Pe discul de ceară al timpanului cad
greierii toamnei şi… nu mai aud cum tamvaiul îşi frânge şira spinării şi frâna
în mâna vatmanului se infectează de hepatită.
Frunzele-s gabene după accident banal de la marginea alunecoasă de zare în
altă vâltoare.
Privesc cu dioptrii sigure cum secundele o iau razna printre degetele cu inele
grele ca prăselele cuţitelor de vânătoare de şoareci .
In coate, în splină în vitează mare vine avalanşa plină ochi cu sufletele
migratoare.
Intre mie şi ploaia calsutrofobică-i doar fereastra de apă potabilă, căderile
imperiale şi aripi pe care le aveam mai ieri la picioare!
Cîte drumuri am călcat înapoi prin ninsoarea cu pulberi de carne uscată şi
sare!
Am rămas sus pe raft doar caiaua de la potcoava unui cal de furat, biet piron
descărnat de starapul ce nu-şi mai găseşte rostul şi barosul care să-l bată în
cap.
Cad peste falii din fosile virgine stoluri de gânduri ce ştiu ciuguli carnea
macră din ciorba sintetică a zilei de mâine.
