In decorul livezii prin care fierezul şi
hyphantria îşi fac de cap ca o holeră postmodernistă şi impasibilă la pedeapsa
admisă, în stratul cu vegetale saturate de vara spaţială se înnt ca în cofa
plină cu cerneală reală.
Un titlu de carte foarte veche cu sigiliul nou trag după mine.
Viaţa chinuie mâna ce ştrege ca batista din pânză de păianjen fereastra
trenului ce duce recruţii în permisie tot mai târzie.
A fost vremea cireşelor foarte acide.
Blana nevăstuicii arde în flaconul cu vopseaua modernă, străvezie a dimineţii
de iunie.
Poemul de piatră şi poemul de apă îşi scot ghiarele prin roca de la marginea
şoselei de stele şi gropi transmisibile.
Ce pură-i livada asta, smulsă din rădăcina-i pivotantă ca un morcov de smalţ
extrem de subţire!
Ce septică şi mimetică-i căderea în dizgraţie a unui cap de regină, aşa privit
ca eveniment monden prin catacombele europene ale întrebării divine!
Un pom bun şi un pom rău cresc laolată în tumulul unde mi-am depozitat armele
din sezonul vânătorii trecute.
Fiarele captive vin nechemate la buza oglinzii vetuste.
