Şi trebuie ca fiecare cuvânt ce-l aştern
Să-l simt ca o rană, ca un fluviu etern?
De ce mă dor bietele mâini ale celor trudiţi
Ca răni sfârtecate în trup de gloanţe dumdum
Din care degete sângerii şi crăpate
Ca nişte petale de carne-nfloresc lângă tun?
Şi ploile lumii de ce să înece În suflet păduri de iluzii? De ce trebuie
Ca un continuu puhoi să răzbată
Prin stăvilarul acesta, întru purificare?
