divina Tragedie (2004), De la Anna la Caiafa (2007), Fântâna veacului/ La fontaine de ce siẻcle (2009), Printre silabe (2011), Tinerețe fără bătrânețe – povestire în versuri după un basm de Petre Ispirescu (2013), Însemnele nopții-sonete (2016). De remarcat faptul că deși trăiește de aproape patruzeci de ani departe de țară, Adrian Erbiceanu scrie într-o impecabilă limbă românească.
Volumul de față, la care ne vom referi, intitulat semnificativ TREPTE, apare la Editura ,,Princeps Multimedia” din Iași, fiind o acribioasă antologie de autor, cu totul și cu totul edificatoare pentru identitatea poetului. Trebuie spus de la început că nu percep acest titlu ca pe trepte ale devenirii, pentru că Adrian Erbiceanu, apostol al rostirii lirice și al lucrului îndelung în creuzetele laboratorului său alchimic, a debutat ca poet perfect format, stăpân pe mijloacele construcției poemului, îl percep ca actant al treptelor devenirii metafizice. În acest sens, ni-i dat să-l așezăm pe Adrian Erbiceanu în linia metafizică a poeziei românești, o linie de aur începută cu Eminescu și continuată cu Bacovia, Magda Isanos, Labiș, Cezar Ivănescu și alți câțiva reprezentanți ai generației lirice șaizeciste.
Poet neoromantic ni peur ni reproche, toată poezia lui Adrian Erbiceanu stă sub semnul unui orizont al schimbării, al transfigurării, al drumului spre lumină, acolo unde armonia e la ea acasă. Gesticulația declamativă, fandările, repetițiile, solemnitățile ritualice dau forță și dinamism textului liric. Poezia-i este mireasa (și oricând mireasma) metafizică. În poeme solid construite, eul proteic susține cu o plenitudine magnetizantă actul poetic, această sinteză magică între logos și melos. Prin tot ceea ce scrie, poetul pare a accentua ideea lui Mallarmé, după care rostul poeziei este de ,,a da un sens mai pur cuvintelor tribului”. Temele poeziei lui Adrian Erbiceanu sunt cele mari: Iubirea, Visul, Amintirea, Extazul, Trecerea, Moartea, Cuvântul civilizator. Într-o profesiune de credință, intitulată Curriculum vitae, spune poetul: ,, Intraţi în spaţiul care se dilată,/ pe un culoar profund, învârtejit/ pe-o scară printre vise spiralată,/ pe care ne-nvârtim la nesfârşit,// ne confesăm – umilă jucărie –/ ca martori ai supremului secret/ ce ne împinge spre zădărnicie,/ pierduţi între plăcere şi regret; [...] fugim de şansa unică de-a crede/ că un sfârşit e doar un început,/ învăluiţi în teama ce precede/ descinderea pe-un ţărm necunoscut.” Într-o lume adânc pozitivistă, cu tarele morale răsturnate, unde omul, trăitor într-o sufocantă postmodernitate, e în căutarea drumurilor salvatoare, poezia lui Adrian Erbiceanu e un înalt îndemn la visare și trăire estetică. Ea preamărește nașterea, miracol absolut, înalță copilăria pe piedestalul unui timp paradisiac și oferă drept formulă salvatoare visul. Visul/Visarea, cu dublă utilitate: în primul rând ca evadare din real, în al doilea rând, dar deloc secundar, ca scenariu al căutării eului profund. În acest sens, poetul se află într-o Alergare continuă: ,, De când alerg pe drumul ăsta lung,/ Neodihnit, prin vise tâlcuite,/ Străin, tot bat la porţi zăgăzuite,/ Dar îndoiala n-am cum s-o alung.// Pocalu-i gol, izvoarele coclite.../ Ochiul, în sine, drămuie prelung;/ Neînţelesul n-am cum să-l străpung/ Şi Valea-i năruită-ntre ispite...” Dar ce poate face poetul în fața realului agresiv, dominat de tehnicism și de mercantilism, în care e vizibil spectacolul decadenței? Iată: ,, Neliniştit, mă-nvălui în tăcere,/ (Aripa-i frântă, gându-i auster!)/ Să prind eternul – veşnic efemer,/ În lumea străjuită de mistere.”(Neliniști) Sau: ,,În cine să mă-ncred și cui să spun/ Pierdut că sunt în lumea de contraste?” Și: ,,Rătăcitoare-n golul furibund/ Mă amăgește clipa solitară.” Și încă, pe aceeași stare: ,, Ca focul sacru te retragi în tine,/ Să-ţi redescoperi rostul, iminentul,/ Scris – încifrat, ascuns pe firmamentul/ Ce licăreşte între rău şi bine...//Trecutu-i mort! Mâine-i un vis! Prezentul…” Ceea ce știe cu claritate poetul e că ,,doar umbra se întinde peste toate/ Și e cuvântul pus peste cuvânt!”
