Pianul mării, născut din ecoul stins al
abisurilor ultramarine. A
adunat în simfoniile sale secretele facerii, durerea valurilor, enigma
răsăritului. A colindat furtunile, eterul ce îmbracă albastrul.
Nici o
melodie terestră, nici un ciripit de pasăre, nici un şuierat de alizeu nu pot
egala grandoarea şi misterul ce-i împletesc clapele.Melodia sa nu se aude, e
un curcubeu subtil dintre şoaptă nerostită şi tăcere asurzitoare.
Când îi
auzi vibraţiile magice te ciocneşti de eternitate, te învârţi haotic în jurul
corpului şi vezi pânza iluziilor ce i-a încătuşat existenţa, vezi gândurile
străine sfărâmându-se în mii de bucăţi ce-şi caută sorgintea într-un univers
străin de tine, vezi inima pulsând o ultimă strigare ce te cheamă spre viaţă
căreia îi eşti datoare cu ruperea ta din lumina divină.
Zvâcniri diafane, evantaie de lumi angelice se storc din pianul mării.Uşor ca
o fâşie furată din inima Creatorului, ruptă în vapori de lumină.
Din
armonia sa poţi răsfoi paginile ruginite ale timpurilor, citind istorii arse,
ascunse în scorburi neştiute, poţi desprinde norii şi să vezi stelele ce au
îngropat în strălucirea lor negrăitoare cugetul tău tihnit în singurătăţi
dureroase.
Îi simt
melodia pulsând în sălbăticia valurilor, lăsând în urma ei alaiul fractalilor
ameţitori.Îi simt lumina ce vine de dincolo de lume, chemându-mă pe adevăratul
meu nume.Cât de străine îmi sunt cuvintele lumeşti când o aud strigându-mă…
Pianul mării este
cordonul inefabil ce mă leagă de Creator.
