ziua a şaptea într-o zi oarecare
« Prima pagin
ă
curg aburii luminii grăbiţi pe streşinile
gândului adulmecând crâmpeie de-nţelesuri
si-n treacăt călătorul unui timp
revolut caută-n zala clipei urma nelocuită
cei ce aşteaptă un răspuns
grăbit de începuturi
urcă în taină acelaşi veşnic drum
rămân copiii negândiţi în poarta norocului
răstignire a întrebare şi nedumnezeire
caut
pătruns de oiştea mirării
poarta sufletului bântuită de vise
şi nu cunosc o zi în care steaua virgină stă
să nască-n libertatea golului rămas
ce loc umbros ascunde oare acest tărâm minune
al pribegiei noastre când
ramurile sângelui pulsează ritmic fiecare
veac
şi-n crăpăturile luminii lutul
domnesc înfloreşte peceţi ale singurătăţii
la marginea sălăşluirii mă-ntreb ce rost mai au aceste toate
nelămuriri măiastre
câmpia înflorată pomul balta
dealul valea vâlceaua izvorul cristalin săpat
în coasta destinului mărturie albastră
puzderia de gâze
liliacul
şi toate păsările văzduhului când
lângă piatra ta lăcrimează o altă piatră fiii şi fiicele
unor alese dezmoşteniri
copii negândiţi ai unei lumi viitoare lăsati
în poarta norocului vamă
cu aripile ude vâslind prin carnea luminii
un zâmbet inert
ah
ce catapeteasmă de lut
zeul iubirii dărâmă în clipa aceasta
în sufletul fiecăruia
când
eu
un umil chiriaş al acestui târziu anotimp
scrijelesc cu uimire şi teamă
într-o zi oarecare
semnul acesta
