te-a
prins de coamă raza lunii topindu-şi in tine craterele şi fiorul mistic încrâncenare... cum ai dormit atâtea veacuri fără o strălucire a colţilor în coapsele desfătarii? primeşte apusul cu teamă căci soarele rac îţi va zdrobi retina cu cleştii milostiveniei de sete şi foame nu vei mai respira aerul proaspăt al munţilor ci stâncile îţi vor fi doar lăcaşuri de cult iar noaptea... pretextul de-a vâna picături de ziuă vârule ţi-a zburat colacul! vântul înţelepciunii a ridicat cortina tenebroasă lăsând loc fluturilor să-ţi lingă rana ultimelor vânători de absolut totul se rezumă la cum îţi înfigi colţii în slăbiciunea vânatului şi la cum vânatul întoarce şi cealaltă bucată de carne
