Viaţa mea ia luntrea şi moneda de schimb
pentru a cuceri negustoreşte laguna Istoriei imposibile.
De ce-mi calc vorba şi umbra mereu mişcătoare, dispreţuind zborul , eu, care
am dresat vulturi şi nu târâtoare?
Am zile de rezervă în cartuşieră şi peştii credinţei foarte vii pe plita unde
mititeii sfârâie şi asudă ca mucenicii credinţei.
Fumigena modernă asfixiază bruma sfinţirii şi iedera îmi sugrumă vorba cea
bună ca pe un picior de mireasă o jartieră de gumă.
Vin în trombă limuzine şi ulcele golite la pomana ce a luat locul ospăţului
din capătul mesei uitării interzisă în vise.
Nu mai este loc nici timp de împletit ciorapii în care să încapă toate
darurile pe care nu le-am primit niciodată în copilărie.
Mă simt trădată ca un stradivarius abandonat pe prispa palatului în care orga
electronică mugeşte sub crucea unui înger cu aripile din celofan uns cu
parafină.
