Ce hoaţă-i căruţa vremii-vremuite în care
tot urc şi cobor ca ciutura fântânii în alte şi alte ispite!
O furnică tot mai mică, un bob de mac sălbaticit în lacrima de sticlă topită
sunt… totul sau doar o Nimică moartă de frică.
Copiez la sentimente bete de sete.
Caligrafiez imperii în care îngerii spală în violet curăţătoria imprimeriei de
idei sparte în măsele.
Pe taraba cu piese de schimb anotimpurile stau trimfătoare ca o cocardă prinsă
la reverul acordeonistului ce şi-a modelat palmele-n talgerul milei umanitare.
Bani şi bani cad egal în ţuica din pahar.
Nu mă încred în detalii nici în relieful Planetei în care cultiv prăvălii de
consumat oxigen din butelii de sticlă.
In locul lampagiului care sunt îngerul de serviciu pe contingentul prezentului
prinde încheietura mâinii care ţine în echilibru precar flacăra neonului
violetă.
M-am cuminţit eu subit sau… voi nu mă mai luaţi în serios prin cercul de cretă
!?
