Melodia aceea, străfulgerată din
inefabilul transcendentului, din rădăcina de lumină ce-mi leagă sufletul de
Creator.Gesturile, cuvintele amorţesc înaintea
ei.Întreaga fiinţă vibrează cu ecourile
de pian ce răsună parcă dintr-un colţ misterios al eternităţii.
Scufundând tot mai adânc auzul în
miezul melodiei, îmi dau seama că nu sunt decât o notă din acest repertoriu
măreţ.O notă ce se repetă parcă la infinit,
de fiecare dată unic, o notă ce-şi vibrează sunetul sideral atunci când
melodia atinge punctul maxim.
Melodia aceea, parcă ar fi
geamătul unei stele ce refuză să moară.Un geamăt suav, împletit cu
picurii de lumină tremurândă.În urma ei rămân cascade de voci ce-şi
şoptesc în taină dorinţa de a o fredona,
să astâmpere suflete sălbatice.
Melodia aceea...simfonie divină, compusă de
angeli volatili pentru suflete singuratice.
