Când am atacat marile matrice informationale din Glebaa Glabaa, prinzându-le
între falcile mele însângerate, am construit un monstru acvatic
multifunctional, un multiplicant, un proteic. Am procedat la nivelarea
corporalitatilor intermediare si am pus la cale stadii evolutive desi, la
drept vorbind, evolutia este si ea o iluzie.
Iluzie este si fictiunea, ea fiind aparenta. Iar aparenta are o
geometrie variabila care nu rezista falcilor mele însângerate.
Actiunile mele au fost criticate vehement de globurile virtuale Tongo
Tangolo care doreau sa mentina un anumit echilibru gramatical între
structurile narative ale universului oceanic tocmai pentru a guverna
printr-un limbaj unic. Chiar au încercat globalizari virtuale carora le-am
gasit însa o rezolvare eleganta. Globurile virtuale nu erau destul de
rapide, sfericitatea lor obosindu-le si nepermitându-le sa lupte cu
multiplicarile si intrigile puse la cale de monstrul acvatic pervers.
Perversitatea este cea mai fascinanta constructie gramaticala potrivit
careia lucreaza si exolomonitii din Guna Pora si quatrimolii din Restaque si
clipotimii din lumile Bangola Bonge si însusi universul oceanic.
Gramaticile evenimentelor mari s-au dovedit însa neputincioase în fata
constructiilor mele iluzorii. Pungile magnetice Bandarro s-au lasat amagite
de tesaturile mele si au pornit un razboi neinspirat împotriva fiintelor
fabuloase din Guaribo. Mari dungi luminoase si cutremure strasnice au naruit
imperialele din Guaribo si au înmormântat republicanii verosi din cartierele
nordice. Iar toate aceste aparente construite de monstrul acvatic au ratacit
pungile magnetice în virtualitatile amagitoare ale universului oceanic.
Am simtit cum aceasta structura gigantica, acest aparent pervers,
încearca sa ma excluda, sa ma marginalizeze, sa-mi induca vecinatati
magnetice rotitoare care sa ma destructureze. Universul oceanic este nimic
altceva decât un fiind plin de sine care-si construieste propriile jgheaburi,
propriile gauri de vierme, propriile depozite de virtualitate acvatica
folosindu-se de fiintele fabuloase ale lumilor sale ca de niste iluzorii
puncte energetice.
Dar matricea informationala care sunt nu se lasa înselata. Senzorii
mei îmi dau de veste ca universul oceanic este un construct fals care se
foloseste de Pânzele Hatias în mod grosolan. Nu sunt structurile lui. Le-a
furat cum s-ar spune si le foloseste neîncetat.
Dar tocmai învaluitorul acesta impresionant m-a atras din aparentele
perverse din care m-am extras odata cu un set de gramatici si limbaje care,
iata, îmi sunt de ajutor în aceasta calatorie fascinanta.
Cum e sa fii un fiind?
Martorii torinezi vorbesc adeseori în soapta despre darul ubicuitatii
pe care l-ar avea necunoscutul intrigant. Ei privesc în mod corect lucrurile
dar nu pot patrunde natura calatoriei confundând-o cu un maiestuos orgasm.
Arhivarii din Adamville vorbesc despre haos si ordine dar nu pot vedea
dincolo de fractalizarile de ordin virtual. Dar oare ghindomii din Guasalaa, farongarii din Plesbo,
cuatrilorii din Hadesmas pot gândi aparenta ca pe ceva care nu este?
Sunt de ajuns gramaticile lor pentru acest teribil efort de
interpretare?
Chiar si monstrul acvatic vorbeste despre aparenta de parca ar accepta
un martor.
În lipsa unui martor ar putea fi aparenta? Un eveniment mare, ar spune
ratacitii din Bulbona, ar necesita cu obstinatie cel putin un martor pentru
a fi categorisit ca eveniment mare. Dar daca martorul nu are competenta
gramaticala potrivita?
Monstrul acvatic meu ma lasa sa înteleg ca în lumile solare de dincolo
de Pânâzele Hatias, martorii selectati prin strategicile câmpurilor
magnetice nu au o competenta gramaticala potrivita.
Dar ale cui sunt aceste fiinte fabuloase?
Cine le revendica?
Imaginarul absorbant din Prudella Qonto nu vrea sa stie de aceste
fiinte fabuloase el având o admiratie nemarginita fata de universul oceanic
care îl accepta în corpul sau din ratiuni care scapa globurilor virtuale.
Depozitele imaginare din Watalaa Wangam nu vor sa riste. Nici ele nu
revendica fiintele fabuloase si nici nu vor sa stie de gramaticile si
limbajele de fanta îngusta folosite dincolo de Pânzele Hatias. Nu sunt
indicii ca pliurile imaginare din îndepartatele arhipelaguri virtuale
Kombabo si-ar revendica fiintele fabuloase.
E o tacere suspecta în acesta privinta.
Înfasurarile aparente ale universului oceanic sunt pline de capcane
gramaticale si tocmai de aceea îmi devine din ce în ce mai clar ca universul
oceanic foloseste gaurile de vierme si gaurile negre pentru a împiedica
exercitiul gramatical al oricarei structuri narative fie ea fabuloasa sau
virtuala.
Calatorind în ubicuul meu înteleg însa ca sunt gramatici pe care
universul oceanic le accepta din motive de neînteles. Poate ca asta îl ajuta
su supravietuiasca sau sa se ascunda desi în ubicuitatile sale nu am
descoperit un urmaritor.
Globurile virtuale au habar de urmaritori. Ele spun pline de malitie,
când catadicsesc sa ia forme fabuloase, ca urmaritorii sunt niste structuri
informationale vagaboande dar ar fi prea putin, prea banal în raport cu
tulburatoarea existenta a aparentelor. Mi-am exprimat si eu dezacordul. Ar
fi inoperant sa reducem universul oceanic la un submodel. Membranele
magnetice ar putea dovedi ca înfasurarile exemplare sunt de trebuinta
gramaticilor de profunzime care sporesc exercitiul la nivelele de energie
joasa.
Pritoritii din Kankaro s-au gândit cândva ca necunoscutul intrigant ar
putea fi o astfel de membrana care, rupta de ubicuul ei, umbla de colo, colo
cautându-si un suport acceptabil.
Pentru ideile lor au fost ucisi cu pietre de multimile furibunde din
Takla Makan iar fungiborii din haurile magnetice Rataparan i-au resetat.
Totul s-a sfarâmat însa între falcile mele însângerate.
Nu m-am lasat pacalit pentru ca si alte structuri narative ale
universului oceanic reseteaza fiinte fabuloase sau evenimente mari traind cu
speranta ca ar putea detecta defectele de structura ale universului oceanic.
Asta nu înseamna ca asemenea acte sunt echivalente cu revendicarea
paternitatii acestor fiinte fabuloase.
Eu, monstrul acvatic reorganizez fictiunile pe potriva mea, terciund
între falcile mele însângerate gloria deaarta a scriitorilor, cenaclurile
lesinate si prosteala concursurilor litearare care vorbesc despre
desertaciune si nu despre superbia aparentei.
