ERA COMPLEXITĂŢII
« Prima pagină
Nu ne mai ajung
cuvintele:
atât e de tăcută
era complexităţii.
  
Nu ne mai ajungem
din cap până-n picioare,
ne-am scutura 
din pământ
dacă nu ne-am agăţa
iar şi iar rădăcinile 
de-oglinzile albe
din palatele iluziei,
n-am mai şti 
să mimăm sentimente,
să trucăm explozii
de suflet.
  
Părinţii ne veghează
prin gaura cheii
cu telecomandă.
Si n-am mai şti
cum ne cheamă
dacă nu ne-am vedea
din când în când
poposind 
pe generic.
  
Viselor le-am înnodat
aripi metalice 
şi le-am aruncat
în spaţiu,
dar s-au lovit 
de Lună;
le pescuim 
orbitele câşe
la copca cerului
din purgatoriul 
semnalelor.
  
Ne-au căzut toate
amprentele.
Ne vindem măştile
unui diavol
indigo
semnând contracte
pe viaţă
cu cerneală 
simpatică.
  
Nu ne mai ajung
cuvintele:
atât e de tăcută
era complexităţii