Nu am marfă , nu am bani şi vara asta-i
lehuză pe moarte.
Sunt un veterinar hoinar şi-n spitalul experimental oxigenul captiv ce stă la
taifas cu visele abia eclozate.
Pansoane de negru şi alb cad pe tava cu şahul abia inventat.
Eu aş putea sigur să ţin cont de verticala imaginii răsturnate, de naştere şi
moarte, de toate notele solfegiului tensiunii arteriale, pe care l-am repetat
zi şi noapte numai pe vocale.
Imi lipseşte curajul prizonierului, durerea care cicatizează rana buricului
din scoarţa Pământului.
Am nevoie de şocul iniţial, model alb ca obrazul de var al unui cămătar cu
toate conturile închise pentru inventarul primar.
Sfinţi sunt doar neliniştiţii, neuronii şi dinţii !
Eu trăiesc şi locuiesc în gura unui clopot colosal, liberă ca adolescenta
scoasă de-o mătuşă bătrână la bal!
Mă simt fatal de reală , în rochia casantă ca un ochi de cristal care
lacrima-şi spală!
Ţip în van, sunt diapazonul lovit de pereţi, de tavan.
