nimic din ce
spun nu e mai mare
decât o furnică.
ea adună literele mele mici le depozitează
îi vor fi hrană la iarnă.
din obrăzniciile mele îşi face piloni
de susţinere pentru coridoarele minţii ei.
vine vremea să mă gîndesc şi la ea
- sclava insomniilor mele.
în pustie s-au dus iubirea arginţii şi gloria.
nu pot fi poetul genial şi mare
cât biserica
pot fi doar lepădatul în stradă
numărătorul de furnici
câte-o lacrimă topeşte metalul
monedelor aruncate de concetăţeni.
