Gregor Gregorian ne-a pus pe jeratic. A chemat politia. A
trimis dupa pompieri si a dat un telefon si fortelor speciale. Ne-am bulucit cu totii la gara sa vedem care-i chestiunea cu
misteriosul tren.
Nu era personal.
Nu era accelerat.
Nu era rapid.
Nu era marfar.
Era totusi un tren.
Arghire, seful de gara, a izbucnit în hohote de plâns. S-a jurat ca nu
are nici în clin nici în mâneca. Ne-a bagat sub nas niste documente. A
cotrobait dupa niste registre.
De unde vine si unde se duce, a vrut sa stie seful politiei, unul
cracanat si adus de spate.
Avea si el sefii lui, trebuia sa raporteze. Arghire s-a înverzit. Ne-a
zis ca l-a chemat de urgenta pe domnul prefect si ca l-a înstiintat chiar si
pe ministrul cailor noastre ferate.
Gregor Gregorian tinea mortis ca în tren ar fi fost o bomba atomica si
ca suntem cu totii într-un foarte mare pericol. Bineînteles ca ne-am speriat
foarte tare si i-am luat la rost pe toti oficialii aflati de fata si ca nici
nu ne-a trecut prin cap sa stam asa, gura-casca si bratele în sân.
Am pus mâna pe târnacoape si-am încercat sa deschidem trenul. Fortele
speciale au adus niste aparate de-ale lor sofisticate dar nu le-au fost de
nici un folos.
Niste jurnalisti au transmis stirea în toata lumea asa ca însusi
presedintele a tinut sa faca o scurta declaratie. El si-a exprimat
convingerea ca întreaga tevatura va fi rezolvata pe cale diplomatica.
Asta ne-a pus în mare încurcatura pentru ca nici unul dintre noi nu
stia sa negocieze cu o ditamai fieratanie. Cotidienele centrale au facut
mare tapaj pe seama gafei presedintelui iar un detasament de parasutisti a
ocupat pozitie în imediata apropiere a trenului îndepartându-ne pentru
moment.
Rusii, francezii, americanii si japonezii s-au grabit sa spuna lumii
întregi ca din arsenalul lor nu lipsea nici o bomba atomica si ca totul
parea sa nu fie altceva decât un scenariu pus la punct de fortele potrivnice
democratiei.
Zvonurile s-au tinut lant. Ba ca trenul ar fi venit din spatiul cosmic.
Ba ca era un experiment pus la cale de catre guvern. Ba ca ar fi fost
materializarea unui vis.
Mama Mare a marturisit unui jurnalist ca în 1908 ea ar fi vazut trenul
trecând dinspre Paris spre Moscova dar ca nu era chiar atât de sigura.
Gregor Gregorian a gasit însa explicatia într-o revista din 1924
publicata la Londra.
Trenul nu era tren ci pur si simplu umbra unui tren care umplea o
portiune din spatiul garii noastre. Un reprezentant al Academiei a contestat
comunicarea lui Gregorian acuzându-l de sarlatanie.
Noi am facut niste masuratori si putem sa juram ca asa si e.
Nu ne asculta însa nimeni. Uneori, dimineata felcerii ne aruncara
printre gratii câteva jurnale iar în jurul prânzului ne îndoapa cu câte un
pumn de pastile.
