-
Ploaia
-
- Ploua…
-
- În asfinţit
- aleile sunt pustii,
- toate vietăţile oraşului
- s-au adăpostit
- lăsând in urma lor
- paşii grăbiţi,
- teama de a
- se lăsa atinse
- de lacrimile cerului.
-
- A început ploaia
- cu mii de fulgere
- lovind haotic
- în zări îndepărtate.
- Îmi pare că zig-zagul
- traiectoriei lor
- prăbuşeşte în apus
- o constelaţie…
- iar stelele risipite
- pe pământ
- vin să-ţi lumineze
- paşii către casa mea…
-
- Vino,
- la mine,
- stinge lumina şi
- du-mă în ploaia de afară…
- nu mai vreau să privesc
- căderea ploii dincolo de
- fereastra aburită,
- acum, nu e timp de cuvinte,
- vreau să alergăm pe străzi,
- desculţi, fără umbrele.
- Să dansăm în parcuri
- uscate de secetă,
- să simţim sub talpa noastra
- fiecare rădăcină
- cum dansează o dată cu noi,
- să ascultăm simfonia
- infinitelor picături
- ce mor lovite
- de frunzele copacilor…
- Să mă săruţi
- atunci când ploaia
- ne loveşte mai tare,
- să mă îmbrăţişezi
- atunci când tunetele
- mă înfioară.
-
- Împreună să strigăm iubirea
- fără ca nimeni să audă
- acel ,,te iubesc,,…
- pe care ploaia
- îl va topi
- în picăturile sale…
-
-
