Cinci anateme pentru studiul nevrozei
« Prima pagină
1.
 
nevroză
ieşită în întâmpinarea altei nevroze
franz kafka a fost un
mare cinic
a scris un teanc de scrisori ucigaşe
şi le-a plasat tuturor
poştaşilor din lume
lumea e în mare pericol
tocmai în aceste clipe, cetitorule
eşti victima unei lecturi cinice
afli că sugestia e mult mai subtilă
şi moartea mult mai
dibace
chiar că ai nevoie uneori
să-ţi tragi un pumn
în creier
 
2.
 
mi-e frică de creierul tău
spune năluca
are tendoane şi muşchi
cu care apucă împrejurimile
şi le iubeşte
prin sugrumare
 
3.
 
hai nu mai plânge nu plângeả
îi zic
fii demnă şi mori cu
refrenul pe buze
ea mă priveşte cu o halcă
de lacrimi
în gât
şi îşi descheie durerea zâmbitoare
la bluză
cam aşa cum se crapă dimineaţa
peste oasele sfărâmate
ale unei vărării de demult
şi cum apune soarele în spatele locului
rezervat
circului umbertto
an de an
 
4. 
 
nălucă nălucă
te-ai plimbat prin creierul meu dilatat
în toată libertatea
ca nicotina unui fumător împătimit
prin venele lui sfărâmiţate
umbra ta mi-a înteţit respiraţia
dorinţa mea de tine
m-a ţinut în viaţă legat de furtunaşele
aurii prin care curge extazul
ah, ce curvă de lux eşti!
am înnebunit frumos
cu ochii la tine
am înnebunit şi am alergat în
baptiseriul acesta de sticlă pisată
luneacoasă şi indiferentă eşti
făcându-mă să întind mâna după tine
ca un mandarin după aura sf duh
nu te-am avut niciodată
şi mă întreb dacă ai fost vreodată altceva
decât
firul subţire de aer
prin nările unui muribund
decât iluzia iluziei mele
decât nălucă a
nălucii mele
 
5.
 
dacă astăzi am mai avut puterea
să mă scol din pat
e pentru că mi-e teamă de cearceafuri
simt în ele mirosul vâscos
al unui mormânt alb
care mă ademeneşte
mi-e frică de alb
tot aşa cum îmi este de negru
mă scol în toiul nopţii
înmormântat în albnegru
vomitând albnegru
sar brusc în sus
şi dau cu pumnii în dimineaţă
să-mi deschidă
pe lângă fereastra mea
se învârt elice albnegre şi apoi
noapte de noapte
dau buzna şi se încurcă în cearceafurile mele
în ţărâna cearceafurilor mele
eu strig şi invoc dimineaţa
şi dimineaţa vine întunecând pământul
vine spărgând fereastra cu elice albnegru
zboară năuc prin camera albnegru
se strecoară printre dinţi printre gânduri
prin măruntaie
prin frică prin mormânt
 
albnegrualbnegrualbnegru