Cam jumătate din cuprinsul volumului Trepte e ocupat de sonete. Perfecțiunea construcției adoptate (cele mai multe în stil petrarchian), prospețimea ideilor, dinamica poveștii fiecăruia, mă fac să-l așez pe Adrian Erbiceanu în rândul sonetiștilor români din prima linie, cea întemeiată de Eminescu, Mihai Codreanu, Voiculescu. Sonete precum Doar umbra, Cabală, Insomnii, Mă-ntorc în timp, Nu-i piatră să nu fie răsturnată, La poarta înserării, Timp și destin pot figura în orice antologie a sonetului din lume. Voi cita doar excelentul sonet Cabală: ,,Mă răsuceam prin lumea siderală,/ Pe patul ancestral de muribund,/ Ca într-o vrajă neagră, colosală,/ Bizară, pradă unui vis profund.// Priveam de sus oglinda virtuală –/ Proiecţie a unui gând fecund/ Care-ntre două lumi cu faţa pală/ Mă ridica trăgându-mă la fund.// O linişte adânc - transcendentală,/ Odihnitoare-n plinul ei rotund,/ Mă-nvăluia, luându-mă în poală,// Cerându-mi cu tăcere să-i răspund./ Şi în tăcerea lumii abisală/ Cădeam prin mine-n mine să m-ascund.”
Aflat parcă pe o scenă încărcată cu misterul lumii, lui Adrian Erbiceanu i se potrivește zisa lui Hypolite Taine, după care ,,un grand poete c'est un corridor où le vent passe”. La urma urmei, viața unui poet este dimensiunea poeziei sale. Cititorul e cel care apreciază câtă frumusețe și armonie produce un text liric pentru a ține lumea în echilibru. Dar poetul știe că ,,toate râurile curg în mare/ și marea nu e niciodată plină”. Lectorul avizat își va da seama că Adrian Erbiceanu nu e numai un mare constructor și șlefuitor de text liric, stăpân deplin pe mijloacele sale, dar și că în spatele poemelor sale se ascunde o asiduă pregătire filosofică. Multe dintre poemele cărții sunt profunde meditații asupra lumii, câteva dintre ele în tonul scrisorilor eminesciene. Cităm în acest sens De prin àntice coclauri: ,, De prin àntice coclauri, ridicați cu osteneală,/ Scoatem lumii adormite carapacea de sineală,/ Val prin val trecând, cum vremea, dintr-un veac, într-o clipită,/ Nu mai lasă nici o urmă de durere sau ispită. // Prinși în clește de un ornic ce se strânge și destinde,/ Sprijinim Nemărginirea, făr' a ști a o cuprinde,/ Vis dând graiului și firii, vanitoși să tragem dâre/ Peste treptele uitării - lung urcuș... spre coborâre.// De genunchi atârnă greul, tot mai greu să îl suporte, / - Ca durerile, din faceri, adunate în cohorte, -/ Când ajunși la poarta vieții, ea ne-nstrună și înhamă/ De la Binecuvântare la Chemarea de-a da samă.// Și când ce-a rămas din toate, ne e peste a-nțelege,/ Prorocirile din veacuri, încâlcite și betege,/ Răscolite, dau să ardă pe colinele bătrâne.../ "Toate-s praf...", spunea poetul... Numai dragostea rămâne!”
Adrian Erbiceanu ne oferă în cartea de poeme Trepte
un univers poetic original, atrăgător prin fastul ideatic și
prin prospețimea imageriei. Viziunile neoromantice și originalele
sublimări ale cotidianului în meditație lirică beneficiază de o
dicție clară a ideilor și de un cuceritor rafinament. Considerăm
apariția volumului Trepte un eveniment editorial de
excepție în peisajul liric românesc.
Sursa: Adrian Erbiceanu, 2019