Mă confund tot mai mult cu unghiul pereţilor,
cu punctul unde tavanul de moloz colectiv aude tot şi estompat gălăgia
bulevardului retras sub asfaltul pe care-l decojesc picamerele.
Care-i statutul de drept al zidarului ursuz şi unde-i buldozerul şi piatra
răbdătoare de la temelia edificului în care-mi depozitam an de an reumatismul
şi aspirina salciei plângătoare?
S-a preschimbat ceva în ordinea firii umane încât mersul pe apa-grea este
inegal în infarturile vaselor de sânge prin care trece mărfarul generaţiilor.
Sunt hamalul ce car cărămida şi varul, sufletul cu care ridicam hambarul
pentru ca şoarecii să doramă nestingheriţi ca într-o cochilie din peretele în
care Ana îl suduie pe Manole.
In lipsă de reguli în regun, legenda şi-a tras termopanele.
Reconstitui doar conştiinţa mulţimilor ce aruncă cu oase roase ca piatra de
apă, în câinele de rasă incertă.
De la streaşină la şarpantă stă trupul femeii, stă şi aşteaptă celebritatea ca
o munie din piramida în care fungi ucid agresorul şi-l îngroapă în pucioasă
aprinsă.
