-
Haum, haum, haum!
-
- înainte,
- întotdeauna înainte
- printre fulgere picăturile
strălucesc a viaţă
- mă încrunt străpungând tăcerea
- omul împăcat cu sine urlă ca un
tigru ucis
- copilul a lovit cu toiagul de
lemn
- din inimă însă nu mai izvorăşte
astăzi
- decât praf...
-
- *
-
- am aruncat cărţile în colţul cel
mai îndepărtat
- printre pânze se scurg
speranţele
- o lume a barbarismului,
- când forţa dispare apelăm la
magie
- fără să înţelegem că ar trebui
- să întindem mâna în noi
- şi să tragem...
-
- *
-
- atacaţi, în valuri!
- sângele face bine la ten
- să ne bronzăm la soare în timp
ce măcelărim nevinovaţi,
- să plecăm acasă cu un şirag de
cranii lustruite atent...
- iar în timp ce facem asta,
- să nu uităm să ne căutăm totuşi
sufletul
- încă o dată
-
- *
-
- înfig în tine speranţa pentru că
mi-e
frică de oglinzi
- unde eşti tu?
- la capătul celălalt al
trompetelor este argintul viu
- plouă cu membre
- capetele arată mai bine
învârtindu-se în gol
- şi poate că da, avem nevoie de
puţină disciplină
- să învăţăm să ne păstrăm calmul
întotdeauna...
- corăbii vor mai fi,
- ideile măreţe sunt poleite cu
aur
- totuşi, unde eşti?
- vreau să mă vezi în ultimul
moment când fără nicio remuşcare,
- voi urla după noi!
-
