VERDE
« Prima pagină
E verde colţul ierbii crud şi umed,
Ca puiul căprioarei pe fragede picioare
Se-aruncă-n sus, se frânge şi iar se izbândeşte;
Şi zborul ciocârliei e verde când se-nalţă-n
Văzduhuri circulare şi pure în răcoare
Ţinând pe-aripi cupola transparentă
A unui templu
Unde răsună lung şi aprig
Cântul zeului soare -
E verde şi speranţa când
Inundă scufundate inimi;
Şi-i verde şi puterea ce-nmugureşte-n carne
Şi-n suflet şi rodeşte nemaivăzute fapte;
O, voi care trăiţi fără culoare
Şi fără lumină,
Frica bucuriilor nu vă bântuie ca un pojar
Speranţa durerilor nu vă mântuie de langoare.