|
|
nu poţi fugi de singurătate
în vecini
nu poţi chema poştaşul
să mai sune şi a doua oară
există doar un timp al întâmplărilor frumoase
nu poţi purta decât atunci şi numai atunci
haine de sărbătoare
da
lucrurile se întâmplă o singură dată
o dată te naşti o dată te uimeşti
o dată se sting luminile şi muzicanţii pleacă
oricât te-ai aduna la un loc
tot cu aceeaşi piele te îmbraci
dimineaţa
nimeni nu poate consola
pe nimeni
fiecare îşi duce în cârcă propria-i viaţă
ca pe un cufăr gol, omule
degeaba chemi îngerii la priveghi
cu aceiaşi mereu aceiaşi ochi măsori
crăpăturile din pereţi
în aceleaşi mâini îţi sprijini fruntea
toate
o singură dată
într-o singură explozie de lumină
ca atunci când metafora coboară în lume
în caleaşcă de aur
numai durerea se repetă
mereu şi mereu aceeaşi
anarhică nemiloasă intruzivă
înfiptă adânc în beregată ca un
sfredel
de pământ
da
fiecare putrezeşte singur
în propriu-i nume
fiecare în propriu-i semn
am ridicat ochii la cer
şi am văzut ochii cei mari ai lui dumnezeu
frângându-se în strigătul gâştelor sălbatice
şi l-am rugat
atâta doar , doamne
să ies din lume cântând ca un vierme
cântând
ca un vierme
înflorit
