alergam împreună
ţinându-ne de mâini şi
împiedicându-ne
mai mereu de
umbra sufletului nostru
comun
tu erai mai frumoasă şi mai
bălaie decât
o niagară de spice
iar eu eram mai
întotdeauna
cu o jumătate de pas
înainte
alergam împreună
ţinându-ne de mâini şi
împiedicându-ne
mai mereu de
umbra nevisatelor
vise
deodată
eu am zbughit-o râzând
înspre o
lume străină
iar tu te-ai oprit ostenită
la marginea galaxiei
să-ţi sufleci carnea
de pe jumătatea sufletului tău
rămas singur ca-ntr-o
pădure de frig
e mult de atunci e tare mult de când
ne roteam împreună într-un
carusel de stele
azi fără tine
aripile mi-au devenit rădăcini
iar tu Copilăria mea
ai rămas
ca o zare de lacrimi
în mileniul
vecin
