orice poem îşi are ca stâlp
subînţelesul pe care urcă falnic poetul ca pe-un tron adesea plin de mâzgă şi veşnic monoton şi-n care noua lume îşi calculează mersul
senine orizonturi pe-o aţă ne aşează ca-ntr-un şirag de perle din scoica unui vis dar poezia încă rămas-a cum s-a scris - un bob de vitejie ascuns după o frază
căzând în gol de aburi tu repede ridică habotnicule seamăn privirea din hârtie şi urcă-ţi încântarea la treapta de "amică"
în zborul ei prin suflet cu-avânt de ciocârlie vei fi pierdut în ore dar să nu-ţi fie frică de alte ascunzişuri - e-aceeaşi nebunie
