Scrum (I)
« Prima pagină
lucrez ca un sclav în românia
zi de zi construiesc
fiecare pagină scrisă e bornă kilometrică.
zi de zi sunt invadat de europa
oră cu oră pierd betonându-mi versurile
înălţând baricade în propriul sânge

(peste 20 de ani)
fiul meu ridică pistolul
fiica mea se pierde în mulţimea
viermifugă a metroului.

(peste 30 de ani)
desigur, învins
mi-am capitonat peştera - frumoasele cărţi
de poezie scrise cu sânge
mă apără de frig şi arşiţă.
mai nou, europa vine la mine în vizită
sunt interesant pe post de sisif.
brusc, o baricadă cedează
într-una din jugulare
şi imediat apar hoardele ce dau foc
bisericii care sunt. Nu mai fug.