Un val mare de pământ
« Prima pagină
nu poţi clinti nimic din loc
nici cu mâinile, nici cu mintea, nici cu inima
starea asta poate duce la încremenire
şi somn 
dacă
 
de la o vreme lucrurile nu ar veni grămadă peste tine
dacă nu ţi s-ar împotmoli în piept, dacă nu te-ar sufoca
şi nu ai începe să crezi că nu există nici un fel de legătură
între una şi cealaltă
între viaţă şi moarte
între bucurie şi disperare
adică între două lumi complet diferite
prin care treci la intervale mari, neesenţiale
 
dar tot ce e nou se consumă repede
şi părea atât de proaspătă clipa de mâine
părea atât de îndepărtată negura şi uitarea
în timp ce te adunai lângă
genunchii ademenitori ai iubitei
ca lângă un migdal înflorit
şi cu o ţigară leneşă, leneşă între degete
măsurai distanţa dintre linişte şi nepăsare
complăcându-te în banalităţi rafinate
 
atunci săreai din biografie ca un purice extaziat
din blana câinelui
dar saltul acesta lasă în aer prea ades lasă
o dâră de sânge închegat
 
da
lucrurile vin deodată peste tine grămadă
şi nimic nu mai seamănă cu ce-a fost
cu ceea ce credeai că va fi
tot încerci să reaşezi pozele în album
dar vechile urme
nu se mai suprapun peste noile urme
toate sar din cadru, se sfarmă, se împrăştie, se amestecă
 
în jur nici o imagine cunoscută, nici o privire
te-ai trezit în plin vacarm, simplă marionetă
care-şi duce umbra asfixiată pe braţe
aninată de sfori, resemnată
aşteptând ca lucrurile să vină grămadă peste tine
ca un val mare de pământ
negru